În colaps. După edilii de municipii şi cei de la oraşe îi cer premierului o întrevedere pe tema bugetului

Încă de la începutul anului, în urma discuțiilor purtate cu Ministerul Finanțelor și cu unul dintre consilierii premierului pe proiectul de Buget de stat pe 2019, membrii Consiliului Director al Asociației Orașelor din România (AOR), susţin că nu au fost luați în seamă de către Executiv, deși au avertizat că este un buget național greșit construit, fără să asigure funcționarea normală a orașelor.
După “păcălelile” succesive ale ministrului de finanțe, susținut de Prim-Ministrul României, și după ce guvernul i-a deposedat de mulți bani din bugetele locale în primele trei luni ale acestui an, primarii de orașe consideră că, prin neluarea în seamă a propunerilor făcute de Asociația Orașelor privind bugetul, s-a ajuns deja să discutăm despre localități aflate la limita supraviețuirii și poate chiar în pragul falimentului.
Primarii de oraşe îi cer Vioricăi Dăncilă o întrevedere de urgenţă pentru rezolvarea situaţiei.
"Considerăm că aceste subiecte sensibile și arzătoare pentru primarii și locuitorii orașelor din România trebuie puse pe agenda publică și, mai ales, urgent rezolvate, în caz contrar, alternativa rămasă fiind cea de a pune lacătul pe ușile primăriilor.
În urma consultării membrilor AOR, vă solicităm o întrevedere de urgență, pentru discutarea și rezolvarea problemelor orașelor ajunse în criză, din care să nu lipsească găsirea de soluții pentru:
Rectificarea bugetului de venituri si cheltuieli pe anul 2019 și realizarea  unei construcției bugetare care să asigure resursele financiare necesare îndeplinirii tuturor atribuţiilor prevăzute de legislaţia în vigoare, pentru toate unitățile administrativ-teritoriale cu statut de oraș, în vederea evitării falimentului multora dintre aceste U.A.T.-uri.
Realizarea reformei administrativ-teritoriale și consolidarea capacităţii administrative prin renunțarea la sistemul de organizare cu unități administrativ-teritoriale fragmentate și dezvoltarea unor unități administrativ-teritoriale capabile să eficientizeze guvernarea centrală, regională şi cea locală.
Aprobarea de urgență a Codului Administrativ, act normativ necesar gradului de dezvoltare actual al administrației publice locale românești, menit să răspundă nevoii crescute de a oferi tuturor cetățenilor servicii diversificate şi de calitate și crearea unei administrații performante.
 Suplimentarea sumelor din a POR pentru orașe, singura șansă reală pentru dezvoltarea infrastructurii din localități; aceasta a fost extrem de bine primită de administrațiile locale de la nivelul orașelor, dovadă stând și numărul mare de proiecte depuse spre finanțare.
 Constatând că, nici până la această dată, deși am încercat în nenumărate rânduri, nu v-ați făcut timp să stați de vorbă cu conducerea Asociației Orașelor din România, reprezentanta legitimă a intereselor celor 216 unităţi administrativ-teritoriale cu statut de oraş, vă cerem în mod public o întrevedere de urgență pentru discutarea rezolvării problemelor stringente cu care ne confruntăm, aceasta fiind un pas împortant pentru detensionarea stării de încordare în care se află administrația publică locală” – au transmis reprezentanţii AOR, premierului printr-o scrioase deschisă.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Edilii de oraşe sunt nemulțumiți de alocarea sumelor din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului

15 Oct 2021 1777

Orașe în colaps. AOR îi solicită ministrului Finanţelor, Florin Cîţu, să facă rapid o rectificare de buget

05 Jun 2020 2293

Primarii de orașe au discutat cu ministrul Educației pe tema măsurilor de protecție pe perioada organizării examenelor naționale

13 May 2020 1570

Prin legea bugetului de stat Comunele, oraşele şi municipiile vor primi mai mulţi bani decât în anul care se încheie

30 Dec 2019 2095

Nu există bani pentru bursele elevilor Mai puţin de 20% dintre oraşele din România vor putea supravieţui în 2019

16 Apr 2019 1672

Şi primarii oraşelor mici şi mijlocii se vor întâlni pentru a-şi decide poziţia faţă de proiectul de lege privind bugetul pentru 2019

07 Feb 2019 1563

AOR, ACoR şi AMR solicită ministrului Finanţelor să renunţe la îngheţarea angajărilor în administraţia locală

08 Dec 2018 1977

AOR - „Primarii din România să convingă parlamentarii să nu susţină proiectul legii bugetului de stat în forma prezentată de Guvern“

21 Dec 2017 2196

Reducerea impozitului pe salarii scade veniturile UAT-urilor În ultimii opt ani, bugetele locale au fost deposedate de 12 miliarde de lei

25 Nov 2017 2107

Elevi de la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, premiați la a XXV-a ediție a Concursului Național “Jocurile Olimpice în imaginația copiilor” (galerie foto)

04 Nov 2017 4394

Real Madrid, învinsă în meciul de debut la „Cupa Prieteniei“ de la Năvodari (galerie foto)

10 Jul 2017 2293

AOR şi ACoR au spus „pas“ Prefectura Constanţa propune modificări la Legea 544/2001 (document)

29 Jun 2017 4204

Nu vor fi finanţate alimentările cu gaze sau apă şi canalizare Realizarea de poduri şi podeţe va avea prioritate în finanţarea prin PNDL

04 Apr 2017 2126

Şedinţă extraordinară la Mamaia Două proiecte legislative au pus pe jar conducerea Asociaţiei Oraşelor din România

30 Aug 2016 2267

Ovidiu Brăiloiu reprezintă judeţul Constanţa la Adunarea Generală a AOR Primarii de oraşe, în dialog cu premierul Dacian Cioloş (galerie foto)

05 Apr 2016 3199