Greșeală în sentința prin care Nicușor Constantinescu a fost condamnat la 15 ani de închisoare

Magistratul Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, a revenit asupra deciziei prin care Nicusor Daniel Constantinescu, fostul președinte al CJC, a fost condamnat la 15 ani de detenție, în primă instanță.

Aseară, magistratul a dispus îndreaptarea erorii materiale din minută și dispozitivul sentinței penale nr. 142/F/29.07.2016 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, cu privire la inculpata SC Stop SRL. Mai precis instanța a înlăturat mențiunile următoare: "În baza art. 367 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 5 C.p. condamna pe aceeasi inculpata la pedeapsa de 150 zile amenda în cuantum de 2000 lei per zi amenda. În baza art. 38 – 39 al. 1 lit. c C.p. aplica inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 250 zile amenda, pe care o sporeste cu o treime din pedeapsa concurenta, respectiv 50 zile amenda, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de 300 zile amenda penala în cuantum de 2.000 lei per zi amenda, asadar 600.000 lei amenda penala.".

SC Stopr SRL aparține omului de afaceri Costică Zelca, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul mai sus precizat. În prezentul dosar au fost judecați și condamnați atât oameni de afaceri din Constanța cât și directori din CJC. În dosar, instanța a dictat aproape 70 de ani de închisoare. Dosarul va merge la Înalta Curte de Casație având în vedere că sentința a fost contestată.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 650

Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu, amânat pentru finele lunii! Se pregătește audierea lui Ionuţ Ţiţimeaua, fost director în CJC

01 Apr 2024 898

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 809

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 831

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1095

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1464

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1662

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 919

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1426

Constanța. Răsturnare de situație în cazul insolvenței Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

03 Dec 2023 1517

Gabriel Mustaţă, transferat la Curtea de Apel Constanța Niţeanu Voichiţa Mihaela este noul judecător al dosarului privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu. Noul termen, februarie 2024

26 Nov 2023 983

Înalta Curte a decis! Dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu rămâne la Tribunalul Constanța!

23 Nov 2023 835

S-a cerut falimentul SC Xenoti SRL, firmă ce deține Hotelul Flora, din Mamaia! Iată decizia Tribunalului Constanța!

08 Nov 2023 1348

Curtea de Apel Constanța a suspendat intrarea în insolvență a companiei Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul - Sucursala Năvodari

01 Nov 2023 1070

Insolvență de răsunet la Constanța! Este vizată Calik Enerji Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi Istanbul sucursala Năvodari

19 Oct 2023 2342