Imagini de la eveniment. Seminarul Constanta Danube - Black Sea Gateway Economic Opportunities Forum a debutat la Constanța. Cine participă (galerie foto)

Institutul Aspen România și Primăria Municipiului Constanța organizează evenimentul Constanta Danube - Black Sea Gateway Economic Opportunities Forum.

Potrivit organizatorilor, evenimentul are loc cu doar câteva luni înainte ca România să preia președinția Consiliului Uniunii Europene și își propune să exploreze o serie importantă de proiecte și perspective de finanțare pentru Constanța. 

Printre cei care vor lua cuvântul se numără gazdele evenimentului  Mircea Geoană, președintele Institutului Aspen și Decebal Făgădău, primarul municipiului Constanța, dar și invitații Radu Ștefan Oprea, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Victor Negrescu, ministrul delegat pentru Afaceri Europene, precum și reprezentanți ai Băncii Mondiale și BERD. 

Unul dintre moderatorii forumului va fi renumitul corespondent CNN, Samuel  Burke. 

Mircea Geoană a precizat că acest exercițiu a început acum un an sub forma unui city lab la Auspen în SUA.

”Partea asta a Europei e cea mai bună cu potențial dar totuși e departe de a-și realiza potențialul. Întrebarea este „Putem folosi această perioadă fără să știm unde ne îndreptăm?“. Ne aflăm acum la sfârșitul unei ere ceaușiste și începutul capitalismului. Geopolitica din România trebuie să fie exploatată la maximum. Constanța are obligația să fie flancul de est al României. Să stabilim împreună cu primarul și echipa de la Constanța o  unitate de primire. Oamenii să știe cum se implementeaza un proiect și cum se pune în practică. Dacă ne facem treaba bine cred că putem să ajungem într-un anumit stadiu ca în următorii ani partea asta a țării să ajungă să fie la fel ca partea din vest. Coridorul 9 ă fost abandonat. Am primit in schimb Via Carpatia. Coridorul 7 de lângă Bulgaria e vorba de interconecticitatea dintre est și vest.  Regiunea poate să creeeze legături pentru a beneficia de geopolitică” - a declarat Mircea Geoană.


La rândul său, primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău a precizat că până acum Constanța a fost cunoscută pentru turism și pentru porturile sale, dar acum trebuie trimis un mesaj de transparență și deschisă pentru noi investiții în Constanța. 

„Constanța e un oraș sigur, un oraș profitabil, iar rolul meu este să fiu un facilitator și un integrator.  Avem împreună multe posibilități iar asta e rolul meu. Să o conduc către deschiderea unor noi orizonturi și nu doar către dezbatere. Vreau să am un început sigur. Vreau să mulțumesc institutului Aspen că este interesat în această structură a Constantei. Camera Comerțului trebuie să fie extrem de legată de aceste evenimente” - a declarat primarul Decebal Făgădău. 


Lucian Pătrașcu, secretar de stat în Guvernul României, a menționat că Portul Constanța trebuie să devină principala poarta de intrare-iesșire mărfuri a Europei către Orientul Îndepărtat.

”Nu trebuie ignorat sectorul energetic. Legea offshore este acum discutată în Parlament” - a mai precizat Lucian Pătrașcu.

De asemenea, Ioan Tăuș, directorul Midia Marine Terminal a precizat că noi suntem plasați într-o extraordinară zonă între zona care nu a fost încă exploatată la maximum.

”În fața noastră sunt părțile de vest și est ale Mării Negre. Ce vrem să facem, este doar să tranzităm sau să facilităm transportul. Interesul proiectului e să creștem potențialul porturilor.  Trebuie să regularizăm Danube nu să construim doar un pod peste. E timpul potrivit să mergem mai departe. Aducerea tehnologiei aduce și mințile care să controleze acele noi tehnologii. Dacă generațiile care înlocuiesc veteranii sunt pregătite atunci și lucrurile pot merge mai departe fără să existe o ruptură. Dacă există inițiative se poate acum e momentul să avem inițiative nu să dormim” - a mai precizat Ioan Tăuş, directorul Midia Marine Terminal.

Unul dintre moderatorii forumului, renumitul corespondent CNN, Samuel  Burke l-a întrebat pe primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău ce înseamnă pentru el un smart city.

Edilul a răspuns că trebuie făcută upgradarea oamenilor, nu înlocuirea cu mașinării automate, iar platformele trebuie să aibă mai multe aspecte nu doar unul singur.

”Credeți că dronele ar fi importante aici să fie folosite. Nu doar pentru poze. Pentru măsurători” - l-a întrebat Samuel Burke pe primarul Decebal Făgădău.

”Zilele trecute am aflat că niște copii constănțeni dintr-un liceu la un concurs NASA au combinat o dronă cu o mână bionică pentru a face o inspecție offshore. Acestea pot fi folosite și sub apă. A fost o surpriză. Sunt granițe dar fără a avea limite. Puteam să dezvoltăm infrastructura prin energie. Trebuie să implementăm start-up-urile” - a fost răspunsul lui Decebal Făgădău.


De asemenea Burke l-a întrebat pe Decebal Făgădău cât risc crede că își poate asuma în vederea banilor.

”E vorba de legislații dar și de mentalitate. Trebuie să ne obișnuim că o să mai dăm și rateuri, nu o să avem numai succes” - a răspuns primarul municipiului Constanța. .


Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul primar al Constanței, Decebal Făgădău, înlocuit de Daniel Băluță în Comitetul European al Regiunilor

25 Feb 2021 779

Apele Române revendică terenul din Faleză Nord pentru care a fost amendat Făgădău

25 Feb 2021 1477

Dosarul Decebal Făgădău - Radu Mazăre, amânat pentru luna aprilie

17 Feb 2021 844

Perla Majestic SA, firma controlată de Mohammad Murad, parte vătămată Radu Mazăre și Decebal Făgădău, foști primari ai Constanței, termen azi la tribunal

17 Feb 2021 1669

Sondaj de opinie Radu Mazăre merită statuie în fața Primăriei Constanța, spun oamenii. A obținut 51% din 479 de voturi exprimate

08 Feb 2021 804

Proces cu peste 100 de polițiști locali din Constanța. Dosarul a primit un nou termen

02 Feb 2021 1848

Sondaj de opinie Ce primar credeți că ar trebui să aibă statuie în fața Primăriei Constanța?

01 Feb 2021 2375

Dosarul terenurilor din Portul Tomis, amânat. Decebal Făgădău și Marcela Enache, inculpați

23 Jan 2021 1035

Decebal Făgădău și Marcela Enache, așteptați la Tribunalul Constanța

21 Jan 2021 1486

Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, nu ar fi vrut să-l judece pe Decebal Făgădău

14 Jan 2021 2334

Făgădău, în iunie 2020 – „Dragi colegi, vă vor scădea veniturile“ Peste 120 de angajați ai Primăriei Constanța își caută dreptatea la Tribunal

11 Jan 2021 2425

Cine-l judecă pe Decebal Făgădău!

05 Jan 2021 6005

Sfârșit de an neplăcut pentru foștii primari ai Constanței Radu Mazăre trimis în judecată pentru vânzarea unor terenuri în Mamaia, iar Făgădău pentru terenuri din Portul Tomis

31 Dec 2020 1743

Oficial de la DNA! De ce au fost trimiși în judecată Radu Mazăre și Decebal Făgădău

30 Dec 2020 1503

UPDATE. Oficial de la DNA. Decebal Făgădău și Radu Mazăre, foști primari ai Constanței, trimiși în judecată în alte două dosare. Care este prejudiciul

30 Dec 2020 2196