Ilie Lungu, comisar la Protecția Consumatorilor Gorj, trimis în judecată pentru luare de mită

 
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar pe cauţiune, a inculpatului Ilie Lungu, comisar în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
 
În perioada 7-15 decembrie 2015, ca urmare a unui control efectuat, inculpatul Lungu Ilie, în calitate de comisar în cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj, a pretins de la administratorul unei societăți comerciale (denunțător în cauză) produse alimentare și nealimentare, precum și o sumă de bani, în vederea nesancționării contravenționale a acestuia sau aplicării unei sancțiuni mai blânde.

În același context, la data de 15 decembrie 2015, denunțătorul i-a remis inculpatului Lungu Ilie suma de 500 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Direcției Generale Anticorupție.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 


Sursa foto: jurnalulolteniei.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 octombrie 2023

03 Oct 2023 1214

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 noiembrie 2019

19 Nov 2019 2486

Primarul orașului Salcea, reținut de procurorii DNA

16 Sep 2016 1843

Primar PNL, reţinut pentru 24 de ore

15 Sep 2016 1537

Un comisar de la Protecția Consumatorului a fost reținut de DNA

16 Dec 2015 1151