Stiri calde

UPDATE. Grav accident în județul Brașov. Un tractor a fost spulberat de un tren. Un om a murit pe loc

Un grav accident a avut loc în această după-amiază la o trecere la nivel cu calea ferată din județul Brașov./ Din primele informații, accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Lunca Câlnicului spre Chichiș.
 
Potrivit ISU Brașov, un tractor a fost lovit de tren, după ce șoferul u a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată. Un om a murit și un altul a fost rănit. 
 
La locul accidentului au intervenit un echipaj de descarcerare, o autospecială de stins incendii cu apă și spumă, un echipaj SMURD si unul de la SAJ.

Persoana decedată avea leziuni incompatibile cu viaţa, iar cea de-a doua victimă este conştientă, prezintă traumatisme uşoare, excoriaţii şi a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă, informează ISU Braşov

UPDATE

"În jurul orei 16.10, un tractor ce circula pe un drum agricol care face legătura între localitatea Lunca Câlnicului şi terenurile agricole din vecinătatea localităţii, la trecerea peste calea ferată, semnalizată cu indicatoare rutiere (fără barieră sau semnale luminoase) magistrala CFR 400, km 17+900 m., a fost surprins şi accidentat de trenul IR 1645, care circula în direcţia Sfântu Gheorghe. În urma accidentului, conducătorul auto al tractorului, un bărbat de aproximativ 31 ani, din localitatea Lunca Câlnicului, a decedat, iar un alt bărbat, de aproximativ 27 ani, din aceeaşi localitate, pasager în tractor, a fost rănit şi a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale", informează IPJ Braşov.
 
Potrivit sursei citate, conductorul trenului a fost testat şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
S-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, mai relevă IPJ Braşov.


 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judeţul Constanţa Bărbat, strivit de propria maşină la Ovidiu. Intervin salvatorii

23 Sep 2018 1219

Accident rutier grav pe DN 67. O persoană decedată

23 Sep 2018 362

Accident pe DN 1 între două autoturisme. Care este starea victimelor

23 Sep 2018 181

Celebrul cântăreț Julio Iglesias împlinește astăzi 75 de ani

23 Sep 2018 456

Accident rutier grav pe DN2. Două persoane decedate și una rănită

23 Sep 2018 302

Tragedia dimineţii în România. Accident rutier grav. Un mort. Coliziune între un camion şi un autoturism. Intervenţie SMURD

23 Sep 2018 2956

Traficul rutier a fost oprit pe DN22 Constanța-Tulcea, în zona Babadag după un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital

22 Sep 2018 6108

Accident cumplit pe DN13 în județul Brașov. Un autotren s-a răsturnat peste un autoturism. Trei persoane au fost grav rănite

22 Sep 2018 391

Accident rutier grav pe Transrarău. Un autoturism s-a răsturnat. Patru persoane, printre care doi copii, rănite

22 Sep 2018 705

UPDATE. Accident rutier grav pe Autostrada Soarelui. Un autoturism s-a răsturnat, iar un bărbat a murit pe loc. Traficul, restricționat în zonă

22 Sep 2018 7109

Accident rutier cumplit pe DN 1. Motociclist şi pasager, răniţi grav

22 Sep 2018 432

Accident rutier pe DN 2A-judeţul Constanţa. Două autoturisme, implicate. Un şofer rănit

22 Sep 2018 1827

Imagini de la eveniment Tir încărcat, răsturnat în zona Poarta 10 a Portului Constanța. Un alt autocamion, implicat (galerie foto+video)

22 Sep 2018 3230

Judeţul Constanţa Accident rutier grav, în această noapte, în Coslugea. Şoferul, un minor fără permis. Un adolescent, în comă (galerie foto)

22 Sep 2018 1715

Judeţul Constanţa. Accident rutier la sensul giratoriu din Lazu. Două autoturisme avariate

22 Sep 2018 746

Editorial Şoferii - marea problemă a Constanţei. Şi nu numai

22 Sep 2018 562

Accident rutier grav pe autostradă. Un microbuz de călători s-a răsturnat. Sunt mai multe victime

21 Sep 2018 364

În ce stare este cetăţeanul român rănit în accidentul rutier din Slovacia

21 Sep 2018 224

Cetățeni români implicați într-un grav accident rutier în Slovacia. Un microbuz a fost lovit de un TIR

21 Sep 2018 232

UPDATE. Accident rutier pe strada Mihai Viteazu din municipiul Constanța. Un motociclist a fost rănit

21 Sep 2018 301

Imagini de la eveniment. Accident rutier pe bulevardul Ferdinand din Constanța. Un pieton a fost rănit. În ce stare este victima (galerie foto+video)

21 Sep 2018 1435

Imagini de la eveniment. Accident rutier pe strada Farului din Constanta. Un taxi s-a lovit frontal de un alt autoturism. Un copil de un an implicat în accident (galerie foto)

21 Sep 2018 1271

Accident rutier pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța. Două autoturisme au fost implicate

21 Sep 2018 705

Imagini de la eveniment. Accident rutier pe strada IL Caragiale din Constanța. Două autoturisme implicate și două persoane rănite (galerie foto + video)

21 Sep 2018 2931

Copil, lovit de un autoturism, pe strada Traian din Constanţa

21 Sep 2018 1217

Carambol pe DN 39, 2 Mai-Mangalia. Trei maşini avariate. O şoferiţă, rănită grav

21 Sep 2018 3743

Accident rutier pe bulevardul Tomis. Un biciclist rănit. Şoferul implicat a fugit de la faţa locului

21 Sep 2018 541

UPDATE Imagini de la eveniment Pieton, lovit de o maşină pe strada Traian din Constanţa (galerie foto + video)

21 Sep 2018 1609

Activitate rutieră Constanţa. Doi şoferi s-au ales cu dosare penale. De ce au fost sancţionaţi

21 Sep 2018 337

Imagini cu accidentul de săptămâna trecută din zona Trocadero. Totul a fost surprins de camere! Un taxi şi un BMW, implicate (video)

21 Sep 2018 3095

UPDATE Oficial de la IGSU Accident rutier grav. A fost activat Planul Roşu de intervenţie. Un microbuz răsturnat (galerie foto)

21 Sep 2018 2552

Imagini de la eveniment. Accident rutier pe DN3 între Constanța și Valu lui Traian. Două mașini implicate. O femeie însărcinată, rănită (galerie foto+video)

20 Sep 2018 6754

Accident rutier grav pe DN65. Un autoturism a intrat în coliziune frontală cu un autocamion. Un bărbat a murit

20 Sep 2018 330

Accident rutier grav Copilul de 4 ani, lovit de un taxi, în localitatea Valu lui Traian, a decedat

20 Sep 2018 2887

Asistenta medicală din Constanța acuzată de ucidere din culpă, achitată. Ce se întâmplă azi la Curtea de Apel

20 Sep 2018 1150

Accident rutier în Cobadin, judeţul Constanţa. Un tractor, implicat!

19 Sep 2018 1634

Imagini de la eveniment Accident rutier grav în Valu lui Traian. Copil de 4 ani, lovit de un taxi (galerie foto + video)

19 Sep 2018 16422

Constanţa. Accident rutier pe bulevardul Lăpuşneanu. Un pieton, lovit

19 Sep 2018 1533

Accident rutier grav în Galaţi. Şofer de 20 de ani, mort

19 Sep 2018 520

Brăila Accident rutier. Două maşini s–au ciocnit frontal

19 Sep 2018 334

Bucureşti Un bărbat a plonjat cu maşina în Dâmboviţa. Care este starea şoferului

19 Sep 2018 317

Șoferiță rănită într-un accident rutier pe bulevardul Tomis din Constanța. Cum s-a petrecut evenimentul rutier

18 Sep 2018 955

Accident rutier pe Șoseaua Mangaleii din Constanța. Două mașini implicate. O femeie a fost rănită

18 Sep 2018 1350

Accident rutier pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța, zona Dacia. Patru mașini au fost avariate. O victimă (galerie foto)

18 Sep 2018 7790

Hărşova Accident rutier pe DN 2A, cu cinci victime

18 Sep 2018 482

Băile Herculane O soferiţă de 33 de ani moartă. Care sunt cauzele

18 Sep 2018 1109

Judeţul Constanţa Maşină răsturnată în intersecţie (galerie foto + video)

18 Sep 2018 11199

Accident grav în Mamaia! Procurorii au luat decizia finală (video)

18 Sep 2018 1705

Constanţa. Pieton lovit de o ambulanţă aflată în misiune! (galerie foto+video)

17 Sep 2018 1221

Pieton lovit de un autoturism, la intrare în Eforie Nord

17 Sep 2018 588