În ce stare sunt victimele accidentului ce a avut loc ieri în intersecția de la ICIL. O ambulanță și un taxi implicate în accident

Un accident rutier grav a avut loc ieri după amiază în intersecția de la ICIL Constanța. Un taxi a fost izbit în plin de o ambulanță aflată în misiune care transporta către spital un pacient în stare gravă. 

Patru persoane au fost rănite. O femeie pasager în taxi a ajuns la spital în stare foarte gravă, taximetristul a fost transportat tot la unitatea sanitară cu multiple leziuni. La spital au ajuns și medicul și asistenta de pe ambulanță. 

Potrivit reprezentanților SCJU Constanța, la aproximativ 24 de ore de la accident, pacienta care a fost adusă ieri la UPU, în comă, diagnosticată cu traumatism cranio-facial complex și multiple fracturi faciale este acum stabilă hemodinamic și rămâne în continuare intubată, sub atentă monitorizare în secția Terapie Intensivă.

Bărbatul care se afla la volanul mașinii de taxi, diagnosticat cu fractură de femur, a fost supus unei intervenții chirurgicale. Evoluția post operatorie este favorabilă și rămâne internat pentru monitorizare.

Medicul care se afla în ambulanță a fost ținut sub observație în cursul nopții și, pentru că starea de sănătate a permis, astăzi a fost externat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Accident în Valu lui Traian. Un șofer băut a accidentat o femeie pe trecerea de pietoni

19 Apr 2024 272

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 166

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 551

Știri Constanța Un șofer fără permis și sub influența substanțelor interzise a intrat cu mașina îm gardul unei case la Nisipari (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 418

Judecătoarea Popoviciu de la Mangalia amână dosarul tragediei de la 2 Mai Declarații cutremurătoare ale părinților tinerilor uciși în urma impactului (VIDEO)

18 Apr 2024 542

Accident rutier la prima pasarelă dinspre Constanța către Valu lui Traian. Un pieton a fost rănit (FOTO)

18 Apr 2024 1254

Accident rutier în localitatea Izvoarele, județul Tulcea

17 Apr 2024 477

TULCEA Accident rutier în localitatea Izvoarele! O persoană a fost rănită

17 Apr 2024 374

IGPR InfotraficJudețul Prahova-Trafic blocat pe DN 1B

17 Apr 2024 244

IGPR InfotraficJudețul Cluj - Trafic oprit pe centura Vâlcele-Apahida

17 Apr 2024 233

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 12

17 Apr 2024 224

Accident rutier între localitățile Jurilovca și Babadag, județul Tulcea. O persoană, rănită

15 Apr 2024 516

UPDATE. Județul Constanța Trafic rutier oprit în localitatea Castelu în urma unui accident rutier (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1866

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 2B

15 Apr 2024 304

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 1H

15 Apr 2024 241