Grădiniţă reabilitată pentru preşcolarii din Constanţa







Micuții de la Grădinița cu Program Prelungit nr.2 din Constanța vor avea în luna septembrie o surpriză foarte plăcută.

Cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța au avut loc ample lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii.

Acoperișul a fost schimbat, așa că, de acum înainte ploaia nu va mai deranja pe nimeni, instalația electrică foarte veche a fost schimbată în întregime , eliminând astfel riscul producerii unor incendii,  toate caloriferele din instituție au fost înlocuite cu unele noi, de fontă, holul a fost refăcut în totalitate și bucătăria a fost reamenajată și modernizată.

De aseamenea, pentru prima dată, copiii vor mânca într-o sală de mese și nu în sala de clasă, cum au făcut până acum. Grădinița beneficiază din acest an de 2 grupuri sanitare noi, cu 12 toalete, spre deosebire de cele 5, insuficiente, care au fost până acum.

Iar lucrările nu se opresc aici, vor continua cu reabilitarea gardului, dar și alte surprize pregătite celor mici.

Sursă foto: Primăria municipiului Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Investiții la Grădinița cu Program Prelungit „2 Pitici" din Constanța. Vor fi montate o rampă de acces și un foișor

14 Apr 2024 415

Grădinița cu Program Prelungit „Mugurel” Constanța angajeză. Iată postul vacant

18 Mar 2024 1027

Proiectul privind reabilitarea termică a Grădinițelor cu program normal „Zubeyde Hanim“ și „Tom Degețel“ din Constanța, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

25 Feb 2024 624

Angajări Constanța Grădinița cu program prelungit ”Lumea Copiilor” din municipiul Constanța face angajări

31 Jan 2024 1457

Angajări Constanța Post vacant la Grădinița cu Program Prelungit ”Mugurel” din Constanța

19 Jan 2024 1645

Angajări Constanța Grădinița cu Program Normal Nr. 2, Valu lui Traian angajează administrator de patrimoniu. Detalii

14 Dec 2023 1533

Locuri de muncă Constanța Grădinița „Curcubeul Magic” din Constanța angajează îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

27 Nov 2023 1267

2,4 milioane lei prin PNRR pentru Grădinița „Lumea Copiilor” din Constanța Primăria a eliberat autorizația de construire

25 Nov 2023 841

Locuri de muncă Constanța Grădinița cu Program Prelungit nr. 33 din Constanța scoate două posturi vacante la concurs. Iată care sunt acestea

19 Oct 2023 1192

Grădinița P.P. „Căsuța de turtă dulce” Constanța angajează.Ce posturi sunt scoase la concurs

11 Oct 2023 1003

Grădinița cu program prelungit „Lumea Poveștilor” Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

09 Oct 2023 1129

Angajări Constanța Grădinița cu Program Prelungit „Lumea Poveștilor” Constanța scoate la concurs un post de secretar. Ce condiții trebuie îndeplinite

06 Oct 2023 1171

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 44, Constanța angajează. Ce post este scos la concurs

01 Oct 2023 1129

Angajări Constanța ​Grădinița cu Program Prelungit ”Mugurel” din Constanța angajează. Ce post este vacant

26 Sep 2023 1078

Angajări Constanța Grădinița ”Căsuța de turtă dulce” Constanța angajează! Iată ce posturi sunt vacante

26 Sep 2023 1269