ÎCCJ Dosarul retrocedărilor ilegale de păduri - termen cu inculpații fără măsuri preventive

Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) judecă astăzi primul termen în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri în care inculpații - printre care Viorel Hrebenciuc și Tudor Chiuariu - nu mai au impusă nicio măsură preventivă, informează Agerpres.
 
ÎCCJ a decis pe 6 iulie revocarea măsurii controlului judiciar în cazul mai multor inculpați din dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, printre care se află fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fostul ministru Tudor Chiuariu și fostul deputat Ioan Adam.
 
De control judiciar au scăpat și Andrei Hrebenciuc (fiul lui Viorel Hrebenciuc), Adam Crăciunescu (fost director Romsilva), Lorand Andras Ordog (judecător la Tribunalul Covasna), Paltin Gheorghe Sturdza (beneficiarul retrocedării), Iosif Kadas, Constantin Bengescu, Sorin Ion Iacob și Ioan Mătășel.
 
Inculpații au avut, de la demararea dosarului, mai multe măsuri preventive, începând cu arestarea preventivă, urmate apoi de arestul la domiciliu și încheind cu controlul judiciar.
 
Viorel Hrebenciuc a fost trimis în judecată în ianuarie 2015 pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălare a banilor. El a stat cinci luni în arest preventiv (octombrie 2014 — martie 2015) și trei luni în arest la domiciliu (martie — iunie 2015), fiind apoi pus sub control judiciar.
 
În același dosar, fostul deputat Ioan Adam este acuzat de instigare la abuz în serviciu, constituirea unui grup infracțional organizat, cumpărare de influență (3 infracțiuni), iar fostul ministru al Justiției Tudor Chiuariu este judecat pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență și spălarea banilor.
 
Acuzațiile se referă la retrocedarea ilegală a 43.227 hectare teren forestier în județul Bacău în favoarea lui Paltin Sturdza și în defavoarea Romsilva.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1253

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 3698

Terenul pentru care a fost amendat Făgădău, când era primar, nu se întoarce în proprietatea Statului Român! Judecătorii din București explică de ce (MOTIVARE)

11 Apr 2024 847

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 642

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3651

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 670

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 723

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 774

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 860

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 606

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 1019

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 538

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1433

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 965

Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)

19 Feb 2024 1256