Instanţa a rămas în pronunţare Gigi Becali află dacă va fi eliberat condiţionat

Magistrații Judecătoriei Medgidia au rămas în pronunțare, după ce , în această dimineaţă, au judecat cererea de eliberare condiționată din Penitenciarul Poarta Albă a omului de afaceri George Becali.
 
În cazul unei sentințe favorabile care nu va fi contestată de procurori, Becali va putea pleca acasă la începutul săptămânii viitoare.
 
George Becali a scos în evidență, în fața judecătorilor, actele caritabile pe care le-a făcut în timpul în care s-a aflat în penitenciar, conform Agerpres.
 
Condamnat la închisoare în 2013, George Becali a fost transferat, la solicitarea sa, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, fiind încarcerat în regim deschis.
 
Becali a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare, după ce a primit trei ani de detenție în cazul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, la care s-au adăugat alte șase luni după condamnarea în dosarul "Valiza".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.