Imobil din Mihail Kogălniceanu trecut de la aeroportul militar la cel civil. Ce se va realiza aici

 
Printr-o Hotărâre de Guvern, facută publică astăzi, a fost aprobată actualizarea valorii de inventar a unui imobil, din Mihail Kogălnicceanu, județul Constanța, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale și transmiterea unei părți din el către Ministerul Transporturilor.
 
Potrivit actului normativ la care facem referire, este vorba despre un imobil, alcătuit dintr-o construcție și teren, cu suprafață totală de 6.154 metri pătrați, din care trec la transporturi 961 de metri pătrați.
După preluarea imobilului acesta va fi utilizat de către Regia Autonomă Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA în vederea realizării sistemului de aterizare instrumental de precizie pentru Aeroportul Constanța-Mihail Kogălniceanu, obiectiv ILS-DME.
Transmiterea terenului se face pentru o perioadă de zece ani după care acesta revine de drept Ministerului Apărări Naționale de altfel ca și în situația în care Ministerul Transporturilor nu respectă destinația părții din imobil.
Mai pe înțelesul nostru o parte din imobilul prezentat, mai sus, trece de la aeroportul militar din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța la cel civil, în vederea construirii obiectivului respectiv, foarte posibil pentru o mai mare siguranță a zborurilor. 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Dosar penal pentru un bărbat care transporta persoane în regim de taxi – avea permisul suspendat

24 Apr 2024 478

Noi decizii au fost adoptate de Societatea Naţională Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu-Constanţa SA

03 Apr 2024 1313

Cumpărări directe Constanța Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu cumpără bilet de avion și transfer aeroport Viena-hotel de la Paris Rostar SRL (DOCUMENT)

30 Mar 2024 683

Protest la Aeroportul Mihail Kogălniceanu din județul Constanța! (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Feb 2024 1542

Investiție de peste 200 milioane lei Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” din Constanța prinde contur! (FOTO)

02 Feb 2024 7110

Bilanțul activității Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa pentru anul 2023

09 Jan 2024 903

Directorul economic provizoriu al Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu, mandat prelungit până pe 8 decembrie

28 Nov 2023 969

După ce a contestat licitația, TPF Inginerie SRL câștigă un contract important la noul terminal al Aeroportul Internațional de la Mihail Kogălniceanu (DOCUMENT)

18 Nov 2023 1369

Firme din Constanța AGA Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu SA a prelungit mandatul administratorului Gabriel Monea

25 Oct 2023 919

Firme din Constanța Consiliul de Administrație a decis. Bogdan Artagea, rămâne director general provizoriu al Aeroportului Internațional de la Mihail Kogălniceanu

23 Oct 2023 1187

Firme din Constanța Mandatele administratorilor Artagea şi Acatrinei în CA-ul Aeroportului de la „Mihail Kogălniceanu", prelungite până în februarie 2024

02 Oct 2023 1088

Compania care se ocupă de noul terminal al Aeroportului Kogălniceanu a contestat licitația pentru construcția stadionului Farul din Constanța (DOCUMENT)

20 Aug 2023 2941

Numărul locurilor de parcare din incinta Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța s-a redus considerabil

18 Aug 2023 1724

Știri din Constanța Prelungiri de mandate pentru directorii și administratorii Aeroportului Internațional de la Mihail Kogălniceanu

01 Aug 2023 995

Horia Acatrinei, repus în funcția de director economic provizoriu la Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța

17 Jul 2023 2212