Imagini de la eveniment Directorul general al CN APM Constanţa, despre stadiul proiectelor de investiţii

În aceste momente, la sediul CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța, are loc o conferință de presă.

Cu această ocazie, directorul general al companiei, Nicolae Dan Tivilichi, informează presa despre stadiul proiectelor de investiții, din fonduri proprii și cu fonduri europene, evoluția traficului de mărfuri și alte aspecte din activitatea CN APM SA Constanța.

Traficul de mărfuri în porturile maritime românești, creștere de 8,8% în primul semestru
 
Traficul total de mărfuri înregistrat în primul semestru al anului 2018 în porturile maritime românești, Constanţa. Midia şi Mangalia, a fost de 26.98 milioane tone, cu 8,8% mai mult decât în primul semestru 2017 (când s-au înregistrat 24,81 milioane tone).

Din traficul total înregistrat in primul semestru al anului 2018, traficul maritim a fost 21 630.991 tone (19 459.584 tone în primul semestru 2017), iar cel fluvial a reprezentat 5.358.135 tone (5 351 386 tone în primul semestru 2017).

Pentru traficul mantim, creşterea în perioada analizată reprezintă 11,16%, iar pentru cel fluvial 0,13%.

Creşteri semnificative de trafic s-au înregistrat in cazul produselor petroliere (de Ia 2,27 milioane tone în primul semestru 2017, Ia 3.27 milioane tone în primul semestru 2018), petrol brut (de Ia 3,22 milioane tone Ia 3,35 milioane tone), minereuri şi deșeuri neferoase (de Ia 1,53 milioane tone Ia 2.02 milioane tone), combustibill mineral) solizi (de Ia 0,91 milioane tone Ia 1.83 milioane tone), produse metalice (de Ia 1,10 milioane tone Ia 1,19 milioane tone), ingrasaminte (de Ia 1,29 milioane tone Ia 1,58 milioane tone), articole diverse (de Ia 3,22 milioane tone Ia 3,30 milioane tone). A scăzut traficul de cereale în prim ( semestru 2018 la 6,41 milioane tone (de la 7,52 milioane tone in primul semestru 2017), minereuri de fier, deșeuri de fier (de Ia 1,89 milioane tone Ia 1,82 milioane tone).

Traficul de containere a totalizat, în primul semestru al anului 2018, 3.300,077 tone, respectiv 342.256 TEU, comparativ cu primul semestru 2017 când au fost înregistrate 3.229.497 tone, respectiv 349.402 TEU. Cantitativ, creșterea este de 2,19%, iar în ceea ce privește numărul de TEU-uri, se înregistrează o scădere de 2,05%.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 496

Dezbaterea publică, pe data de 25 aprilie CN ACN Constanța SA va sistematiza teritoriul aferent Danei 99 din zona fluvio-maritimă

20 Apr 2024 428

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 455

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 466

Tomis Marina Management a câștigat procesul pentru Portul Tomis Constanța! Judecătorii explică victoria (MOTIVARE+DOCUMENT)

14 Apr 2024 2327

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 482

Pentru atingerea capacitatii de trafic de 11,5 milioane tone pe an Portul Medigida va fi modernizat și extins de CN ACN Constanța SA

11 Apr 2024 1191

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 410

Justiție Constanța Euro Audit Service SRL, obligată de instanță să achite CN APM Constanța cheltuielile de judecată

03 Apr 2024 536

Portul Constanța a cumpărat lapte praf. Vezi pentru ce sumă (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 507

CN APM SA Constanța Contract pentru dragaj de investiții în porturile maritime. Ce valoare are (DOCUMENT)

24 Mar 2024 638

Procesul dintre CN APM Constanța și o firmă in județul Suceava, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 528

Cumpărări directe DSL Save Topleg SRL, din Caransebeș, va oferi CN APM Constanța SA servicii de legătorie a documentelor (DOCUMENT)

21 Mar 2024 472

Știri Portul Constanța CN APM cumpără consultanță pentru proiectul de extindere a drumului dintre Poarta 7 și podul nou de la Agigea, la intersecția cu drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8 (DOCUMENT)

20 Mar 2024 580

Un teren de 10.000 mp și unul de 6.000 mp în atenția acționarilor Transfer de terenuri între CN APM Constanţa și Autoritatea Vamală Română

18 Mar 2024 827