Iată cine este noul director general interimar al SC Confort Urban SRL

Consilul de Administraţie al SC Confort Urban SRL l-a desemnat director general interimar al societăţii pe ing. Constantin Florian Andrei, care ocupă funcţia de şef Departament Producţe. Acesta va ocupa funcţia de conducere până când se va finaliza ancheta penală a lui Viorel Farcaș, care deţinea funcţia de conducere în cadrul societăţii.

Reamintim că Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16.01.2017, a lui Cristinel Viorel Farcaș, la data faptelor director general al SC Confort Urban SRL ( societate cu capital integral de stat, care are ca asociat unic Consiliul Local al Municipiului Constanța), cu privire la „săvârșirea infracțiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut, pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, (2 fapte), luare de mită, spălare a banilor, instigare la delapidare în forma traficării bunului, conflict de interese”.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
 „În perioada mai 2014 – prezent, inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel, în calitate de director general al S.C. Confort Urban S.R.L. și o altă persoană, cu viză de control financiar preventiv, cu rea credință, au participat la atribuirea a două contracte, către două societăți comerciale și ulterior la efectuarea unor plăți nelegale în cadrul celor două contracte ce au avut ca obiect servicii de transport rutier și închiriere utilaje în valoare de 22.764.600 lei, respectiv furnizarea de piatră spartă în valoare de 3.075.000 lei.
 
Aceste contracte au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor legale care impuneau, printre altele, organizarea unor proceduri de licitație publică.

Prin aceste acțiuni, inculpatul a prejudiciat  bugetul SC Confort Urban SRL cu suma totală de 17.994.680 lei, reprezentând contravaloarea plăților ilegale efectuate în favoarea societăților executante.

În același context, inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel i-a cerut administratorului uneia dintre cele două societăți să achiziționeze un autovehicul marca Porsche Macan S (în valoare de 95.000 euro) pe care să i-l pună la dispoziție cu titlu de folos necuvenit, în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, respectiv atribuirea și plata serviciilor respective.

Autoturismul a fost folosit gratuit, exclusiv și permanent de inculpatul Farcaș Cristinel-Viorel și soția sa, din data de 19 noiembrie 2014 până la data de 17 martie 2016, când administratorul de drept al firmei l-a vândut fictiv soției inculpatului.

Citeşte şi:

DNA Constanța acuză Cristinel Viorel Farcaș, directorul Confort Urban, pus sub control judiciar. Averea şi interesele (documente)
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus continuă! Pe ce străzi se lucrează

17 Apr 2024 350

Știri Constanța Lucrări pe bulevardul Mamaia – restricții de trafic

15 Apr 2024 426

Primăria Constanța Continuă lucrările de reabilitare a carosabilului în cartierul Tomis Plus (GALERIE FOTO)

10 Apr 2024 435

Licitații publice Cât costă mentenanța pentru „Parcarea verde“ din zona Spitalului Județean Constanța (DOCUMENT)

09 Apr 2024 432

Directorul Neptun Olimp SA este candidatul PSD la primăria Eforie

06 Apr 2024 936

Un scuar median a fost amenajat la trecerea de pietoni situată pe strada Soveja, la intersecția cu strada Semănătorului din Constanța (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 500

Primăria Constanța Trotuarele din mai multe zone din oraș, în curs de modernizare (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 495

Justiție Constanța Contestație împotriva deciziilor administrative fiscale. Confort Urban SRL versus ANAF

03 Apr 2024 555

Lucrări de asfaltare în Constanța. Restricții de trafic pe strada Milano și aleea Pandurului

03 Apr 2024 471

Se asfaltează strada Theodor D. Speranția din cartierul Km 5, Constanța. Restricții totale de trafic rutier

03 Apr 2024 424

În mai multe zone din Constanța se lucrează la infrastructura rutieră! Trafic restricționat total pe strada IL Caragiale

01 Apr 2024 495

O nouă trecere de pietoni, amenajată în municipiul Constanța. Iată unde

29 Mar 2024 605

Primăria Constanța Continuă procesul de reabilitare a carosabilului pe strada Micșunelelor, tronsonul cuprins între străzile Mugurului și Amurgului

29 Mar 2024 390

Licitații Constanța Confort Urban SRL, licitație de 3 milioane de euro pentru achiziția de pavele (DOCUMENT)

26 Mar 2024 553

Restricții totale de trafic rutier pe o stradă din municipiul Constanța din cauza lucrărilor de asfaltare. Ce stradă este vizată

26 Mar 2024 500