GJM Constanţa „Mai mult verde pentru noi şi generaţiile viitoare”

În ultima săptămână, 1.800 de puieţi de glădiţă, mesteacăn şi tei au fost plantaţi de jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanţa. Dacă săptâmâna trecută jandarmii au plantat 600 de puieţi de glădiţă, astăzi, începând cu ora 11.00, au mai fost plantaţi 1.200 de mesteceni şi tei. Iniţiativa care aparţine jandarmilor reprezintă cea mai amplă acţiune de plantare de puieţi din unitatea noastră şi s-a desfăşurat în parteneriat şi cu sprijinul Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva-Directia Silvică Constanţa,  sub sloganul „Mai mult verde pentru noi şi generaţiile viitoare”.


 
„Copacii  plantaţi în această perioadă au fost  oferiţi cu titlu gratuit de partenerii noştrii care s-au alăturat demersului nostru şi ne vor acorda sprijin şi asistență de specialitate pentru următorii ani. De ce am plantat?  Este simplu. Copacii sunt o sursă de oxigen, curaţă aerul, absorb monoxidul de carbon, dioxidul de sulf şi de azot şi refac echilibrul zonei. Un copac matur produce de-a lungul unui anotimp o cantitate de oxigen care echivaleaza cu cea inspirata de 10 oameni de-a lungul unui an. Numai în ultima lună am participat la trei astfel de activităţi din care una la nivel naţional, în comuna  Peştera, în cadrul campaniei de împădurire «Plantăm fapte bune în România»“, spun reprezentanţii GJM Constanţa.


Sursa foto: GJM Constanţa
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gruparea de Jandarmi Mobilă Constanța, la bilanț. Misiuni desfășurate în anul 2020

20 Jan 2021 705

IJJ Constanța și GJM Tomis Constanța, la ora bilanțului. Jandarmii au participat la mii de misiuni în anul 2018 (galerie foto+video)

22 Jan 2019 2302

Neversea în siguranță. Cum vă puteți asigura că sunteți în siguranță în timp ce participați la festivalul de pe plaja Modern. Sfaturi de la jandarmi (galerie foto)

06 Jul 2018 1401

Jandarmii constănțeni au confiscat peste 400 de pachete de țigări

09 Nov 2016 1432

Jandarmii „reloaded” Patru persoane din Constanţa, surprinse în timp ce făceau contrabandă

03 Nov 2016 1411

Măsuri de ordine publică la meciul de fotbal dintre FC Viitorul Constanţa – CS Baloteşti

27 Oct 2016 1507

Forţe noi la Jandarmeria Constanţa! (galerie foto)

02 Aug 2016 3284

Ceremonie de încadrare în funcție la Jandarmeria Constanța

01 Aug 2016 2646

Maşină, casă, apartament şi teren Averea şi interesele şefului GJM „Tomis“ Constanţa, Mircea Seceleanu (documente)

26 Sep 2015 2304

Avansări în grad la termen, la Jandarmeria Constanţa

31 Jul 2015 1665

Peste 7.000 de ţigarete confiscate de jandarmii constănţeni

20 Apr 2015 1220

Statistici alarmante la Constanţa Jandarmii au găsit sute de pliculeţe cu etnobotanice (video)

05 Mar 2015 1335

Statistici îngrijorătoare Controale în Constanţa. Tot mai mulţi tineri consumă substanţe psihoactive (video)

04 Mar 2015 1874

Depistaţi în zona Piaţa Griviţei Tineri prinşi în timp ce îşi confecţionau jointuri

10 Feb 2015 1532

Suspecţii din zona Gării Constanţa, prinşi cu ţigări de contrabandă

06 Feb 2015 1138