Proiect. Lista terenurilor agricole situate în extravilan, din județul Constanța, pentru proiectul BRUA (document)

Ministerul Energiei a făcut public un proiect de act normativ în care sunt prevăzute despăgubiri acordate pentru sute de proprietari de terenuri agricole pe care urmează să fie realizat un prim tronson de 24 de kilometri al conductei prin care vor fi transportate gazele din Marea Neagră în sistemul național. 

În proiectul respectiv este menționată lista terenurilor agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale :  „Noi dezvoltări ale Sistemului Naţional de Transport în scopul preluării gazelor de la ţărmul Mării Negre - Extindere Sistem Naţional de Transport prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră – zona localitatea Vadu la conducta Tranzit 1 – zona localității Grădina)".

Potrivit documentului, în temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, și al art. 4 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare pentru implementarea proiectelor de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale nr.185/2016 Guvernul României aprobă lista terenurilor agricole situate în extravilan, redată în  anexa, care face parte integranta din prezenta hotărâre, pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale :  „Noi dezvoltări ale Sistemului Naţional de Transport în scopul preluării gazelor de la ţărmul Mării Negre - Extindere Sistem Naţional de Transport prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră – zona localitatea Vadu la conducta Tranzit 1 – zona localității Grădina ".

În secțiunea Document poate fi analizată lista cu terenurile agricole situate în extravilan, pentru proiectul de interes comun în domeniul gazelor naturale :  „Noi dezvoltări ale Sistemului Naţional de Transport în scopul preluării gazelor de la ţărmul Mării Negre - Extindere Sistem Naţional de Transport prin realizare conductă de transport gaze naturale de la punct preluare gaze Marea Neagră – zona localitatea Vadu la conducta Tranzit 1 – zona localității Grădina)"

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

28 Mar 2024 289

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 576

Modificarea OUG ce prevede plafonarea prețurilor la energie, în dezbatere publică. Ce propune Ministerul Energiei

15 Mar 2024 482

OIL Terminal SA desființează mai multe imobile de pe strada Caraiman din Constanța

07 Mar 2024 678

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 641

OIL Terminal SA Constanța va moderniza un rezervor și instalația de încărcare păcură în cisterne

01 Mar 2024 469

Compania Rețele Electrice Dobrogea atrage noi finanțări europene, de 140 milioane lei, pentru investiții în rețele

14 Feb 2024 601

Oil Terminal SA Constanța caută firmă pentru demolarea rezervoarelor din parc Medeea

13 Feb 2024 694

Curtea de Apel Constanța Rompetrol Rafinare câștigă, pe fond, procesul cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

06 Feb 2024 479

Ministerul Energiei anunță că a găsit soluții la lipsa apei calde și căldurii în casele românilor

01 Feb 2024 751

Mandat limitat Alexandru Stavarache, numit director economic interimar al Rompetrol Rafinare SA!

01 Feb 2024 875

Ministerul Energiei și Transgaz au semnat contracte de 93 milioane euro. Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră – Podișor este unul dintre ele

23 Jan 2024 528

În prim-plan, investițiile în centralele eoliene offshore și în hidrogen România a semnat, alături de Bulgaria și Grecia, o declarație comună pentru proiecte energetice regionale

19 Jan 2024 470

Statul Român prin Ministerul Energiei a aprobat mutarea sediului social al societăţii Electrocentrale Constanța SA!

19 Jan 2024 537

Ministerul Energiei, precizări despre noi oportunități de finanțare pentru producerea de energie electrică din fonduri nerambursabile

18 Jan 2024 578