Stiri calde

În judeţul Constanţa au fost declarate 53 de focare de pestă porcină africană la porcii domestici

DSVSA Constanța informează asupra faptului că până la data de 19.08.2018, în baza buletinelor de analiză emise de Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (I.D.S.A.) – Laboratorul Național de Referință pentru Pestă Porcină Africană, în județul Constanța au fost declarate 53 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porcii domestici.
Pesta Porcină Africană a fost confirmată în gospodării aflate în 25 de localități: Istria, Vadu, Dulcești, Cheia, Vadu Oii, Ciobanu, Gârliciu, Hârșova, Pod Giurgeni, Seimenii Mici, Seimeni, Tichilești, Băltăgești, Lazu, Tuzla, Topalu, Traian, Sat Mircea Vodă, Ion Corvin, Viile, Sinoe, Zorile, Piatra, Palazu Mic și Agigea.
Conform procedurilor, D.S.V.S.A. Constanța a luat următoarele măsuri: punerea sub supraveghere sanitară veterinară oficială a exploatației, au fost impuse restricții de mișcare, s-a efectuat dezinfecţia exploatației afectate, a spațiilor de cazare ale porcilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.
În cadrul măsurilor zoosanitare de prevenire și combatere dispuse de către Centrul Local de Combatere a Bolilor Constanţa, pentru controlul și stingerea focarelor de PPA, prin Ordin al Prefectului Județului Constanța s-a dispus, începând cu data de 21.07.2018, aplicarea măsurilor de ucidere preventivă a tuturor efectivelor de porcine din gospodăriile individuale din localitățile afectate. Până la data prezentei au fost sacrificați 4266 de porci.
D.S.V.S.A. Constanța solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
 
Pentru a proteja porcii de această boală,  recomandăm crescătorilor de porcine să respecte următoarele sfaturi:
  1. nu intraţi în adăposturile unde creşteţi porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
  2. creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;
  3. nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;
  4. nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;
  5. nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
  6. nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
            Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar de liberă practică concesionar, alte autorități, sau D.S.V.S.A. judeţeană.
            Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condițiile prevăzute de legislaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Evoluţia pestei porcine. Care este zona cu cele mai multe focare

19 Sep 2018 535

Judeţul Constanţa Noi focare de pestă porcină lichidate

18 Sep 2018 573

Salariaţii afectaţi de concedierile colective cauzate de pesta porcină africană vor primi compensaţii lunare de 500 de lei

18 Sep 2018 342

Caz de pestă porcină africană, confirmată într-o gospodărie din judeţul Dâmbovița

16 Sep 2018 676

Evoluţia focarelor de pestă porcină. Care este zona cu cele mai multe cazuri

13 Sep 2018 759

Bruxelles. Conferință la nivel înalt pe tema bolilor transfrontaliere în Europa. Ministrul Petre Daea, discuţii despre pesta porcină

11 Sep 2018 267

Aproximativ jumătate din porcii din gospodăriile și fermele din județul Tulcea, sacrificați din cauza pestei porcine

10 Sep 2018 678

Pesta Porcină Africană se extinde! Iată în ce judeţ a fost confirmat un nou focar

09 Sep 2018 1461

Judeţul Constanţa. Proprietari de porci afectaţi de pestă porcină, despăgubiţi

07 Sep 2018 865

Evoluţia pestei porcine africane, la zi! Peste 100.000 de porci au fost ucişi

07 Sep 2018 526

Oficial de la ANSVSA! Cum a apărut pesta porcină africană în România şi cât de rezistent este virusul

07 Sep 2018 1634

Comisia de anchetă privind pesta porcină, respinsă de putere. Un deputat de Constanţa cere demisia ministrului Agriculturii

06 Sep 2018 325

Editorial Cine ne poate scăpa de pesta porcină africană. Cât de eficiente sunt măsurile adoptate de autorităţi

06 Sep 2018 636

Pleacă spre beneficiari a doua tranșă a plăților pentru despăgubirile proprietarilor de porci afectați de Pesta Porcină Africană

05 Sep 2018 239

Dosar penal privind epidemia de pestă porcină deschis la Parchetul General. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale in rem

05 Sep 2018 295

Klaus Iohannis trage la răspundere instituţiile abilitate în cazul pestei porcine africane

05 Sep 2018 306

Pesta Porcină Africană confirmată în două gospodării din județul Buzău

02 Sep 2018 1122

Siegfried Mureşan a cerut oficial alocarea a 110 milioane de euro din bugetul UE pentru fermierii afectaţi de pesta porcină africană

01 Sep 2018 631

Carne de porc sustrasă dintr-o fermă în care a fost confirmată prezența pestei porcine africane

31 Aug 2018 485

Președintele Klaus Iohannis „Cheltuielile din fondul de rezervă pe care Guvernul le-a făcut pentru pesta porcină africană sunt zero“

31 Aug 2018 349

Atenționare de călătorie în Bulgaria. Măsuri suplimentare instituite la frontiere privind pesta porcină africană

31 Aug 2018 298

Trei focare de pestă porcină confirmate în Județul Constanța. Ce măsuri vor lua autoritățile în zonele vizate

30 Aug 2018 777

Virusul pestei porcine africane se răspândeşte. Trei noi suspiciuni în judeţul Constanţa

30 Aug 2018 1525

ANSVSA. Care este evoluţia Pestei Porcine Africane în Dobrogea

29 Aug 2018 1240

Semnal de alarmă tras de președintele Klaus Iohannis în cazul pestei porcine africane. Ce mesaj a transmis șeful statului

29 Aug 2018 556

Alertă! Virusul pestei porcine africane confirmat în cea mai mare fermă din România, a doua ca mărime din Europa

25 Aug 2018 2112

Harta răspândirii pestei porcine africane la nivel european. Care sunt zonele de risc din apropierea României

25 Aug 2018 345

Adevăr şi dezinformări Un consilier a luat judeţul la pas şi povesteşte ce se întâmplă în localităţile unde au fost confirmate focare de pestă porcină africană

24 Aug 2018 2261

Oficial de la ANSVSA În județul Constanța, sunt peste 50 de focare de pestă porcină africană în gospodăriile populației

22 Aug 2018 924

Sondaj APC România - "Pesta porcină africană este un act de bioterorism"

22 Aug 2018 898

Virusul Pestei Porcine Africane confirmat la porcii dintr-o anexă gospodărească a unei stâne

20 Aug 2018 528

Focare de pestă porcină africană în Topalu și Mircea Vodă. Ce măsuri excepţionale au luat autorităţile din Constanţa

17 Aug 2018 460

Pesta Porcină Africană confirmată în alte două gospodării! Ce spun reprezentanții ANSVSA

16 Aug 2018 985

Ministrul Ioan Deneş explică Situaţie critică în judeţul Constanţa şi Delta Dunării. Câţi mistreţi vor fi ucişi şi ce se întâmplă cu vacile localnicilor (galerie foto)

15 Aug 2018 1750

ANSVSA, măsuri de prevenire a apariției pestei la micile rumegătoare

14 Aug 2018 664

Ministrul Deneș, față în față cu nemulțumirile primarilor constănțeni cu privire la pesta porcină africană

14 Aug 2018 322

Constanţa. Ministrul Apelor și Pădurilor participă marţi la ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor privind evoluţia pestei porcine

13 Aug 2018 579

Oficial ANSVSA Au fost închise primele focare de pestă porcină africană

13 Aug 2018 1245

Abatorul societății Carniprod de la Tulcea va fi redeschis. Ce măsuri au luat autoritățile după focarul de pestă porcină

13 Aug 2018 1494

Direcţia Sanitară Veterinară Constanţa cumpără dezinfectanţi pentru a lupta cu pesta porcină africană (documente)

11 Aug 2018 447

Actualizarea situației privind evoluția Pestei Porcine Africane în țara noastră

10 Aug 2018 1303

ANSVSA răspunde în urma crizei de pestă porcină din România "Autoritățile statului au informat din timp toți operatorii din industria de profil"

09 Aug 2018 591

Preşedintele CJC şi subprefectul judeţului Constanţa, întâlnire cu reprezentanţii CLCB pe tema focarelor de pestă porcină africană

09 Aug 2018 413

Danezii vor realiza un studiu cu ANSVSA referitor la modul în care s-a răspândit pesta porcină africană în România

08 Aug 2018 767

Zeci de porci mistreţi din Dulceşti îşi aşteaptă sentinţa! Se fac pregătiri pentru uciderea lor

07 Aug 2018 1139

Fost șef al DSVSA Constanța Cine este Geronimo Brănescu, din fruntea ANSVSA, cel care trebuie să gestioneze grava problemă a pestei porcine (documente)

06 Aug 2018 2968

Achiziţie nouă la Primăria Grădina Primarul Gabriela Iacobici - „În caz de incendiu, trebuie să fim pregătiţi“ (galerie foto)

06 Aug 2018 791

Pesta porcină africană. Care sunt focarele din Constanţa. Metode folosite pentru uciderea porcilor

06 Aug 2018 4211

Pesta porcină africană - boala cu o rată de mortalitate de 100%. Cum recunoşti afecţiunea?

04 Aug 2018 2355

Aproximativ 50.000 de porci ucişi, din pricina pestei porcine. ANSVSA a actualizat numărul focarelor de infecţie

03 Aug 2018 1071