Icoana Maicii Domnului „Apărătoarea și Ocrotitoarea Moldovei”, pentru prima dată la Constanţa

 
Parohia Sf. Haralambie din Constanța vă invită să participați la momentul sosirii Icoanei făcătoare de minuni Maicii Domnului „Apărătoarea și Ocrotitoarea Moldovei” adusă pentru prima dată în România din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc luni, 1 februarie, începând cu ora 18.00, la biserica de pe ulevardul. Tomis, cartier Boema, lângă stația Petrom, în prezența preoților slujitori și a credincioșilor.
 
Icoana Maicii Domnului este adusă de la mănăstirea Hârbovăț (Republica Moldova) de o delegație condusă de părintele stareț, arhimandritul Spiridon Marin. Credincioșii constănțeni vor putea cinsti această icoană a Maicii Domnului până în data de 10 februarie.
 
Mănăstirea Hârbovăţului deține icoana din secolul al XVIII-lea, pe când stareţ era egumenul Pahomie. Icoana, păstrată cu sfințenie generații de-a rândul în familia colonelului rus Nicolae Alexei Albaduev, a fost dăruită mănăstirii în urma unei tragice întâmplări. După ce colonelul s-a spovedit părintelui Pahomie, în decembrie 1790, a plecat spre casă cu un cal tânăr și neînvățat, care l-a trântit și l-a omorât. Până în anul 1812, mănăstirea a fost reconstruită de trei ori, după trei incendii, și, de fiecare dată, icoana a fost găsită în cenușă, cu fața în jos, nearsă, cu toate că era pictată pe pânză şi lipită pe lemn de tei.
Se spune că prin rugăciune în fața icoanei, mulți bolnavi și-au găsit alinare sufletească și trupească, vindecându-se de paralizii, arsuri, probleme psihiatrice, cardiace, etc.



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IalomițaProcesiune cu Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Sihăstria Râșcani.

13 Nov 2023 449

Adormirea Maicii Domnului Meniu special pentru pacienții constănțeni, oferit de Arimex Comexim 2000

14 Aug 2023 1602

Cea mai veche icoană a Maicii Domnului, pictată de însuși Apostolul Luca, va fi adusă la Mănăstirea Pantocrator

02 May 2022 4857

Rază de speranță la Constanța. Le-a ars totul, mai puțin icoana Mântuitorului (GALERIE FOTO)

05 Dec 2021 3413

Adormirea Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Celic-Dere PS Visarion, episcopul Tulcii i-a dăruit prefectului o icoană și l-a felicitat (galerie foto)

15 Aug 2021 2107

#DobrogeaDigitală „Alergați cu mic, cu mare și închinați-vă”. Icoana Maicii Domnului „Prodromița” din Catedrala din Constanța

09 Jun 2021 3569

Făcătoare de minuni Icoana Maicii Domnului „Îndrumătoarea”, adusă spre cinstire la biserica „Sf. Haralambie” din Constanța

28 Jan 2021 3129

Episcopul Tulcii a slujit în orașul grecesc Agiassos. Procesiune cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

25 Aug 2020 1906

Slujbă de hram la biserica de lemn „Sfântul Mina” din Constanța

06 Aug 2020 2825

Slujbă de hram la biserica de lemn „Sf. Mina” din Constanța și sfințire de biserică în localitatea Credința

05 Aug 2020 1811

#citeșteDobrogea În urmă cu 125 de ani se deschideau porțile primei biserici în Constanța, astăzi Catedrala Sf. Ap. Petru și Pavel

22 May 2020 3910

Latifundiarul George Becali a donat o icoană Arhiepiscopiei Tomisului

03 Jan 2020 2544

Doliu în Biserica Ortodoxă Română

16 Oct 2019 2531

12 iulie - Icoana Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos

12 Jul 2019 4643

Sfânta Icoană Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului din Ucraina, la Cumpăna (galerie foto)

12 Jan 2019 3658