În Japonia Incendiu la bordul unui tren de mare viteză, în urma unei încercări de sinucidere

Cel puţin două persoane au fost grav rănite astăzi în urma izbucnirii unui incendiu la bordul unui tren de mare viteză (TGV) Shinkansen, în Japonia, potrivit unor oficiali. ”Un pasager a turnat ulei pe el şi şi-a dat foc”, a declarat, pentru BBC News online, un purtător de cuvânt al Căilor Ferate japoneze.
Trenul asigura o legătură de la Tokyo la Osaka în momentul în care a avut loc incidentul, în apropiere de oraşul Odawara. Agenţia japoneză de ştiri NHK a prezentat imagini cu trenul oprit din care ieşea un fum de culoare albă. Trenul de mare viteză circulă cu până la 320 de kilometri pe oră. Presa locală, care citează pompierii din Odawara, scrie că cele două persoane s-ar fi aflat în stop cardiac.
Agenţia de ştiri japoneză Kyodo citează pompieri care afirmă că se tem că cele două persoane au decedat.

Sursa foto: cnn.com
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.