UPDATE Imagini de la eveniment Protest pentru protejarea parcului Tăbăcărie (galerie foto + video)


Reprezentanţii USR organizează vineri, 20 octombrie, ora 17, în zona hotelului Zodiac, un protest pentru protejarea parcului Tăbăcărie. Protestul este autorizat de Primăria Constanța.

Vă reamintim că, în urmă cu câteva zile, deputatul USR de Constanţa Cristian Stelian Ion atrăgea atenţia asupra faptului că o suprafaţă de două hectare din parcul Tăbăcărie va fi transformată în expoziţie de miniaturi. În şedinţa extraordinară de Consiliu Local, deputatul a semnalat riscurile şi dezavantajele aprobării acestui amplasament şi a cerut consilierilor respingerea proiectului.  Proiectul a trecut însă, în urma votului consilierilor locali, chiar dacă, în opinia USR Constanţa, acesta presupune diminuarea suprafeţei verzi a parcului, pe de o parte, şi încalcă obligaţia de adoptare a unei documentaţii de urbanism, pe de altă parte.

UPDATE11: 120 de semnături au fost adunate până în acest moment. Luni vor fi depuse la Consiliul Local, petiția însoțită de semnături.

Vor mai fi strânse semnături în acest weekend chiar în locul protestului care a avut loc astăzi. Locuitorii sunt asteptați să susțină cauza.

UPDATE10: S-au adunat primele 100 de semnături.

UPDATE9: Petiționarii propun Poarta 1 ca locație potrivită pentru amplasarea miniaturilor. Aceștia nu sunt de acord cu intensificarea activităților economice în parc și în perimetrul acestuia.

”Nu trebuie să mai permitem autorităților să scoată bani din iarba verde”, susțin aceștia.

Petiționarii vor dezbatere publică pentru parcul Tăbăcărie.


S-au adunat 90 de semnături.

UPDATE8: În aceste momente, se dă citire petiției ”Salvăți parcul Tăbăcărie”. Anul trecut s-a mai făcut un protest similar lângă Țara Piticilor, tot pentru îngrădirea parcului. Atunci au fost strânse 200 de semnături

Nici până astăzi, primarul nu a răspuns petenților.

Prin intermediul petiției, semnatarii cer dezbatere publică pe tema viitorului parcului și stoparea amplasării miniaturilor în acest parc.

Totodată, petiționarii cer finalizarea Registrului Spațiilor Verzi. Se lucrează la acest registru de vreo 5 ani. Pentru lipsa lui, Garda de Mediu a amendat Primăria Constanța de două ori. În prezent, primăria spune că registrul este în procedură de licitație.

UPDATE7: Protestul este susținut și de ONG-ul Baricada Verde.

De asemenea, se salută faptul că mai mulți consilieri s-au abținut de la vot. Este vorba despre consilierii PNL și Andrei Popescu.

Proiectul a fost votat însă de consilierii PSD și PMP, și astfel, având majoritate, proiectul a trecut.

UPDATE6: Petiția a adunat 61 de semnături.

 Ion Stelian le cere celor prezenți să popularizeze aceste acțiuni, în calitate de cetățeni care iubesc acest parc, nu ca ”niște Gică Contra” împotriva proiectelor municipalității. Acesta cheamă cetățenii să apere parcul.

UPDATE5: ”Ar trebui să se facă un studiu să vedem ce terenuri avem.” , spune consilierul indepedent Andrei Popescu. Acesta s-a abținut la vot la acest proiect.

El spune că susține acest protest și luni a depus la secretarul Consiliului Local, Marcela Enache o plangere prealabilă pe această hotărâre.

Cea de-a doua plângere a fost depusă de USR Constanța și o a treia plangere, a unui constănțean, vizează suspendarea proiectului.

Deputatul Ion spune că va face proteste săptămânale pentru ca autoritățile să renunțe la ideea amplasării miniaturilor în parcul Tăbăcărie.

Vor să acționeze în instanța Consiliului Local Municipal dacă nu se va lua nicio măsură după plângerea prealabilă.

UPDATE4: La această oră sunt prezenți aproximativ 100 de protestatari.

Deputatul Stelian Ion explică celor prezenți de ce nu ar trebui să se construiască parcul de miniaturi. Cea mai mare problema este distrugerea a două hectare de spațiu verde și limitarea de mișcare pe această suprafață

UPDATE3: ”Vrem să păstrăm parcul natural. Nu vrem să facem un parc de distracții. Avem nevoie de reabilitarea Cazinoului, nu de miniaturi. Sunt atâtea clădiri istorice care trebuie renovate”, ne-a spus domnul Nicolae. Acesta sugerează ca parcul de miniaturi să fie amplasat în stațiunea Mamaia sau în locul multelor biserici din municipiu.

”Nu sunt de acord să se ridice miniaturi pe spațiu verde. Avem dreptul să respirăm aer curat.”, a spus doamna Sadet.

UPDATE2: La protest sunt prezenți aproximativ 40 de persoane. 39 dintre aceștia au semnat petiția.

UPDATE: La acestă oră, se adună semnături pentru schimbarea amplasamentului pentru parcul de miniaturi.

La protest sunt prezenți fostul director al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), Gabriel Custurea și deputatul USR Ion Stelian. Fostul director MINAC a declarat că vrea verdeață, nu miniaturi din plastic sau betoane.


Citește si: USR Constanţa, plângere prealabilă împotriva hotărârilor Consiliului Local Protest pe amplasamentul viitorului parc de miniaturi (document)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 336

Protest în Piața Victoriei faţă de modul în care se derulează procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, județul Constanța

14 Apr 2024 500

Demonstrație în sprijinul prizonierilor de război ucraineni la Constanța

10 Apr 2024 441

Protest la Penitenciarul Poarta Albă-Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 956

Continuă acțiunile de protest la Penitenciarul Poarta Alba-Constanța! Ce nemulțumiri au angajații din sistemul penitenciar

08 Apr 2024 550

LIVE Acțiune de protest la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța (FOTO+VIDEO)

03 Apr 2024 891

Avertizare de grevă la Poșta Română. Sindicatul anunță acțiuni pe 1 aprilie

31 Mar 2024 575

Programul „Cum depășim provocările din viața noastră", la Direcția de Asistență și Protecție Socială Tulcea

31 Mar 2024 406

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 561

UPDATE. Constanța Poștașii au intrat în grevă de avertisment! Cât durează acțiunea de protest (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Mar 2024 1095

Grevă de avertisment la Primăria Siliștea, județul Constanța Angajații din peste 1200 de primării de comune anunță noi proteste! (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 570

Președintele PSD Constanța, Felix Stroe, se alătură protestului UNTRR

13 Mar 2024 622

Taximetriștii din Constanța se alătură protestului din București! 50 de mașini au pornit de dimineață (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 873

Peste 5.000 de sindicaliști din sănătate, așteptați luni la un amplu protest

10 Mar 2024 445

LIVE Protest spontan al taximetriștilor în Constanța (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 1486