Victor Ponta „Greva funcţionarilor publici e cea mai proastă soluţie”

 
Premierul Victor Ponta le-a cerut astăzi ministrului Muncii, Rovana Plumb, și ministrului delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, să continue discuțiile cu sindicatele funcționarilor publici, afirmând că greva acestora „e cea mai proastă soluție", deși admite că salariile în domeniu sunt foarte mici, informează România TV.

„Să continuați discuțiile cu sindicatele din administrația publică. Au dreptate, au salarii foarte mici. Asta e o realitate pe care în niciun caz nu îmi trece prin cap să o contest. Dar și noi avem dreptate, pentru că, spre deosebire de alții care mereu au tăiat, noi de fiecare dată am adăugat", a susținut premierul, la începutul ședinței săptămânale de Guvern. În opinia prim-ministrului, cei care vor fi afectați de o eventuală grevă a funcționarilor sunt cetățenii care plătesc taxe și impozite.

„Vom încerca să avem venituri decente, dar discutând și punând pe masă toate resursele pe care le avem. Greve care, de fapt, pe cine afectează? Pe cetățeanul care plătește taxe și impozite și din taxele și impozitele cetățeanului putem să mărim salariile funcționarilor. Adică are un sens și o logică să nu îl pedepsim pe cetățean. (...) Să rămâneți în dialog, să discutați, să găsim soluții. Sincer să fiu greva e de departe cea mai proastă soluție posibilă. Dacă îl sancționăm pe cetățean, nu obținem mai mulți bani pe care, după aceea, să îi dăm către funcționari", a explicat Ponta.



Sursa: România TV

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.