UPDATE. Poziţia oficială a Universităţii „Ovidius“ Gheorghe Ţarălungă, arestat preventiv pentru 30 de zile

Cu puţin timp în urmă instanţa a admis măsura de arestare preventivă în ceea ce îl priveşte pe Gheorghe Ţarălungă, fostul decan al Facultaţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius.

Judecătorii au decis ca Țarălungă să rămână în arest 30 de zile.

Fostul decan este acuzat de către procurorii DNA de luare de mită.

UPDATE, ora 12.15

„Universitatea «Ovidius» din Constanța regretă apariția unui nou incident menit să umbrească imaginea sa ca instituție ce se dorește a face parte din elita învățământului superior. Grav afectată încă din urmă cu 2 ani, funcționalitatea universității avea tendința de normalizare, dar starea de normalitate rămâne în continuare un deziderat. Este un eveniment care creează  îngrijorare în mediul academic și ne arată încă o dată că drumul către însănătoșirea vieții noastre universitare este lung și dificil. Adevărații universitari ai instituției se delimitează net de astfel de practici, pe care le condamnă cu hotărâre și încearcă să le combată prin toate mijloacele avute la dispoziție. Din nefericire, exemplele personale pozitive și atitudinea „proactivă” a celor conștienți de necesitatea respectării legalității, menținerii unui standard ridicat profesional, dar mai ales moral, nu au fost suficiente pentru a preveni apariția acestor evenimente. În virtutea celor consemnate în comunicatul DNA de astăzi, 29 ianuarie 2015, până la finalizarea cercetărilor, Rectorul Universității „Ovidius”, prof.univ.dr. Sorin Rugină, a dispus suspendarea prof.univ.dr. Gheorghe Țarălungă din toate activitățile didactice și administrative. Conducerea interimară a Facultății de Farmacie asigură studenții că sesiunea de examene se va finaliza în condiții normale, conform programării prealabile. Pentru a preîntâmpina pe viitor apariția unor astfel de evenimente, decanii tuturor facultăților au fost capacitați să îmbunătățească comunicarea cu studenții și personalul didactic din subordine, în toate etapele procesului de învățământ“, au precizat într-un comunicat de presă conducerea Universității „Ovidius” din Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.