UPDATE. Imagini de la eveniment. Accident rutier în zona Boema din municipiul Constanța. Două mașini implicate. O fetiță a fost rănită (galerie foto+video)

Un accident rutier a avut loc în această după amiază în municipiul Constanța în zona Boema. 

Din primele informații două mașini au fost implicate, iar o fetiță, de 9 ani a fost rănită. 

La fața locului intervin cadrele medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța. 

Fetițaa fost preluată de Ambulanță și transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru tratament și investigații de specialitate. 

Polițiștii rutieri au deschis o anchetă pentru a stabili care sunt împrejurările excate în care s-a petrecut accidentul. 

UPDATE. Oficial de la IPJ Constanța 

Potrivit IPJ Constnața, la data de 18 mai a.c., un bărbat, în vârstă de 48 de ani, a condus un autoturism pe bulevardul Tomis, dinspre bulevardul Aurel Vlaicu, unde la intersecția cu strada Tulcea, a efectuat viraj la stânga, fără a  acorda prioritate de trecere unui autoturism, condus de o femeie, de 63 de ani.

În urma accidentului rutier, a rezultat vătămarea corporală ușoară a unui minor, în vârstă de 9 ani, pasager în al doilea auto.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 142

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 87

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 547

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 402

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 536

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1243

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 470

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 371

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 242

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 230

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 224

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 513

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1852

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 2B

15 Apr 2024 304

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 1H

15 Apr 2024 241