Gheorghe Ștefan, adus la DNA Ploiești din penitenciar

Fostul primar al municipiului Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, cercetat de DNA Ploiești în dosarul în care este urmărit penal și fostul lider PNL Vasile Blaga, a fost adus astăzi la sediul Parchetului din penitenciar, informează Agerpres.

Gheorghe Ștefan se află în executarea unei pedepse privative de libertate primită în dosarul Microsoft.

Surse apropiate anchetei au declarat că acesta a fost citat să se prezinte pentru efectuarea unor acte procedurale în cadrul anchetei, fiind vorba despre instituirea sechestrului asupra unor bunuri aparținând inculpatului.

Gheoghe Ștefan este urmărit penal în acest dosar pentru trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Procurorii susțin că, în 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare, a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere — secretarul general Vasile Blaga și vicepreședintele Gheorghe Ștefan—, în sensul obținerii de bani pentru partid.

"Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică unor firme dispuse să 'cotizeze' pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte. În acest sens, suspectul Ștefan și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană", precizează DNA.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 — 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la Gheorghe Ștefan a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință.

Procurorii au constatat că respectiva persoană fusese agreată de Gheorghe Ștefan și Vasile Blaga și a fost dispusă să contribuie — indirect — la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică unor diverse societăți indicate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 martie 2024

12 Mar 2024 736

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1435

Numărul creditorilor a ajuns la 34 Se cere insolvența GSP Offshore SRL! Tribunalul Constanța amână cauza pentru o eventuală solutionare pe cale amiabilă

04 Feb 2024 9100

Farul Constanța. Alexandru Buzbuchi a devenit goal-keeper-ul titular „Revenirea în poartă mi-a adus o bucurie imensă“ (GALERIE FOTO)

29 Jan 2024 1372

Stuf Delta Production SRL, din Tulcea, în insolvență! Legături cu scandalul stufului din Deltă și cu fiul senatorului PSD Paul Stănescu

29 Jan 2024 1455

Judecătorii anunță azi dacă Nordis Management SRL intră sau nu în insolvență! Numărul creditorilor a crescut la 24

15 Oct 2023 1789

Nordis Management SRL ar putea intra în insolvență! Tribunalul București a rămas în pronunțare

09 Oct 2023 1524

Peste 20 de creditori Zi decisivă pentru Nordis Management SRL! Tribunalul București analizează cererea de intrare în insolvență!

08 Oct 2023 6370

Șase persoane, din care două sunt din județul Constanța, au înființat Pontus Masterbrok SRL. Ce obiect de activitate are?

27 Sep 2023 1330

Se cere tragerea la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! S-a fixat ziua pronunțării

12 Jun 2023 2082

Sportivii de la CS Medgidia, peste 20 de medalii la Cupa „Micul Luptător“, de la Călărași

02 Aug 2022 1585

Farul Constanța Ștefan Bodișteanu, împrumutat la CSA Steaua București

05 Jul 2022 1492

Liviu Popa, declarații importante Cine ar putea fi tras la răspundere pentru intrarea în faliment a companiei RADET Constanța! Listă

09 Jun 2022 3761

Trei mașini aparținând Conpress Group SRL, vândute la licitație (DOCUMENT)

07 Jun 2022 2163

Farul Constanța Echipele Under-19 și Under-17 joacă în sferturile Cupei României. Formația Under-15, golaveraj 75-0 în opt meciuri (GALERIE FOTO)

30 Mar 2022 2443