Stiri calde

Hotărârea de Guvern privind starea de alertă. Motive legale pentru ieşire din localitate. Lista regulilor impuse de Executiv

 
În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 410, din 18 mai 2020 a fost publicată Hotărârea Guvernului României nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Iată, intergal, textul, așa cum a fost publicat în Monitorul Oficial:

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Începând cu data de 18 mai 2020 se instituie starea de alertă pe întreg teritoriul țării pe o durată de 30 de zile.

(2) La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri încetează aplicabilitatea Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 24/2020 privind aprobarea instituirii stării de alertă la nivel național și a măsurilor de prevenire și control al infecțiilor, în contextul situației epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2.
(3) Actele emise în temeiul Hotărârii Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 24/2020 rămân aplicabile, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei hotărâri, în ceea ce privește măsurile propuse, până la adoptarea actelor în temeiul Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Art. 2. - Măsurile de prevenire și control al infecțiilor, condițiile concrete de aplicare și destinatarii acestor măsuri, precum și instituțiile și autoritățile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă sunt prevăzute în:
a) anexa nr. 1 - "Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns";
b) anexa nr. 2 - "Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților";
c) anexa nr. 3 - "Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc".

Art. 3. - În aplicarea dispozițiilor art. 71 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin Legea nr. 20/2020, cu completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr. 557/2016 privind managementul tipurilor de risc, secretarul de stat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dispune, în colaborare cu Ministerul Sănătății, prin ordin al comandantului acțiunii, măsurile necesare prevenirii și combaterii infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, în cadrul acțiunilor de răspuns la nivel național.
Art. 4. - Regimul contravențional aplicabil pentru nerespectarea măsurilor prevăzute în anexele nr. 1-3 este cel stabilit la art. 64-70 din Legea nr. 55/2020.

Art. 5. - Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
 

Actul normativ este semnat de primul ministru Ludovic Orban, și contrasemnat de ministrul afacerilor interne-Marcel Ion Vela, ministrul sănătății -Nelu Tătaru, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației-Ion Ștefan, ministrul educației și cercetării-Cristina Monica Anisie, pentru ministrul afacerilor externe-Cornel Feruță, secretar de stat, pentru ministrul muncii și protecției sociale-Tudor Polak, secretar de stat Ministrul economiei, energiei și mediului de afaceri-Virgil-Daniel Popescu, ministrul tineretului și sportului-Marian Ionuț Stroe, ministrul culturii-Bogdan Gheorghiu, ministrul transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor-Lucian Nicolae Bode, ministrul mediului, apelor și pădurilor-Costel Alexe, Secretariatul de Stat pentru Culte-Victor Opaschi, secretar de stat, ministrul finanțelor publice-Vasile-Florin Cîțu, pentru ministrul agriculturii și dezvoltării rurale-Florian-Emil Dumitru, secretar de stat.

Anexa nr. 1. Măsuri pentru creșterea capacității de răspuns

Art. 1. - În condițiile art. 5 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Coordonarea operațională a serviciilor publice de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență, în condițiile art. 54 și 55 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative;
2. Coordonarea operațională a poliției locale, în condițiile art. 50-52 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020.
Art. 2. -În condițiile art. 5 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Se instituie obligația de a asigura măsurile de continuitate a activității centrelor rezidențiale de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii și adulți, cu și fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile și de a stabili programul de lucru al angajaților, potrivit art. 19 din Legea nr. 55/2020.
2. Furnizorii de servicii sociale de tip rezidențial își organizează programul în funcție de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor în vigoare privind legislația în domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizată și desfășurată cu respectarea normelor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritățile competente.
Art. 3. - În condițiile art. 5 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 55/2020, se stabilește desfășurarea în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară, precum și a activității Centrului Național de Conducere și Coordonare a Intervenției și a centrelor județene/a municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
Art. 4. - (1) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 1 se pune în aplicare de către unitățile teritoriale pentru situații de urgență, respectiv de către inspectoratele pentru situații de urgență.
(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Poliția Română, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
(3) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 2 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
(4) Măsura prevăzută la art. 3 se pune în aplicare de către instituțiile la nivelul cărora sunt organizate centrele operative pentru situații de urgență, respectiv centrele de coordonare și conducere a intervenției. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.

Anexa nr. 2. Măsuri pentru asigurarea rezilienței comunităților

Art. 1. - În condiții le art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. În spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

2. Pentru toate persoanele care vin în România din străinătate se instituie măsura carantinării/izolării la locuința/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii, inclusiv familia/aparținătorii, după caz.

3. Prin excepție de la prevederile pct. 2, persoanele care nu au posibilitatea îndeplinirii condițiilor pentru carantina/izolarea la locuință/altă locație sau care solicită acest lucru pentru a nu își expune familia pot opta pentru măsura carantinei instituționalizate, în spații special destinate puse la dispoziție de autoritățile administrației publice locale.

4. Persoanele care nu respectă măsurile de carantină/izolare la locuință/altă locație sunt introduse în carantină instituționalizată pentru o perioadă de 14 zile și obligate să suporte contravaloarea cazării și hrănirii pe perioada carantinei instituționalizate.

5. Persoanele aflate în carantină instituționalizată la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri rămân în carantină în spațiile respective până la expirarea perioadei de 14 zile de la data intrării în carantină.

6. Sunt exceptate de la prevederile pct. 2 următoarele categorii de persoane care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19:
a) conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
b) conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
c) conducătorii auto prevăzuți la lit. a) și lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
d) membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională;
e) piloții de aeronave și personalul navigant;
f) mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
g) personalul navigant român, maritim și fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităților competente "certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale", al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
h) personalul navigant maritim și fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităților competente "certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaționale", al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
i) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
j) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova;
k) angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;
l) reprezentanții companiilor străine care au  filiale/sucursale/reprezentanțe sau agenții pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;
m) persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și a echipamentelor din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, dacă dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României, precum și inspectorii organismelor internaționale;
n) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, precum și membrii familiilor acestora;
o) angajații sistemului național de apărare, ordine publică și securitate națională care se întorc în România din misiuni executate în afara țării;
p) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni ai statelor vecine României, cu domiciliul sau reședința în afara României și înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de pe teritoriul țării noastre, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior.

7. Pe durata măsurii de izolare/carantină la domiciliu sau carantină instituționalizată, persoanele care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu respectarea prevederilor legale în vigoare privind utilizarea materialelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pot participa la ceremonialul de înmormântare în cazul decesului soțului/soției, unei rude/afin de gradul 1-3, cu acordul Direcției de Sănătate Publică și avizul Centrelor Județene/al Municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.

Art. 2. - Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 1 se urmărește de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne.

Anexa nr.3 Măsuri pentru diminuarea impactului tipului de risc

Art. 1. -În condițiile art. 5 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2 sunt interzise organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, inclusiv a celor de tipul drive-in, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise.
2. Activitățile de pregătire fizică în cadrul structurilor și bazelor sportive, definite conform Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, constând în cantonamente, antrenamente și competiții sportive organizate pe teritoriul României pot fi desfășurate numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 43 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
3. Activitatea instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole și/sau concerte, a centrelor și/sau a căminelor culturale și a altor instituții de cultură, precum și evenimentele culturale în aer liber și festivalurile publice și private poate fi desfășurată în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 44 și al art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
4. Activitatea cultelor religioase, inclusiv slujbele cu caracter privat, se desfășoară cu respectarea regulilor de protecție sanitară stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 45 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
5. Se interzic activitățile recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 3 persoane care nu locuiesc împreună, respectiv ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, alpinismul, vânătoarea, pescuitul și alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
6. Se interzice participarea la evenimente private în spații închise, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 8 persoane și cu respectarea regulilor de distanțare socială.

Art. 2. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. În interiorul localităților se interzice circulația persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 3 persoane care nu aparțin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.

2. Se instituie interdicția deplasării persoanelor în afara localității/zonei metropolitane, cu următoarele excepții:
 

a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

b) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;

c) deplasarea pentru realizarea de activități agricole;

d) deplasarea pentru comercializarea de produse agroalimentare de către producătorii agricoli;

e) deplasarea pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăți din altă localitate sau eliberarea de documente necesare pentru obținerea unor drepturi;

f) deplasarea pentru participarea la programe sau proceduri medicale;

g) deplasarea din alte motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copiilor/membrilor de familie, îngrijirea unei/unui rude/afin sau persoană aflată în întreținere, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități, decesul unui membru de familie;

h) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;

i) deplasarea pentru activități recreative sau sportive individuale desfășurate în aer liber, respectiv ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit sau alte activități recreative și sportive desfășurate în aer liber stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului tineretului și sportului sau al ministrului mediului, apelor și pădurilor, după caz;

j) deplasarea pentru participarea la evenimente familiale;

k) deplasarea pentru achiziția, service-ul, efectuarea ITP sau alte operațiuni de întreținere a vehiculelor, activități care nu pot fi efectuate în localitatea de domiciliu;

l) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale, care nu se pot achiziționa din localitatea de domiciliu/reședință.


3. La solicitarea personalului instituțiilor abilitate cu exercitarea controlului respectării interdicției prevăzute la pct. 2, pentru justificarea deplasării în afara localității persoanele prezintă legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere cu privire la motivul deplasării, completată în prealabil.
4. Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, definiți potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, aprovată cu modificări și completări prin Legea nr. 357/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele excepții:
a) membri de familie ai cetățenilor români;
b) membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit legislației Uniunii Europene;
d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum și transportatorii și alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;
e) personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) pasageri care călătoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.

Art. 3. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Menținerea carantinei în clădirile, localitățile și zonele geografice stabilite prin ordine ale comandantului acțiunii și care nu au fost revocate până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
2. Instituirea carantinei în clădirile, localitățile și zonele geografice care se stabilesc prin ordin al comandantului acțiunii, la solicitarea comitetelor județene pentru situații de urgență, pe baza analizelor realizate de către direcțiile de sănătate publică și avizate de către Institutul Național de Sănătate Publică.

Art. 4. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia, și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020.

2. Sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfă și/sau corespondență;
c) umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență;
d) pentru căutare-salvare sau de intervenție în situații de urgență, la solicitarea unei autorități publice din România;
e) având drept scop transportul echipelor de intervenție tehnică, la solicitarea operatorilor economici stabiliți în România;
f) aterizări tehnice necomerciale;
g) de poziționare a aeronavelor, fără încărcătură comercială (ferry);
h) tehnice în scopul efectuării unor lucrări la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetățeni străini, din România către alte state, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române și al autorității competente din statul de destinație;
j) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state către România pentru repatrierea cetățenilor români, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, în baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni deținători de licență de operare în conformitate cu reglementările Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor din sectorul transporturilor prevăzuți în anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi ("Green Lanes") în temeiul Orientărilor privind măsurile de gestionare a frontierelor în vederea protejării sănătății și a asigurării disponibilității mărfurilor și serviciilor esențiale - C(2020) 1897, din 23.03.2020, din România către alte state și din alte state către România, cu avizul Autorității Aeronautice Civile Române, al Ministerului Afacerilor Externe și al autorității competente din statul de destinație.

3. Suspendarea transportului rutier internațional de persoane prin servicii regulate, servicii regulate speciale și servicii ocazionale în trafic internațional, pentru toate cursele efectuate de către operatorii de transport spre Italia, Spania, Franța, Germania, Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos și Turcia și din aceste țări către România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020.

4. Prevederile pct. 3 nu se aplică transportului rutier internațional de persoane prin servicii ocazionale, în cazul în care sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative:
a) sunt transportate numai persoanele care au un contract de muncă valabil pe teritoriul statului de destinație, au drept de ședere valabil în statul de destinație sau se întorc în România din statul în care au lucrat sau au locuit;
b) operatorul de transport rutier informează Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. din cadrul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, cu cel puțin 24 de ore înainte de plecarea în cursă, cu privire la efectuarea cursei, precum și toate celelalte date și informații prevăzute de legislația specifică în vigoare;
c) operatorul de transport rutier care efectuează transportul, împreună cu agenția de recrutare și/sau persoanele care urmează a fi transportate, ia toate măsurile necesare pentru respectarea normelor și recomandărilor autorităților responsabile privind evitarea aglomerării persoanelor, măsurile de protecție și siguranță a pasagerilor și conducătorilor auto.

Art. 5. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 55/2020, se menține închiderea temporară, totală sau parțială, a următoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
1. la frontiera româno-ungară:
a) Turnu, județul Arad (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);
b) Salonta, județul Bihor - feroviar și rutier (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri pe cale rutieră);
c) Săcuieni, județul Bihor (cu excepția circulației lucrătorilor transfrontalieri);
d) Valea lui Mihai, județul Bihor - feroviar și rutier (cu excepția traficului feroviar de marfă);
e) Carei, județul Satu Mare;
2. la frontiera româno-bulgară:
a) Negru Vodă, județul Constanța;
b) Lipnița, județul Constanța;
c) Dobromir, județul Constanța;
d) Turnu Măgurele, județul Teleorman;
e) Bechet, județul Dolj (cu excepția traficului de marfă);
3. la frontiera româno-ucraineană:
a) Sighetu Marmației, județul Maramureș;
b) Isaccea, județul Tulcea;
4. la frontiera României cu Republica Moldova:
a) Rădăuți-Prut, județul Botoșani;
b) Oancea, județul Galați;
5. la frontiera româno-sârbă:
a) Porțile de Fier II, județul Mehedinți;
b) Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți (cu excepția traficului de marfă);
c) Orșova, județul Mehedinți;
d) Moldova Nouă, județul Caraș-Severin;
e) Naidăș, județul Caraș-Severin;
f) Vălcani, județul Timiș;
g) Stamora-Moravița, județul Timiș - feroviar (cu excepția traficului de marfă);
h) Lunga, județul Timiș;
i) Foeni, județul Timiș;
j) Jimbolia, județul Timiș - feroviar (cu excepția traficului de marfă).

Art. 6. -În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 și art. 9 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:

1. Se suspendă consumul produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice în spațiile comune de servire a mesei din restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni, cafenele sau alte localuri publice, atât în interiorul, cât și la terasele din exteriorul acestora.
2. În spațiile prevăzute la pct. 1 sunt permise prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice care nu se consumă în spațiile respective.

Art. 7. -În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f), art. 8 și art. 9 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Se suspendă activitățile de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici.
2. Sunt exceptate de la prevederile pct. 1 următoarele categorii de activități comerciale:
a) activitatea desfășurată în centrele comerciale mici, de sub 15.000 mp, cu magazine individuale din incintă de sub 500 mp fiecare;
b) activitatea de vânzare a produselor electronice și electrocasnice, doar dacă operatorii economici asigură livrarea acestora la domiciliul/sediul cumpărătorului;
c) activitatea desfășurată de operatorii economici din cadrul centrelor comerciale care au accesul asigurat direct din exteriorul incintei și este întreruptă comunicarea cu restul complexului;
d) activitatea desfășurată de către magazinele agroalimentare, farmacii, cabinetele stomatologice, curățătorii de haine și centrele de îngrijire personală, precum și vânzarea produselor și serviciilor de optică medicală.

Art. 8. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și art. 33-36 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Transportul aerian se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulile de conduită pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului aerian, stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, emis în temeiul art. 32, art. 33 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
2. Transportul feroviar se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția spațiilor comune din gări, halte, stații sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul gărilor, haltelor, stațiilor sau punctelor de oprire, dar și în interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului feroviar, stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, emis în temeiul art. 32, art. 34 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
3. Transportul rutier se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului rutier, stabilite prin ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, emis în temeiul art. 32, art. 35 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
4. Transportul naval se desfășoară cu respectarea măsurilor și restricțiilor referitoare la igiena și dezinfecția navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile de conduită pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, în scopul prevenirii contaminării pasagerilor și personalului ce activează în domeniul transportului naval, prin ordin al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, emis în temeiul art. 32, art. 36 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
5. Transportul intern și internațional de mărfuri și persoane se desfășoară cu respectarea prevederilor din ordinul ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicațiilor, la propunerea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, emis în temeiul art. 37 din Legea nr. 55/2020.

Art. 9. - În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Se suspendă activitatea operatorilor economici care desfășoară activități în spații închise în următoarele domenii: jocuri de noroc, activități de fitness, activități în piscine, activități de tratament balnear, locuri de joacă și săli de jocuri.
2. Se exceptează de la măsura de suspendare prevăzută la pct. 1 activitățile de îngrijire personală care se desfășoară în spațiile special destinate și care respectă condițiile de siguranță sanitară.
3. Se instituie obligația instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel încât să asigure, la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne, emis în temeiul art. 13 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
4. Se instituie obligația desfășurării activității la nivelul cabinetelor stomatologice și unităților sanitare non-COVID de a organiza activitatea, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului sănătății emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
5. Se instituie obligația operatorilor economici care desfășoară activități de îngrijire personală, primire turistică cu funcțiuni de cazare, precum și activități de lucru în birouri cu spații comune în sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, energiei și mediului de afaceri și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
6. Se suspendă activitatea în spațiile deschise pentru administrare plaje sau ștranduri/piscine exterioare.

Art. 10. -În condițiile art. 5 alin. (3) lit. f) și art. 38 din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri:
1. Se menține măsura suspendării temporare a cursurilor/activităților din unitățile de nivel antepreșcolar și din toate unitățile și instituțiile de învățământ până la finalul anului școlar/universitar, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 38 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.
2. Se permite desfășurarea, începând cu data de 2 iunie 2020, a unor activități de pregătire, pe o perioadă de două săptămâni, pentru elevii claselor terminale (a VIII-a, a XII-a și a XIII-a), precum și pentru organizarea examenelor naționale și de cercetare a competențelor profesionale, precum și activitățile specifice fiecărei instituții de învățământ superior, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordinul comun al ministrului educației și cercetării și ministrului sănătății, emis în temeiul art. 38 și art. 71 alin. (2) din Legea nr. 55/2020.

Art. 11. -(1) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 1 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(2) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 2 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(3) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 3 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Culturii. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(4) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 4 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(5) Măsura prevăzută la art. 1 pct. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Sănătății și, după caz, de Ministerul Tineretului și Sportului, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor sau Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Respectarea aplicării acestei măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(6) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 6 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(7) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 2 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(8) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 3 se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(9) Respectarea aplicării măsurii prevăzute la art. 4 se urmărește de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor și Ministerul Afacerilor Interne.
(10) Măsura prevăzută la art. 5 se pune în aplicare de către Ministerul Afacerilor Interne.
(11) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 6 și 7 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.
(12) Măsurile prevăzute la art. 8 se pun în aplicare de către Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Afacerilor Interne.
(13) Respectarea aplicării măsurilor prevăzute la art. 9 pct. 1 și 2 se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.
(14) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 3 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.
(15) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 4 se pun în aplicare de către Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.
(16) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 5 se pun în aplicare de către Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.
(17) Măsurile prevăzute la art. 9 pct. 6 se pun în aplicare de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.

(18) Măsurile prevăzute la art. 10 se pun în aplicare de către Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății. Respectarea aplicării acestor măsuri se urmărește de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Interne.
 


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marcel Ciolacu a anunțat că va depune moțiune de cenzură după ce nu va mai fi stare de alertă

17 Jun 2020 378

A fost publicată în Monitorul Oficial HG privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României (text integral)

17 Jun 2020 3783

Situația unor puncte de frontieră din județul Constanța, discutate în ședința de Guvern

16 Jun 2020 517

LIVE VIDEO Orban - Guvernul urmează să aprobe prelungirea stării de alertă cu 30 de zile pe întreg teritoriul ţării

16 Jun 2020 483

Huțucă (PNL) „Prelungirea stării de alertă este necesară. PSD vrea să riște sănătatea românilor pentru jocuri electorale meschine”

16 Jun 2020 1280

Ludovic Orban „Spitalele au obligaţia să primească pacienţii care au nevoie de tratament sau intervenţii“ (video)

13 Jun 2020 617

Ludovic Orban, precizări importante privind prelungirea stării de alertă (video)

11 Jun 2020 577

Klaus Iohannis, prima ieșire publică din ultima vreme. Precizări legate de starea de alertă

11 Jun 2020 599

LIVE TEXT Președintele Klaus Iohannis face declarații de presă. Noi măsuri de relaxare

09 Jun 2020 973

Controale ANSVSA în unităţile de alimentaţie publică în perioada stării de alertă. Amenzi de peste 350 de mii lei

06 Jun 2020 965

Mai multe instituții își reiau activitatea. Iată programul și ce servicii oferă o parte dintre acestea

21 May 2020 650

Parlamentul a adoptat instituirea stării de alertă

20 May 2020 737

​RAEDPP Continuă acțiunile de dezinfecție în piețele agroalimentare din municipiul Constanța (galerie foto)

20 May 2020 613

Ștefan Mihu(PSD) taxează lipsa de coerență din recomandările făcute populației, în contextul stării de alertă

19 May 2020 1551

O parte dintre muzeele din Constanța și-au deschis porțile pentru public. Condiții stricte de vizitare

19 May 2020 1725