Halucinant. Dezinfectanţii folosiţi în spitale sunt diluaţi de 10 ori! Ministerul abia acum demarat controale

 
Noi dezvăluiri halucinante vin de la jurnaliştii GSP. Dezinfectanţii folosiţi în spitalele din România sunt diluaţi de 10 ori. Cătălin Tolontan şi colegii săi au plătit un test la laboratorul unui institut de stat, iar rezultatele au arătat cât de diluate sunt aceste antiseptice.

Ambele substanţe active din dezinfectantul testat sunt diluate faţă de etichetă: prima de 10 ori şi a doua cu 30%. Acest produs testat a fost găsit „etichetat necorespunzător" în Raportul DSP din 2014, dar statul n-a făcut nimic.

Testul a costat 800 de lei, scriu cei de la gsp.ro, iar spitalele i-au dat firmei respective, în ultimii 9 ani, contracte 30 de milioane de euro fără ca autorităţile să-i controleze vreodată în laborator substanţele. Jurnaliştii care au făcut ancheta au încercat să-i contacteze pe directorul general, pe patronul firmei şi pe ministrul Sănătăţii, însă au intrat în silentio stampa, nedorind să comenteze.

Acum, după ce bomba a explodat în presă, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu, a anunţat că a dispus Corpului de control demararea unor controale mixte, împreună cu Inspecția Sanitară de Stat și Serviciile de Control în Sănătate Publică din cadrul Direcțiilor de Sănătate Publică. Potrivit MS, controalele mixte dispuse de ministru se vor derula în strânsă legătură cu ancheta penală aflată pe rolul Parchetului General.
 
Conform unui comunicat al MS, în cadrul acestor controale vor fi ridicate probe din dezinfectanți pentru a fi trimise la testare în vederea stabilirii eficienței acestora.

Și când te gândești de câte ori a atras presa atenția asupra infecțiilor din spitale! Câți pacienți care au trecut prin spitale și au luat diverși viruși... 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zeci de spitale din România foloseau dezinfectanţi care nu îndeplineau standardele corespunzătoare

19 Mar 2019 1653

Manager spital - În România NU există dezinfectanţi pe bază de chlorhexidină

26 Jun 2016 2553

Editorial Dezinfectanţii din spitale şi din şcoli, „bunuri“ folosite de toți. Moartea era lângă noi, dar nimeni nu o vedea...

18 May 2016 2429

Reacţia unui medic în scandalul dezinfectanţilor. „Sunt șocat. Mi-au pus alcool cu parfum în substanțe!”

12 May 2016 2545

Un medic zguduie sistemul sanitar ”Medicamentele generice cu care ne tratăm au zero eficacitate!”

12 May 2016 2553

Ziare.com Laura Codruța Kovesi despre furturile din spitale și abuz

11 May 2016 2653

Eugen Nicolăescu și Laura Codruţa Kovesi, despre informațiile de la SRI și problema dezinfectanților

10 May 2016 2135

Noi dezvăluiri! SRl ştia de calitatea dezinfectanţilor din spitale!

09 May 2016 1953

Sondaj de opinie Aţi contractat vreo infecţie în urma internării într-un spital din Constanţa?

09 May 2016 4996

Scandalul dezinfectanţilor se desfăşoară şi în altă ţară! Peste 500 de oameni au rămas cu sechele

08 May 2016 1880

Dacian Cioloș și Patriciu Achimaș Cadariu discută astăzi pe tema situației din sistemul sanitar

07 May 2016 1803

Scandalul dezinfectanților ia amploare. Sute de oameni au luat cu asalt Ministerul Sănătății

06 May 2016 1525

Patru spitale din județul Constanța apar pe lista neagră a unităților cu probleme la dezinfectanții diluați

06 May 2016 4811

Editorial În spital intră cine are nevoie, dar iese cine poate sau... dacă mai poate

06 May 2016 2237

Rezultatele de până acum din ancheta dezinfectanților din spitale, contestate de Alianța Medicilor din România

04 May 2016 1445