Gică Hagi îi dă replica unui oficial al FRF „Reflectaţi foarte bine ce drum urmăm şi cu cine îl construim!”

Site-ul oficial al Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi a publicat răspunsul lui Gică Hagi adresat lui Andrei Vochin, consilierul președintelui Federaţiei Române de Fotbal, vis-a-vis de cele scrise de acesta în Gazeta Sporturilor, cu titlul „Tinerii au dat greș“.

Redăm în întregime luarea de poziţie a „Regelui“.

„Personal, cred că a fost o formă foarte subtilă de a mă ataca, invocând eșecul, amintind de perioada foarte scurtă ca antrenor al echipei naționale, de cinci luni (iulie-noiembrie 2001), în care am bătut Ungaria în deplasare pentru prima oară în istorie și am pierdut barajul cu Slovenia din calificările pentru World Cup 2002.

TINERII AU DAT GREȘ

Felicitări Andrei pentru concluzia și analiza la care ai ajuns: “Tinerii au dat greș”, cu referire directă la adresa mea, ca antrenor al echipei naționale la vârsta de 36 de ani. Într-adevăr, ai dreptate 100% și te felicit pentru asta, dar ai omis un lucru: cu aceeași măsură să vă analizați și pe voi acum după ce v-ați făcut de rușine la Campionatul European.

Dacă eu eram tânăr și fără experiență la 36 de ani, după 20 de ani de jucat fotbal la cel mai înalt nivel național și internațional, atunci tu și președintele FRF nu sunteți FOARTE-FOARTE-FOARTE TINERI și lipsiți de experiență pentru a conduce destinele fotbalului românesc????
Gândiți-vă și reflectați la ceea ce am afirmat și sper ca împreună cu președintele FRF să realizați că sunteți prea tineri și fără experiență să fiți la cârma fotbalului românesc, la fel cum am fost și eu la 36 de ani.

Atunci eu am plecat. Voi ce faceți, nu sunteți la fel de tineri și lipsiți de experiență????

Andrei, îți dau trei motive pentru care acesta este momentul ZERO al fotbalului românesc și de ce este bine ca fiecare să rămânem să facem ceea la ce ne pricepem cel mai bine pentru că aici vorbim de a conduce și a lua decizii importante pentru fotbalul românesc


a) Cea mai mare problemă a fotbalului românesc în acest moment este că noi cei care am jucat și am făcut performanță la cel mai înalt nivel suntem judecați și conduși de oameni care nu au experiență și sunt foarte-foarte tineri pentru a avea în mâini soarta fotbalului românesc.

b) Sub conducerea voastră pentru prima oară în istoria echipei naționale ne-ați făcut să ne simțim UMILIȚI (Albania ne-a bătut în meci oficial, nu în meci de pregătire), lucruri ce au fost reflectate de suporteri, mass-media și oameni de fotbal după eliminarea echipei României de la EURO 2016, nu de mine!

c) Sub conducerea voastră în ultimii doi ani nu s-a realizat nicio performanță la tineret și juniori (U21, U19, U17, U15), rezultatele fiind foarte slabe, să nu spun dezastruoase. De doi ani vă tot spun că Ungaria ne-o va lua înainte: ne-au depășit la EURO (vezi rezultatul cu Portugalia), iar la copii și juniori s-au calificat la turnee finale. De asemenea, vecinii noștri din estul Europei sârbii și croații au câștigat trofee, iar noi am ajuns să fim învinși de Bulgaria pe teren propriu și nu s-a întâmplat nimic. Pentru mine, tot ce s-a întâmplat la juniori U19 / U17 / U15 este egal cu ZERO performanțe. Noi de ce nu putem face nimic? Pentru că trebuie să te pricepi la fotbal. Pare ușor, dar nu e!

Închei această scrisoare deschisă cu un singur gând: REFLECTAȚI FOARTE BINE CE DRUM URMĂM ȘI CU CINE ÎL CONSTRUIM.

PS: Andrei, sper să rămâi fanul nr. 1 al proiectului Academiei și al clubului FC Viitorul în continuare, așa cum știu. Chiar putem bea o cafea împreună, așa cum făceam înainte.

Cu respect, Gică Hagi“. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viitorul stadion de la Constanța Ministrul Adrian - Ioan Veștea - „Am trimis către Guvernul României memorandumul de finanțare“

02 Apr 2024 1801

Eveniment fastuos de Crăciun Ianis Hagi și Elena Tănase s-au cununat! Ce vestimentație a ales socrul mare, Gică Hagi (VIDEO)

25 Dec 2023 3254

Gică Hagi, concluzii după înfrângerea cu 1-3 în fața lui CFR Cluj - „Trebuie să schimbăm ceva”

01 Nov 2023 901

Gică Popescu a debutat la Națională pe stadionul din Constanța „Țin minte și acum emoțiile care m-au încercat“

11 Jul 2023 1432

Ovidiu „Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023, ziua a doua. Rezultate

27 Jun 2023 1756

„Trofeul Iosif Bukkosi“ 2023 Academia Hagi, trei victorii, cu golaveraj 31-1, în primele trei meciuri (VIDEO)

26 Jun 2023 2136

Gică Popescu, președinte Farul Constanța „Să câștig un nou trofeu alături de Gică Hagi e cel mai frumos sentiment“ (GALERIE FOTO)

24 May 2023 2387

Farul Constanța Gică Hagi, despre achizițiile „marinarilor“. „Cu el, suntem mai puternici în apărare“ (GALERIE FOTO)

12 Jan 2023 6195

Imagine inedită Gică Hagi și Gabi Balint, în costume populare! „Wow, ce vă prinde portul! La mulți ani, domnilor!“

03 Jan 2023 2290

Farul Constanța Gică Popescu și povestea unui transfer stelar. „Îmi lua mâna și-mi spunea - «Semnează, unde vrei să te duci, pe lună?»“

17 Dec 2022 2975

Gică Hagi, nemulțumit înaintea meciului cu Rapid „Pentru unul e odihnă, iar pentru altul să facă 400 de kilometri“ (GALERIE FOTO)

20 Oct 2022 2697

De neoprit! Farul Constanța, lider în Superligă Gică Hagi - „Să nu credeți că unde suntem e întâmplător. E o muncă bine făcută“ (GALERIE FOTO)

17 Oct 2022 11226

Gică Popescu, președintele Farului Constanța, devine „căpitanul” Football Museum Bucharest

20 Sep 2022 2199

Superliga Trei fotbaliști de la Farul Constanța, incluși în echipa ideală a etapei a șaptea. Gică Hagi, antrenorul rundei

30 Aug 2022 1804

Neînvinși Farul Constanța, pe primul loc în Superligă. Intră „marinarii“ în lupta pentru titlu? Ce a răspuns Gică Hagi (GALERIE FOTO)

30 Aug 2022 2171