Incendiu Club Bamboo O tânără povesteşte momentele de groază - „S-a fumat şi erau artificii care însoţeau sticlele”

Corina Anghel, martor al incendiului din clubul Bamboo, spune că acoperişul a fost primul care a luat foc, iar fumul ieşea pe la sistemele de aerisire, în club fumându-se toată noaptea, în timp ce sticlele de băutură scumpă erau însoţite de artificii.

Declaraţiile celor care au fost în club sunt absolut şocante. Dintr-o dată localul a fost invadat de fum şi s-au călcat în picioare pentru a ieşi afară. Cei care se aflau în partea din spate a clubului s-au căţărat pe zidurile localului, au rupt gardul şi chiar s-au aruncat în pisicină ca să scape.

„Era normal ca parterul să ia foc, dar întâi a luat acoperişul foc. Da. Acolo se fuma şi se fuma peste tot. Chiar la masă la noi fumau şi colegii pe lângă mese", a afirmat o tânăra într-o intervenţie la Digi 24.

Întrebată dacă se fuma cu acordul personalului, Corina Anghel a răspuns negativ.

„Nu. Personalul, am fost martoră, un ospătar i-a cerut unui coleg de la masă să stingă ţigara. El s-a întors, a palmat-o. Fiecare sticlă era însoţită de artificii, sticlele de Moet şi sticlele de votcă foarte scumpe, care sunt mereu însoţite de artificii. Acele artificii erau însoţite la toate sticlele care veneau la masă. Toată lumea s-a îmbulzit la ieșire, în față, spre recepție, iar noi unde am văzut că era mai puțină lume, adică locul de fumat unde era o ieșire în curtea interioară a clubului, am ieșit acolo. Lumea era foarte disperată, se călcau în picioare, erau persoane care leșinau. Fugeau fără haine, fără documente, țipau după documente, că nu aveau telefonul", a completat martora.

Tânăra a mai spus că „fumul ieşea pe sus, pe la sistemele de aerisire, nicidecum în jos".

Întrebată câţi oameni erau în club, ea a spus că de ordinul sutelor, în condiţiile în care clubul este foarte mare. „Erau de gradul sutelor, era arhiplin clubul, iar în primele linii erau sute de oamenii. Noi ceilalţi am încercat să scăpam prin locul de fumat. Locul de fumat înseamnă o cameră mare, tot în interior. O încăpere închisă. De acolo ieşeai în altă curte, pe o terasă, sus. Acolo ne-am blocat noi, am ieşit pe acolo şi am stat două ore până au venit pompierii şi ne-au oferit siguranţă ca să putem ieşi", a explicat Corina Anghel.

Întrebată dacă a văzut şi alte efecte pirotehnice mai complexe, martora a susţinut că au existat doar artificiile care însoţeau sticlele de băutură. „Nu. Erau doar luminile care am înţeles că au fost nou instalate. S-a fumat şi erau artificii care însoţeau sticlele", a agăugat ea.

Corina Anghel a precizat că la ora 03.27 a auzit un avertismen că a izbucnit un incendiu.

Citeşte şi:


UPDATE: Incendiu la Clubul Bamboo din București. Bilanț IGSU. Clubul s-a făcut scrum. Zeci de victime. Cod Roșu (galerie foto)

Incendiu Club BambooMinistrul Sănătății informează despre starea răniților din spitale

Incendiu Club Bamboo: Iohannis - „Am trecut pe lângă o altă tragedie de proporții”

Incendiu Club Bamboo: Oficial de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București

Dosarul depus de Bamboo pentru autorizația de funcționare ar fi fost incomplet

Incendiu Club Bamboo: MAI a convocat Grupa operativă

Incendiu Club Bamboo: Avocați - „Erau respectate 100% reglementările pompierilor”

Incendiu Club Bamboo: Cercetările, preluate de PTB - urmărire penală pentru distrugere

Incendiu Club Bamboo. Celebru avocat din Constanța reprezintă interesele clubului

Incendiu Club Bamboo. Ministerul Afacerilor Interne a activat o linie telefonică

Incendiu Club Bamboo: Starea persoanei intubate s-a îmbunătățit

Sursa foto: romaniatv.net

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fotoreportaj Ce a mai rămas din clubul Bamboo, mistuit de flăcări în luna august 2019 (galerie foto + video)

04 Jan 2020 5891

Cum arată clubul Bamboo din Mamaia la două zile de când a fost pus la pământ de un incendiu (galerie foto)

15 Aug 2019 3725

Constanţa Administratorul clubului Bamboo, audiat (video)

14 Aug 2019 17766

Ce firme controlează patronul de la Bamboo. Al treilea club mistuit de flăcări sub conducerea sa

14 Aug 2019 7978

Imaginea zilei Clădirea fostului Bamboo, mistuită de flăcări. Ce a mai rămas din clubul de fițe din Constanța

13 Aug 2019 2376

Iată cum săreau angajații din calea focului izbucnit la Bamboo, noaptea trecută (galerie foto+video)

13 Aug 2019 7370

Istorie cu ghinion pentru patronul Joshua Castellano. Clubul Bamboo din Mamaia, al treilea care arde

13 Aug 2019 4826

Live Ce a rămas după incendiul devastator de la clubul Bamboo din Mamaia (galerie foto + video)

13 Aug 2019 4797

Revista presei locale

13 Aug 2019 2051

UPDATE. Imagini de la eveniment. Incendiu la Club Bamboo în Mamaia (galerie foto+video)

13 Aug 2019 39231

Incendiu Club Bamboo. Începe demolarea, sub supravegherea procurorilor

27 Feb 2017 2543

După incendiul de la Bamboo, trei cluburi de top din Capitală închise

29 Jan 2017 3168

Alexandra Stoleru din Constanța, despre incendiul din Bamboo. „Actul meu de eroism a fost normal”

28 Jan 2017 2879

Pregătiri pentru efectuarea cercetărilor la Clubul Bamboo

26 Jan 2017 2176

Incendiu Club Bamboo. Anchetatorii vor inspecta zona anexelor

26 Jan 2017 2292