Incendiu catastrofal în județul Tulcea. O femeie a murit carbonizată. Este a doua nenorocire din județ în numai câteva ore

 
 Puțin înainte de miezul nopții, pompierii de la Secția de Măcin au intervenit pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifesta la o casă în localitatea Turcoaia.

S-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și 14 subofițeri.

Incendiul a fost anunțat de vecini, iar la momentul la care au ajuns echipajele de interventie focul se manifesta la un corp de casă unde era o persoană de sex feminin în vârstă de 87 de ani, imobilizata la pat.

Din nefericire persoana a decedat.

Incendiul începuse să se extindă și la cel de al doilea corp de casă.

Un echipaj de poliție se află la locul evenimentului unde anchetează cauzele care au produs decesul femeii, fiind deschis un dosar de moarte suspectă.

Este posibil ca incendiul să fi fost provocat de jarul căzut, din sobă, pe niște materiale textile și de aici să se fi extins la întregul imobil

Aceasta este a doua nenorocire din județul Tulcea, în numai câteva ore, după ce tot ieri, după amiază, în șantierul naval a murit un bărbat (foto jos).


Din cauze necunoscute, deocamdată, acesta a căzut între o navă, aflată în doc, și o piesă, fiindu-i, efectiv, strivit capul. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 573

Campania națională ”Detector pentru Viață” a ajuns în județul Tulcea! În ce localități au fost montate detectoare de fum și monoxid de carbon (GALERIE FOTO)

20 Apr 2024 359

ISU Delta Tulcea în doliu! Plutonierul major (r) Ștefan Cabaua s-a alăturat eroilor din ceruri

18 Apr 2024 615

UPDATE Atenție! Avertizare de Cod portocaliu de vânt puternic pentru județele Constanța și Tulcea

17 Apr 2024 814

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 688

UPDATE Accident naval, pe brațul Chilia, județul Tulcea. Patru victime, din care un minor (FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 1069

Județul Tulcea Două cățelușe salvate de pompierii tulceni (FOTO)

10 Apr 2024 465

Flăcări la o locuință din municipiul Tulcea!

09 Apr 2024 412

UPDATE. Tulcea Alertă pe brațul Chilia Veche în Delta Dunării! A fost observat un obiect ce ar semăna cu o mină marină (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 933

​Distrugere de muniție găsită pe teritoriul județului Tulcea. Iată ce spun pompierii (GALERIE FOTO)

05 Apr 2024 490

Intervenție de urgență pe strada Orizontului din municipiul Constanța! Ce s-a întâmplat

02 Apr 2024 749

Flăcări la o locuință din municipiul Tulcea! Proprietara a făcut atac de panică (Galerie FOTO)

01 Apr 2024 790

Intervenție de urgență în apropierea unei stații de carburanți din municipiul Tulcea!

30 Mar 2024 651

Tulcea Pregătire pentru situații de urgență. Elevii Școlii Gimnaziale Greci participă la un exercițiu de evacuare (FOTO)

22 Mar 2024 411

UPDATE Incendiu pe DN22 Constanța-Tulcea! Un autoturism, cuprins de flăcări la Lumina

15 Mar 2024 949