Spectacol pe cer În această seară puteţi admira Perseidele!

 
Un spectacol astronomic unic - curentul de meteori al Perseidelor - va putea fi admirat și de pe teritoriul României, în această noapte, când se va produce un maxim de activitate. În 2015, activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe data de 17 iulie și se va încheia la 24 august. În august se produce însă maximul curentului Perseide.
Cel mai mare inamic al Perseidelor - Luna, care poate împiedica observarea fenomenului, se va afla în noaptea în care activitatea curentului de meteori ajunge la maxim, aproape de faza de Lună Nouă. Satelitul natural al Pământului apune pe 12 august la 18 h 52 m, răsărind pe 13 august la 5 h 05 m. Aceste condiții vor face foarte ușor de observat, în acest an, meteorii strălucitori. Pe un cer senin se vor putea observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA. Cea mai bună perioadă de observare este după miezul nopții până dimineața. Orice meteor a cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o "perseidă". Cel mai bun loc pentru a vedea Perseidele, sau majoritatea celorlalte ploi de meteori, este locul cel mai întunecat, departe de lumina artificială a orașelor.
Fenomenul, cunoscut sub denumirea de "ploaie de stele" sau "stele căzătoare", are radiantul în constelația Perseu, de unde i se trage și numele. Constelația Perseu (în latină Perseus) este bogată în stele, printre care și steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată și de către arabi.
Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Perseide în 2023, pe cerul României. Când poţi vedea cea mai frumoasă ploaie de stele căzătoare

12 Aug 2023 1576

A început perioada Perseidelor! Adevărat spectacol al meteoriților pe cer

22 Jul 2023 1430

Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” anunță Perseidele de anul acesta se vor vedea pe un cer inundat de lumina Lunii Pline

10 Aug 2022 2106

Spectacol astronomic de excepţie! Când pot fi observate Perseidele

03 Aug 2018 1844

Nu ratați ploaia de meteori Perseide, din această seară

11 Aug 2016 4065

Pregătiți-vă pentru punctul culminant al Perseidelor!

27 Jul 2016 1857

Pregătiţi-vă pentru un altfel de spectacol! „Ploaia de stele căzătoare”, vizibilă în 12 august

11 Aug 2015 2771

Ploaie de stele vizibilă din România

07 Aug 2014 2937