În ultima săptămână, pe litoral, poliţiştii au dat peste 54.000 de amenzi

Poliţia Română a luat măsuri suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, în Sezonul Estival 2016.

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii au constatat peste 7.000 de infracțiuni și au aplicat peste 54.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.743.200 de lei.

În perioada 29 iulie – 4 august a.c., Poliția Română a acționat cu efective mărite pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, astfel că 9.932 de poliţişti și-au desfășurat activitatea în teren.

La acțiunile organizate au participat poliţişti de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă.

În urma activităților, au fost constatate 7.119 infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), iar 1.136 de persoane  au fost surprinse în flagrant delict.

Pentru comiterea faptelor sunt cercetate 3.979 de persoane, iar alte 104 persoane urmărite au fost depistate, dintre care 83 la nivel național și 21 la nivel internațional, au fost depistate.

De asemenea, au fost aplicate 54.034 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 14.743.201 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 250.983 de lei.

Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 8.668 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991 și 608 pentru fapte de natură economică.

Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 42.668 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 288 pentru consum de alcool şi 12.812 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 2.608 permise de conducere, dintre care 342 pentru consum de alcool și 579 pentru viteză şi au retras 1.146 de certificate de înmatriculare.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1298

Rezultate ale acțiunii BLOCADA, în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 662

Intervențiile polițiștilor în ultimele 24 de ore. Constatări

14 Apr 2024 486

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 761

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 271

Intervențiile polițiștilor, în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 360

Operațiuni de amploare ale DIICOT și ale poliției pentru destructurarea unor grupuri infracționale (VIDEO)

03 Apr 2024 504

Avansări de Ziua Poliției Române, la Tulcea!

25 Mar 2024 681

IPJ Constanța Ziua Poliției Române. Mesajul transmis de chestorul de poliție Dumitru Bîltag

25 Mar 2024 553

Polițist din Covasna, cercetat pentru acte sexuale cu două minore și pornografie infantilă!

20 Mar 2024 745

Poliția Română dă alerta asupra unei noi metode de fraudă pentru clienții băncilor

17 Mar 2024 606

Poliția Română scoate la concurs 400 de posturi. Câte sunt la IPJ Constanța

15 Mar 2024 2386

Poliția Română Peste 200 de percheziții astăzi, pentru combaterea infracționalității (VIDEO)

06 Mar 2024 684

Percheziții efectuate în județul Constanța și alte nouă județe pentru înșelăciune și fals

04 Mar 2024 789

Bărbat pus sub urmărire pentru tâlhărie calificată, depistat de polițiști în gara CF Constanța

24 Feb 2024 592