Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat dosarul lui Tăriceanu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 25 martie, judecarea apelului DNA în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă, scrie agerpres.ro.

Tăriceanu nu a fost prezent la proces şi a transmis prin avocatul său că nu doreşte să fie audiat în sala de judecată deoarece nu mai are nimic de adăugat faţă de ce a spus la instanţa de fond, însă stă la dispoziţia instanţei pentru orice lămurire.

Judecătorii i-au spus avocatului că Tăriceanu poate să se prezinte la următorul termen al procesului din 25 martie sau poate depune un înscris care să ateste că nu mai doreşte să fie audiat.

De cealaltă parte, procurorul de şedinţă a solicitat reaudierea unor martori, printre care Victor Ponta, Dan Motreanu şi Dan Andronic.

În replică, avocatul s-a opus reaudierii de martori şi a cerut să fie trimise adrese la DNA pentru a se comunica dacă procurorii au respectat dispoziţiile legale în legătură cu interceptarea lui Tăriceanu şi a fostei sale soţii, Ioana Valmar.

Instanţa a rămas în pronunţare pe cererea de probe.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, el fiind achitat pe 22 mai 2018, de un complet de la Instanţa supremă format din trei judecători.

Decizia a fost atacată cu apel de procurorii anticorupţie, procesul fiind pe rolul completului de 5 judecători.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri.

Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

După decizia CCR Tăriceanu, Irina Loghin, Văcăroiu și alți 64 de foști parlamentari își recuperează pensia specială

06 Jul 2022 1195

Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat definitiv în dosarul de abuz în serviciu

20 Jun 2022 991

Decizie a Instanței Supreme în cazul lui Călin Popescu Tăriceanu

06 Jun 2022 1447

Călin Popescu Tăriceanu, achitat în primă instanță! Totul se decide azi

09 May 2022 1293

Oficial! Călin Popescu Tăriceanu a fost achitat!

07 Dec 2021 1457

UPDATE. OFICIAL Un procuror de la Parchetul General solicită achitarea lui Călin Popescu -Tăriceanu

09 Nov 2021 1677

Călin Popescu Tăriceanu, trimis în judecată de DNA!

03 Mar 2021 2139

Începe ancheta! Procurorii DNA pun în mișcare acțiunea penală față de Călin Popescu-Tăriceanu

25 Jan 2021 1683

Oficial DNA! Călin Popescu-Tăriceanu, urmărit penal pentru luare de mită

15 Jan 2021 1748

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2026

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat, pe Facebook, că ”ALDE nu va participa la votul guvernului Orban II”

23 Feb 2020 2507

Călin Popescu-Tăriceanu, la Parchetul General „După ce voi studia dosarul, voi putea spune mai multe“

29 Jan 2020 1916

Tăriceanu, audiat în calitate de suspect într-un nou dosar. De ce este acuzat

21 Jan 2020 1873

Știați că …. Politicianul Călin Popescu-Tăriceanu împlinește 68 de ani

14 Jan 2020 1785

ALDE şi PNL au semnat acordul politic pentru susţinerea Guvernului Orban la învestire

28 Oct 2019 2450