În atenția conducătorilor auto. Pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa se vor executa lucrări de reparaţii

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa se vor executa lucrări de reparaţii, după cum urmează:
 
- pe sensul de mers către Constanţa, între kilometrii 147 şi 148, pe banda a doua, lucrări de reparaţii asupra covorului asfaltic, până la ora 18:00, pe tronsonul kilometric 12 - 36, pe prima bandă, lucrări de plombare a gropilor existente în carosabil, până la ora 16:00, iar la kilometrul 35+500, pe benzile a doua şi cea de urgenţă, lucrări de reparaţii asupra glisierelor mediane şi marginale, până la ora 17:00;
 
- pe sensul de mers către Bucureşti, pe tronsonul kilometric 31+500 - 30, pe prima bandă, lucrări de plombări, până la ora 17:30 şi la kilometrul 35+500, pe benzile a doua şi cea de urgenţă, lucrări de reparaţii asupra glisierelor mediane şi marginale, până la ora 17:00.
 

”Recomandăm conducătorilor auto să circule cu atenţie sporită, să reducă viteza în zona lucrărilor şi să respecte indicaţiile semnalizărilor rutiere montate temporar la faţa locului” - au transmis polițiștii din Centrul Infotrafic.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trafic îngreunat pe Autostrada A2 București - Constanța!

25 Apr 2024 336

DRDP Constanța Atenție! Se fac lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui

25 Apr 2024 293

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

25 Apr 2024 187

Infotrafic Restricții de trafic pe A2, spre Constanța!

25 Apr 2024 307

Circulație restricționată pe Autostrada Soarelui, spre Constanța

24 Apr 2024 275

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe A 2 București -Constanța

24 Apr 2024 185

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

23 Apr 2024 646

Infotrafic Atenție, șoferi! Ploaie torențială pe Autostrada A2 București - Constanța

23 Apr 2024 347

Limitare de viteză spre Constanța, pe Autostrada Soarelui

23 Apr 2024 752

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 452

Două spații de pe Autostrada A2, București – Constanța vor fi modernizate! Anunțul CNAIR

20 Apr 2024 518

CNIAR Atenție, șoferi! Trafic cu restricții pe autostrada A2 București - Constanța în perioada următoare

19 Apr 2024 486

Atenție șoferi! Traficul rutier va fi închis pe A2, București – Constanța în această noapte

18 Apr 2024 764

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 279

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A2

18 Apr 2024 261