Stiri calde

Important de ştiut pentru deţinătorii de arme şi muniţii din România. Noi norme legislative!

De la începutul anului, Poliția Română, prin structurile de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a anulat dreptul de deținere, respectiv port și folosire al armelor în 536 de cazuri. Peste 200 de amenzi au fost date celor care nu au respectat condițiile privind regimul armelor și munițiilor sau vânătorii, iar dosare penale au fost întocmite în urma constatării a 860 de infracțiuni.
 
Din prima zi a anului, până la finalul lunii februarie, polițiștii de la structurile Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat activități ce au vizat respectarea condițiilor de desfășurare a vânătorii și combaterea deținerii ilegale de arme.
 
Pentru combaterea faptelor de braconaj și a deținerii ilegale a armelor au fost organizate și efectuate 772 de acțiuni, printre care și verificări privind îndeplinirii condițiilor de păstrare a armelor.
 
Au fost depistate 860 de infracțiuni și indisponibilizate, în vederea confiscării, 143 de arme.
 
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 242 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproape 170.000 de lei.
 
Poliția Română, prin structurile de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, notifică titularii permiselor de armă, cu privire la aspecte ce țin de valabilitatea permisului de armă, prin scrisoare cu confirmare de primire, scrisoare recomandată, poștă electronică, telefonic, încheindu-se în acest sens un proces-verbal sau prin verificări acasă.
 
În primele două luni ale anului a fost anulat dreptul de deținere, respectiv port și folosire al armelor în 536 de cazuri.
 
 La data de 29 ianuarie 2018, în Monitorul Oficial al României - Partea I, nr. 83 și 83 bis  a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 11/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, precum și Anexa la hotărâre, act ce a intrat în vigoare la data de 28 februarie 2018.
 
Astfel, au fost aduse unele modificări legislației, dar și unele aspecte de noutate:
 
Persoanele fizice sau juridice nu au voie să dețină sau să folosească armele de foc lungi, letale, a căror muniție dezvoltă o energie cinetică la gura țevii ce depășește 10000 Jouli.
 
Sunt interzise deținerea, portul și folosirea de către persoanele juridice a armelor utilitare cu țeavă lungă, în activități de pază a obiectivelor, bunurilor și valorilor, cu excepția societăților specializate de pază.
 
Dacă ați împrumutat arma de vânătoare unei persoane autorizate, aveți obligaţia ca, în termen de 2 zile lucrătoare, să informați poliția. În caz contrar, riscați o amendă între 501-1000 lei.
 
Depunerea permisului de vânătoare, în original și în copie, este obligatorie, în vederea autorizării pentru procurarea armelor letale de vânătoare, în cazul în care se solicită acordarea dreptului de deținere, precum și a carnetului de membru vânător, în original și în copie, în cazul se solicită acordarea dreptului de port și folosire a acestor arme.
 
Armele letale și munițiile acestora trebuie să le păstrați, la domiciliul sau la reședința menționată în permisul de armă, în dulapuri sau casete metalice special amenajate, fixate în perete sau în pardoseală, încuiate și asigurate, astfel încât să nu permită accesul persoanelor neautorizate. Armele letale, cu excepția celor cu destinația apărare și pază, se păstrează neîncărcate cu muniție.
 
Colecţionarii de arme pot fi autorizaţi, la cerere, să transporte şi să folosească armele deţinute în colecţie în vederea participării la manifestări culturale, artistice sau istorice, organizate de instituţii sau organizaţii cu atribuţii în domeniu.
 
Durata pregătirii teoretice și practice, în cadrul cursului de instruire teoretică și practică în domeniul armelor și munițiilor este de 80 de ore. Durata pregătirii teoretice și practice, în cadrul cursului de instructor în poligonul de tragere este de 720 de ore.
 
Certificatul de absolvire își pierde valabilitatea dacă se constată că persoanei i-a fost anulat dreptul de deținere sau port și folosire a armelor, cu anumite excepții.
 
În situația în care la data expirării valabilității permiselor de armă, titularul care are suspendat dreptul de deţinere, respectiv de port și folosire al armelor, este obligat ca, în termen de 3 luni de la data încetării acestei măsuri, să depună la organul de poliție competent documentele necesare prelungirii valabilității permiselor de armă.
 
De asemenea, noua normă mai prevede unele schimbări în ceea ce privește atestatul de instructor sau călătoria cu arme în străinătate sau introducerea armelor în ţară.
 
Alte informaţii utile pot fi găsite aici:
 
https://www.politiaromana.ro/ro/structura-politiei-romane/unitati-centrale/directia-arme-explozivi-si-substante-periculoase/serviciul-arme

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliţia Română a demarat acţiunea naţională „Foc de artificii”. În ce situații nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice

20 Nov 2018 185

Percheziţii pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată. Peste 280 de kilograme de cannabis, bani falși și echipamente IT, confiscate

18 Nov 2018 296

Defecțiune la Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român – ROCRIS. Cum sunt afectați cetățenii

12 Nov 2018 240

IGPR. 157 de persoane, supravegheate judiciar

04 Nov 2018 234

Atenţie şoferi. Plecaţi la drum? Iată ce pericole vă pândesc pe autostrada Bucureşti-Constanţa! Nu o spunem noi

04 Nov 2018 2789

Infracțiunile economice, în atenția poliţiştilor specializaţi în investigarea criminalităţii din cadrul Poliţiei Române

21 Oct 2018 375

Poliția Română. Acțiuni pentru prevenirea și combatera faptelor ilicite, în domeniul silvic

20 Oct 2018 330

Siguranţa în şcoli, prioritate a Poliţiei Române

19 Oct 2018 291

Poliţiştii au prins în flagrant, peste 100 de persoane, într-o singură zi

19 Oct 2018 251

Poliţia română lansează Campania CyberScams, cum pot fi evitate fraudele în mediul online

17 Oct 2018 615

Sancţiuni aplicate de poliţişti, în ultimele 24 de ore. Câte infracţiuni au fost constatate

17 Oct 2018 236

Autospeciale de intervenție noi pentru structurile Poliției Române. Ce vor primi polițiștii constănțeni

15 Oct 2018 333

Ilegalități economice, investigate de polițiști. Care a fost prejudiciul

14 Oct 2018 300

Măsuri preventive de supraveghere judiciară pentru 151 de persoane, dispuse în ultima săptămână

14 Oct 2018 255

Poliţia Română. Exerciţiu internaţional de intervenţie, organizat la Giurgiu (video)

11 Oct 2018 347

Poliţia Română. Peste 130 de persoane, sub control judiciar

07 Oct 2018 300

Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic. Câte permise de conducere au fost reţinute

05 Oct 2018 284

Sancţiuni aplicate de poliţişti, în ultimele 24 de ore. Câte certificate de înmatriculare au fost reţinute

02 Oct 2018 285

Carambol pe DN 2. Trei autocamioane au intrat în coliziune faţă-spate

30 Sep 2018 306

Zeci de percheziţii efectuate de poliţişti într-o săptămână. Ce au descoperit oamenii legii în locuinţele suspecţilor

30 Sep 2018 394

Poliția Română Persoane, mașini și documente căutate la nivel internațional, găsite prin cooperare Schengen

29 Sep 2018 641

Sancţiuni aplicate de poliţişti, în ultimele 24 de ore. Câte permise de conducere și certificate de înmatriculare au fost reținute

29 Sep 2018 489

Percheziții ale Poliției Române în locurile de comercializare a autovehiculelor second-hand. Ce s-a constatat

29 Sep 2018 426

Acţiune a Poliţiei Române, în zona trecerilor la nivel cu calea ferată

29 Sep 2018 587

Urmăriţi naţional și internațional, depistaţi de poliţişti. Ce măsuri au fost luate

29 Sep 2018 325

Poliția Română, prezentă la Convenția Europeană a Şefilor de Poliție de la Haga

28 Sep 2018 630

Percheziții pentru destructurarea grupărilor infracționale, desfășurate de Poliţia Română și DIICOT

27 Sep 2018 360

Arad Percheziţie la locuinţa unui bărbat. Ce s-a găsit înăuntru

26 Sep 2018 378

Poliţia Română 10 de persoane urmărite național sau internațional au fost depistate

26 Sep 2018 252

Percheziţii de amploare în mai multe judeţe din ţară. Persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni economice, au ajuns la audieri

26 Sep 2018 565

Accident pe DN 1 între două autoturisme. Care este starea victimelor

23 Sep 2018 365

Sute de apeluri într-o singură zi la 112 pentru a solicita intervenția polițiștilor. Câte amenzi au fost aplicate

23 Sep 2018 294

Percheziții pentru destructurarea grupărilor de criminalitate organizată, desfășurate de Poliţia Română și DIICOT

23 Sep 2018 337

Poliţia Română. Peste 470 de permise de conducere, reţinute

22 Sep 2018 1194

Se caută un şef în Brigada Operaţiuni Speciale Constanţa

21 Sep 2018 626

Poliţia Română Percheziții la membrii unei grupări specializate în trafic de minori. Ce au descoperit poliţiştii

20 Sep 2018 397

Judeţul Constanţa Nuntaşi care tulburau liniştea publică, amendaţi de poliţişti

20 Sep 2018 412

Poliţia Română Au fost depistate 14 persoane urmărite național sau internațional

20 Sep 2018 273

Acţiune la nivel european Poliţiştii români au acţionat pentru combaterea traficului de arme și muniții

19 Sep 2018 386

Poliţia Română În ultimele 24 de ore, au fost reținute 416 permise de conducere

19 Sep 2018 476

Poliţia Română Acțiune pentru protejarea domeniului silvic

18 Sep 2018 325

Poliţia Română Metoda „Împrietenirea“ face victime din nou. Mai multe persoane au ajuns la audieri

18 Sep 2018 504

Poliţia Română 25 de persoane urmărite național sau internațional au fost depistate

18 Sep 2018 362

Poliţia Română Au fost constatate 749 de infracţiuni. Au fost aplicate şi amenzi de sute de lei

17 Sep 2018 328

Poliția Română Au fost reținute 446 de permise de conducere în ultimele 24 de ore

15 Sep 2018 326

Poliția Română Peste 134 de persoane semnalate ca fiind dispărute. Printre acestea și copii

15 Sep 2018 362

Poliţia Română Reținuți pentru trafic de droguri de mare risc (galerie foto)

12 Sep 2018 414

Poliţia Română 2700 de intervenţii într-o singură zi

12 Sep 2018 429

Poliţia Română Într-o singură zi peste 100 de persoane prinse în flagrant

11 Sep 2018 419

Poliţia Română desfăşoară acțiuni pentru siguranța circulației, pe autostrăzi

10 Sep 2018 298