Sile Cămătaru şi alte 32 de persoane, reţinuţi în dosarul de proxenetism

Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, şi alte peste 30 de persoane au fost reţinuţi, ieri seară, în dosarul în care sunt cercetaţi pentru proxenetism, fiind suspectaţi că plasau prostituate de lux în hoteluri şi la cazinouri din Capitală.

Sile Cămătaru a fost reţinut pentru 24 de ore. Suspectaţii plasau prostituate în hoteluri de lux şi la cazinouri din Capitală. Aceştia urmează să fie prezentaţi instanţei, de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, cu propunere de arestare preventivă, potrivit România TV.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru Mediafax că, în perioada martie - noiembrie, Sile Cămătaru şi ceilalţi suspecţi ar fi adus prostituate la hoteluri, dar şi în zona cazinourilor, pentru a atrage jucători. Grupul era implicat şi în fapte de cămătărie în cazinouri.

Potrivit surselor citate, Sile Cămătaru era monitorizat de aproximativ o jumătate de an, după ce ofiţeii DIPI au obţinut o informaţie cu privire la faptul că acesta, împreună cu alte peste 30 de persoane, controla aproximativ 40 de prostituate, care erau plasate în hoteluri de lux. O parte dintre aceste fete aveau camere închiriate permanent şi figurau în cataloage de prezentare, ce erau prezentate de angajaţi ai hotelurilor clienţilor care se arătau interesaţi de serviciile unei prostituate.

Vineri dimineaţă, un număr de 300 de poliţişti au făcut percheziţii în Capitală, în 24 de locuinţe, dar şi în cele două hoteluri, fiind puse în aplicare 120 de mandate de aducere.

Sile Cămătaru, judecat într-un alt dosar, alături de alte 53 de persoane, pentru şantaj, cămătărie şi infracţiuni cu violenţă, a fost eliberat, în noiembrie 2013, de la Penitenciarul Rahova, unde se afla în arest din februarie. Sile Cămătaru, alături de fratele său, Ion Balint, cunoscut ca Nuţu Cămătaru, au fost trimişi în judecată în 25 iulie 2013, împreună cu alţi 52 de membri ai clanurilor "Cămătarii" şi "Sportivii", fiind acuzaţi de şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav. Nuţu Cămătaru a fost eliberat marţi din arest.

Sursa: Mediafax, România TV
Sursa foto: infoziare.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.