Guvernul a majorat cuantumul sprijinului financiar acordat beneficiarilor programului „Bani de liceu''

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o hotărâre prin care a majorat cuantumul sprijinului financiar acordat beneficiarilor programului naţional de protecţie socială ''Bani de liceu'', informează Agerpres.ro. 
 

"În şedinţa de Guvern de astăzi, pe ordinea suplimentară, la propunerea Ministerului Educaţiei Naţionale, a fost aprobată o hotărâre de Guvern pentru modificarea şi completarea acelei hotărâri de Guvern ce priveşte aprobarea criteriilor şi a cuantumului sprijinului financiar ce se acordă elevilor în cadrul Programului naţional de protecţie socială 'Bani de liceu'. (...) Începând cu noul an şcolar, fiecare beneficiar va primi lunar, pe toată durata cursurilor, în situaţia respectării tuturor condiţiilor prevăzute în legislaţie, suma de 250 de lei lunar faţă de 180 de lei lunar, cât era până în prezent", a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, la Palatul Victoria.

 
El a mai arătat că valoarea plafonului maxim de acordare a bursei este crescută de la 150 de lei la 500 de lei pe membru de familie, dată fiind necesitatea de a corela plafonul de acordare a sprijinului cu situaţia economică actuală, respectiv salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată fiind stabilit, începând cu ianuarie 2018, la suma de 1.900 lei lunar.
 

"Ministerul Educaţiei Naţionale pregăteşte depunerea unei cereri de finanţare prin Programul Operaţional Capital Uman, prin care are în vedere solicitarea la rambursare a sumelor cheltuite de statul român pentru perioada anilor şcolari 2015 - 2018, prin acordarea sprijinului financiar 'Bani de liceu'", a mai afirmat Nelu Barbu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul RomânieiActele normative adoptate în cadrul ședinței Guvernului României din 28 martie 2024

28 Mar 2024 818

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 28 martie 2024

28 Mar 2024 291

Guvern Caravane medicale dotate cu echipamente, în comunități rurale

26 Mar 2024 458

A fost trimis de Guvern în Parlament proiectul prin care fugarii condamnaţi vor plăti costurile repatrierii (VIDEO)

21 Mar 2024 423

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu -21 martie 2024

21 Mar 2024 318

Ședință de Guvern, astăzi. Unul dintre proiecte vizează Muzeului Ororilor Comunismului în România

21 Mar 2024 572

Sindicatul Național al Salariaților comunelor și orașelor din România cheamă în judecată Guvernul României. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța

20 Mar 2024 349

Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria Capitalei (SURSE)

18 Mar 2024 649

Proiectul de Hotărâre de Guvern care crește perioada de închiriere a plajelor, în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului

15 Mar 2024 586

Reorganizarea ANAF, aprobată de guvern (DOCUMENT)

14 Mar 2024 831

Au fost făcute cunoscute numele candidaţilor la alegerile europarlamentare din partea alianței PSD-PNL

13 Mar 2024 880

Guvernul RomânieiActul normativ adoptat în cadrul ședinței Guvernului României din 11 martie 2024

12 Mar 2024 310

Guvernul RomânieiProgramul premierului Marcel Ciolacu - 11 martie 2024

11 Mar 2024 319

Proiectul privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2024 al CN APM Constanța, în transparență decizională

08 Mar 2024 585

MAEParticiparea secretarului de stat Traian Hristea la reuniunea de lucru între Guvernul României și Reprezentanța UNICEF în România

07 Mar 2024 290