Guvernul vrea să acorde sprijin financiar unor reviste culturale de maxim un milion de euro anual

Primul-ministru Emil Boc a cerut Uniunii Scriitorilor din România să facă un inventar al publicaţiilor culturale româneşti pe baza căruia Executivul să acorde unora dintre ele un ajutor financiar al cărui cuantum nu va depăşi un milion de euro pe an.

Boc a făcut acest anunţ după o întâlnire pe care a avut-o cu reprezentanţii Alianţei Naţionale a Uniunilor de Creatori din România. "Am decis ca pe baza inventarului pe care reprezentanţii Uniunii Scriitorilor îl vor face, să asigurăm o susţinere a revistelor culturale din România, în limita unei sume de bani care nu va depăşi, cel mai probabil, 1 milion de euro pe an. Revistele de cultură care s-au consacrat în România şi care, din cauza vremurile mai grele în care trăim, au dificultăţi de apariţie, vor fi susţinute de Guvern. Un guvern îşi poate permite să aloce 1 milion de euro pe an pentru a susţine revistele de cultură", adeclarat premierul.

Reprezentanţii ANUC au reclamat, în cadrul discuţiilor, faptul că nu există suficiente ateliere de creaţie pentru artiştii plastici, observaţie la care Boc a răspuns susţinând că este nevoie de o colaborare mai strânsă întreMinisterul Culturii şi autorităţile locale pentru ca artiştii să primească un sprijin mai consistent. "Este un semnal pe care îl dăm către toate administraţiile publice locale din România, că sunt importante zonele comerciale, dar la fel de importante sunt şi zonele culturale dintr-un oraş sau dintr-o capitală de judeţ sau din capitala ţării", a afirmat Şeful Executivului.

Preşedintele UNITER, Ion Caramitru s-a declarat mulţumit de rezultatele întrevederii pe care a avut-o cu responsabilii guvernamentali. "Cultura nu trebuie să fie la dispoziţia unei ideologii, ci a unui bun simţ care ţine de faptul că prin cultură identitatea naţională trebuie pusă în evidenţă. Şi faptul că s-a recunoscut şi se recunoaşte că statul trebuie să subvenţioneze cultura, că statul trebuie să se aplece către actul cultural, şi nu numai faţă de instituţie, ci faţă de artişti, este un punct câştigat în această discuţie", a afirmat Caramitru.

Din partea Guvernului, alături de premierul Boc, au fost prezenţi vicepremierul Marko Bela, ministrul de Finanţe Sebastian Vlădescu, ministrul Culturii Kelemen Hunor şi preşedintele Casei de Pensii, Doina Pârcălabu. Reuniuni similare vor fi programate trimestrial pentru eficientizarea sprijinului Executivului pentru cultură.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Black Coffee, DJ-ul desemnat Man of The Year în 2023, completează lineup-ul ediției 2024 a festivalului Untold

16 Apr 2024 432

Artist Talk cu Lia Perjovschi și Dan Perjovschi la Muzeul de Artă Brașov

10 Apr 2024 257

Lenny Kravitz, singurul artist cu 4 premii Grammy consecutive, urcă pe scena principală de la UNTOLD

04 Apr 2024 440

Interviu online Pictorul și graficianul profesionist Bianca Paraschiv - Sunt sinceră cu mine, creez ceea ce mă reprezintă și mă împlinește spiritual și artistic!

03 Apr 2024 2008

LIVE TEXT Expoziția „Praguri”, la Muzeul „Ion Jalea”. Constănțenii, invitați să admire fotografii ce explorează ideea de amintiri și locuri ale copilăriei din satele Dobrogei (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 942

Expoziție de fotografie „Praguri”, a artistei Iris Maria Tușa, la Muzeul „Ion Jalea” Constanța

26 Mar 2024 563

Vernisajul expoziției „Praguri” al artistei Iris Maria Tușa este găzduit de Muzeul „Ion Jalea” Constanța

25 Mar 2024 517

„Elixirul dragostei”, eveniment la Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski Constanța

12 Mar 2024 618

În județul Constanța Aviatorul Rață Vasile a decedat. Mesajul transmis de familia sa

08 Mar 2024 947

Artist Talk susținut de Alexandru Rădvan la Muzeul de Artă Constanța

23 Feb 2024 566

Muzeul de Artă Constanța sărbătorește Ziua Națională Constantin Brâncuși

19 Feb 2024 545

INNA va urca pe scena principală a festivalului UNTOLD Dubai

07 Feb 2024 589

Expoziție de artă la Muzeul Marinei Române din Constanța

01 Feb 2024 885

Cunoscută artistă din România a murit chiar de ziua de naștere. Avea doar 38 de ani

22 Jan 2024 2408

Bianca Boeroiu a câștigat premiul Emmy la categoria „Machiaj contemporan remarcabil”

11 Jan 2024 907