Stiri calde

Acuzat de complicitate la şantaj Ginerele lui Traian Băsescu a fost la DNA

Ginerele fostului preşedinte Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop, a fost, astăzi, la DNA, unde a stat aproximativ 15 minute. El nu a dorit să facă declaraţii nici la intrarea, nici la ieşirea sediului DNA. În paralel, la Direcţia Naţională Anticorupţie, a fost audiat şi nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, care a fost adus pentru a da explicaţii într-un dosar în care este suspectat că i-a cerut un milion de euro omului de afaceri Sandu Staicu, promiţând că intervine la DIICOT pentru soluţionarea favorabilă a dosarului acestuia. Potrivit unor documente ale anchetatorilor, Dragoş Băsescu, fiul lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Băsescu, este suspectat de trafic de influenţă. În acelaşi dosar este vizat, pentru complicitate la trafic de influenţă, şi omul de afaceri Ciprian Nistor. Conform anchetatorilor, în 20 aprilie cei doi au promis unei persoane cercetate într-un dosar al DIICOT, respectiv lui Sandu Staicu, administrator la S.C. Activ Invest Construct S.R.L., un mod de rezolvare a problemelor sale judiciare de la DIICOT.
Anul trecut, Sandu Staicu a fost reţinut de DIICOT într-un dosar penal instrumentat de către procurorul Remus Jurj Tudoran, pentru constituire de grup infracţional şi spălare de bani, iar două zile mai târziu instanţa supremă a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a omului de afaceri. Procurorii mai spun că în 12 martie Staicu a fost contactat telefonic de către Ioniţă Jenică, cu care s-a şi întâlnit şi care i-a comunicat că Dragoş Băsescu îi propune un mod de rezolvare a problemelor sale de la DIICOT, persoana de legătură fiind Ciprian Nistor.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Care este legătura dintre ginerele lui Băsescu, Dănuț Căpățînă și un fost ofiţer de informaţii?

26 Oct 2015 1436

Ginerele lui Băsescu şi fiul lui Lucinschi, aşteptaţi la Curtea de Apel

25 Aug 2015 854

Procurorii DNA au extins acuzaţiile în cazul ginerelui lui Băsescu

20 May 2015 640

DNA Acuzaţii noi pentru Radu Pricop

20 May 2015 736

Ginerele lui Traian Băsescu, audiat la DNA

20 May 2015 786

Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, audiat la DNA

19 May 2015 681

DNA Radu Pricop, pus sub control judiciar pentru complicitate la şantaj

03 Apr 2015 1002

Referatul DNA Legătura dintre Radu Pricop şi Sergiu Lucinschi, în dosarul de şantaj

01 Apr 2015 1155

Oficial DNA Radu Pricop şi un procuror DIICOT, urmăriţi penal pentru complicitate la șantaj

31 Mar 2015 859

Radu Pricop, cercetat pentru complicitate la șantaj, în dosarul lui Sergiu Lucinschi

31 Mar 2015 646

DNA a preluat dosarul în care este cercetat ginerele lui Traian Băsescu

18 Mar 2015 767

Termen în dosarul "Moşia Brătienilor"Ginerele lui Traian Băsescu s-a prezentat la instanţă

22 Jan 2015 802

Sunt vizate alte 11 persoaneDosarul ”Moşia Brătienilor”, în care este urmărit penal ginerele lui Băsescu, de la PICCJ la DIICOT

19 Jan 2015 622

Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, cercetat de DIICOT

12 Jan 2015 1295

Ginerele lui Traian Băsescu, chemat la Parchetul General

10 Nov 2014 986

A rămas fără permis 90 de zileGinerele lui Traian Băsescu, sancţionat pentru viteză

08 Nov 2014 920

Ginerele lui Traian Băsescu îl cheamă în instanţă pe Mihai Gâdea

13 Aug 2014 1093

Ginerele președintelui Traian Băsescu nu va primi niciun ban de la ANRP

24 Jun 2014 1164

Traian Băsescu despre cazul lui Radu Pricop „Nu ştiu despre ce este vorba. Toţi românii trebuie să răspundă în faţa legii“

23 Jun 2014 879

Ginerele lui Traian Băsescu, urmărit penal

23 Jun 2014 986

Veste bună pentru președintele Traian Băsescu. Fiica cea mare este însărcinată!

02 Jun 2014 1930

Surpriză în familia Băsescu Ioana s-a măritat în secret

02 Jun 2014 1803

Hoţii tablourilor din Olanda, trimişi în judecată, în stare de arest preventiv

15 Jul 2013 838

Colegiul Regina Maria vă invită la spectacolul „Flori de mai”

29 May 2013 1178

Colegiul National de Arte 'Regina Maria' va invita la concertul 'FLORI DE MAI'

28 May 2013 1042

Anunţuri 1 aprilie 2013

01 Apr 2013 1339

Doliu la Colegiul Regina Maria Profesorul Radu Pricop a încetat din viaţă

01 Apr 2013 2226

Primarul Cristian Radu vrea o trupă de intervenţie rapidă a Jandarmeriei, în Mangalia

10 Jan 2013 1206

Ziua Internaţională Rotary la Constanţa Concert de vioară susţinut de Aurora Zodieru

22 Feb 2012 1082

S-a ales un nou Consiliu de Administraţie al ARGUS SA

10 Nov 2011 1026

Să cunoaştem şi să recunoaştem valorile Emilia Botezatu, eleva pasionată de vioară (galerie foto)

27 Sep 2011 2511

Bursa Rotaract 2009 a fost decernata unei tinere violoniste de la Liceul de Arta

16 Dec 2009 1095

Procesul Elenei Basescu cu "Can Can", amanat pentru luna martie

16 Feb 2008 338