Grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri, destructurat de procurorii DIICOT

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate și procurorii D.I.I.C.O.T. din Maramureș efectuează 10 percheziţii domiciliare pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc.

La data de 9 octombrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Cluj Napoca, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Maramureș, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliției Române, efectuează 10 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Baia Mare şi a oraşului Baia Sprie, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc.

Din cercetări au reieșit indicii că membrii grupării ar fi cultivat cannabis, în judeţul Maramureş. O parte din drogurile recoltate ar fi fost folosite pentru consum propriu, iar altele ar fi fost transportate, depozitate şi distribuite altor persoane.

În urma perchezițiilor au fost ridicate 4.5 kg. de cannabis, grindere şi o instalaţie dezafectată de creştere a plantelor de cannabis, precum şi alte obiecte care au legătură cu cauza.

Totodată, au fost puse în executare patru mandate de aducere.

La activități au participat poliţişti din cadrul Serviciilor de Combatere a Criminalităţii Organizate Maramureş, Bistriţa Năsăud şi Sălaj, precum și din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș. De asemenea, acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei Generale Anticorupţie, Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureş și al Direcţiei Regionale Vamale Cluj. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 498

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 400

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 563

Mai multe persoane, arestate la cererea DIICOT Constanța! (MINUTĂ)

05 Apr 2024 864

DIICOT Tulcea percheziție la penitenciar Droguri de mare risc sub forma unor hârtii impregnate.

03 Apr 2024 530

Dragostea de bani nu are vârstă - false măicuțe de până la 75 de ani, cercetate penal pentru escrocherii online (VIDEO)

03 Apr 2024 480

Caz de sclavie în județul Brașov Un copil, ținut în cușcă și exploatat la stână

03 Apr 2024 513

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 618

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 621

Percheziții DIICOT Pornografie infantilă. Înregistrări video cu minori de 4-5 ani, în ipostaze sexuale explicite

03 Apr 2024 488

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 504

DIICOT Constanța, una dintre cele mai puternice structuri anti-mafia din țară! Bilanț 2023 - mii de dosare de trafic de droguri, bunuri de peste 180.000 de euro indisponibilizate și două achitări (DOCUMENT)

02 Apr 2024 816

Surse Polițist cercetat de DIICOT Constanța, plasat sub control judiciar! (MINUTĂ)

02 Apr 2024 945

Sute de mii de comprimate de diazepam, alprazolam şi clonazepam, introduse ilegal în România

31 Mar 2024 492

Știri Constanța Bărbat arestat pentru trafic internațional de droguri. Iată ce au constatat politștii

29 Mar 2024 530