Stiri calde

În ședința de Guvern de mâine se cere eliminarea micşorării pedepselor deţinuţilor care scriu cărți

 
În ședința de mâine Guvernul va dezbate o ordonanță de urgență care va abroga prevederea legală referitoare la reducerea pedepselor pentru deținuții care publică lucrări științifice.
 
Astfel, pe ordinea de zi transmisă astăzi de Guvern, figurează proiectul de OUG privind abrogarea art.96 alin.(1) lit.(f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Acesta a fost pus în dezbatere publică vineri după-amiază de către Ministerul Justiţiei.
 
„În nicio altă țară din Uniunea Europeană nu mai există situația în care sunt acordate beneficii pentru scrierea de lucrări științifice în închisoare. Este vorba și de o discriminare aici, deoarece cei care pictează nu beneficiază de nimic. Opera artistică (în închisoare — n.r.) nu trebuie recompensată în niciun fel (...) Așadar, da, voi propune la 3 februarie guvernului să elimine această prevedere”, a declarat ministrul Justiției, Raluca Prună, într-un interviu pentru publicația Wall Street Journal, notează româniatv.net.
 
La întrevederea de mâine, Guvernul va acorda ajutoare de urgență familiilor persoanelor care au murit în urma tragediei din clubul Colectiv, dar și celor care au fost răniți în incendiu.



Sursa foto: gov.ro

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Viceprim-ministrul Ana Birchall, la a 3-a ediție a Summit-ului de la Salonic, dedicat perspectivelor europene

17 Nov 2018 209

USR şi RO+ cer demisia Guvernului Dăncilă şi alegeri anticipate

16 Nov 2018 381

Guvernul a aprobat cadrul legal de înfiinţare a fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii

15 Nov 2018 175

Guvernul a decis ca 11 localități din România să devină staţiuni turistice de interes local. Care sunt acestea

15 Nov 2018 506

Eugen Teodorovici, noutăţi despre rectificarea bugetară

15 Nov 2018 390

Şedinţă la Guvernul României. Un proiect are legătură cu un imobil din Constanţa

15 Nov 2018 336

Vernisaj „ Martirii Marii Uniri. Destinele unei Generații de Excepție", la Galeria de Artă "Virgil Coman" din Constanţa

13 Nov 2018 278

Senatorul Chiţac despre plecarea lui Negrescu din Guvernul Dăncilă - „Demisie de frondă!“

13 Nov 2018 259

Asociația Națională a Surzilor din România a primit statutul de utilitate publică, printr-o hotărâre de Guvern

12 Nov 2018 200

Cine va prelua atribuțiile ministrului pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu

11 Nov 2018 212

Zeci de unităţi sanitare, reacreditate de Ministerul Sănătăţii pentru prelevare şi transplant al organelor

11 Nov 2018 270

Ce spune ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, despre zvonurile demisiei din guvern

10 Nov 2018 394

Ce a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, despre demisia lui Victor Negrescu din Guvernul Dăncilă

10 Nov 2018 318

Demisie în Guvernul Dăncilă. Ministrul pentru Afaceri Europene a demisionat din funcție

10 Nov 2018 345

Ultimă oră! Ce se întâmplă cu construcția Spitalului Regional de Urgență Constanța

09 Nov 2018 1519

Strategia pentru dezvoltarea durabilă a României 2030, aprobată de Guvern

09 Nov 2018 243

Proiect de ordonanţă de urgenţă pentru acordarea salariului minim pe economie diferenţiat în funcţie de studii şi vechime

09 Nov 2018 342

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat majorarea valoarea pachetului alimentar zilnic de care beneficiază copiii în cadrul programului pilot „Masă caldă în şcoli"

09 Nov 2018 228

Ședință a Guvernului României. Ce proiecte au fost incluse pe ordinea de zi

09 Nov 2018 535

Pod suspendat peste Dunăre, între Brăila şi Tulcea. Lista persoanelor expropriate şi despăgubite de Guvern

09 Nov 2018 4383

Mii de hectare urmează să fie împădurite de-a lungul Autostrăzii A2. Care este valoarea investiţiei, stabilită de Guvern

08 Nov 2018 326

Premierul Viorica Dăncilă, întrevedere cu Șeicul Abdullah bin Nasser bin Khalifa Al Thani, prim-ministrul Statului Qatar

06 Nov 2018 236

A fost publicată lista elevilor din Constanţa beneficiari ai Programului „Bani de liceu“ 603 tineri, ajutaţi de Guvern

06 Nov 2018 1294

Premierul Viorica Dăncilă a participat la Forumul de Afaceri, organizat în contextul vizitei oficiale în Sultanatul Oman

05 Nov 2018 238

Premierul Viorica Dăncilă în vizită la Muzeul Național al Sultanatului Oman, la Marea Moschee a Sultanului Qaboos și la Opera Regală din Muscat

04 Nov 2018 229

Ce a anunțat Liviu Dragnea despre ordonanţa privind înfiinţarea FSDI

02 Nov 2018 252

Premierul Viorica Dăncilă la întrevedere cu o delegație de parlamentari și europarlamentari germani

01 Nov 2018 234

APIA Începe plata în avans pentru fermierii care au solicitat sprijin cuplat în sectorul zootehnic, în Campania 2018

01 Nov 2018 336

Editorial Experiment pentru viitorul României. Cobai sunt elevii. Se modifică din nou Bacalaureatul şi Evaluarea Naţională

01 Nov 2018 768

Guvernul a aprobat proiectul Legii Arhivelor

31 Oct 2018 299

Ședință a Guvernului României. Ce proiecte au fost incluse pe ordinea de zi

31 Oct 2018 451

Ce a declarat președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, despre viitorul coaliției de guvernare

29 Oct 2018 272

Robert Turcescu (PMP) - „Opoziţia trebuie să depună cât mai repede o moţiune de cenzură!“

26 Oct 2018 612

Proiect HG pentru drepturi de diurnă, cazare, şi hrană ale personalului militar şi civil aflat la misiuni în afara teritoriului statului român (documente)

25 Oct 2018 1875

Şedinţă la Guvernul României. Ce proiecte ar putea fi incluse pe agendă

24 Oct 2018 405

Salariul minim, diferențiat în funcție de studii și vechime. La ce concluzie au ajuns miniștrii

23 Oct 2018 518

Klaus Iohannis va susţine o alocuţiune referitoare la viziunea României privind viitorul UE, la Strasbourg

23 Oct 2018 243

Horia Ţuţuianu - „Mă bucur că Guvernul a înţeles că la Constanţa avem nevoie de spital regional!“

20 Oct 2018 820

Tăriceanu "ALDE nu remaniază pe nimeni"

19 Oct 2018 264

Klaus Iohannis, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

18 Oct 2018 351

Primul Congres Pro România va avea loc pe 21 octombrie. Vor fi prezentate agenda politică şi „guvernul de umbră“. Partidul nu este interesat de „baronii locali“

18 Oct 2018 508

Ordonanţa de urgenţă numărul 92/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei

17 Oct 2018 1700

Proiectul de hotărâre de Guvern, în transparență decizională. Insulă și chei de acostare în Portul Constanța (document)

16 Oct 2018 386

Câteva idei despre noua ordonanță de urgență pe justiție, adoptată de Guvern Stelian Ion (USR) - „Dragnea are nevoie de procurori cuminți în DNA“

16 Oct 2018 593

Delegaţie din partea Comisiei Europeane, verifică măsurile Guvernului împotriva pestei porcine africane

15 Oct 2018 220

Guvernul a adoptat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei

15 Oct 2018 322

Vești bune pentru agricultori. Guvernul a decis să le achite în avans subvenţiile necesare pentru efectuarea lucrărilor agricole de toamnă

15 Oct 2018 438

Premierul Viorica Dăncilă „Guvernul va aproba o ordonanţă de urgenţă care va pune în acord Legile Justiţiei cu recomandările Comisiei de la Veneţia“

15 Oct 2018 226

Ședință a Guvernului României. Ce proiecte au fost incluse pe ordinea de zi

15 Oct 2018 297

Vizita în România a premierului israelian, Benjamin Netanyahu, amânată pentru luna ianuarie

14 Oct 2018 265