UPDATE 6. 50 de deţinuţi, evacuaţi. Arde puşcăria! Incendiu la secţia exterioară a Penitenciarului Poarta Albă

Baza de aprovizionare a Penitenciarului Poarta Albă, secţia exterioară de la Valu lui Traian a fost cuprinsă de un incendiu.
 
Pompierii ISU Dobrogea intervin în aceste momente.

UPDATE 6, ora 10.30

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 01.30, noaptea trecută. Au fost înregistrate doar pagube materiale. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită. În acest sens a fost deschisă o anchetă.

UPDATE 5 ora 22.49


Conform purtătorului de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă, inspector Gabi Botezan cei 50 de deţinuţi au fost evacuaţi din celule, împreună cu efectele personale şi au fost duşi în locul de plimbare din incintă, urmând să fie relocaţi în alte pavilioane ale stabilimentului.

Nu există victime, mai spun oficialii penitenciarului, însă cauza incendiului va fi stabilită ulterior, în concordanţă cu rezultatele anchetei pompierilor.

La ora 22.45, militarii ISU încă acţionau pentru lichidarea totală a focarului. În prezent nu se poate spune, oficial, dacă focul a fost provocat sau este vorba despre un accident.

UPDATE4 ora 22.14


Conform ultimelor informaţii, incendiul a izbucnit la unul dintre stabilimentele închisorii, deţinuţii fiind evacuaţi urgent. Focul s-a extins apoi la baza de aprovizionare, situată într-o clădire lipită de puşcărie.

UPDATE 3 ora 21.50


Peste 50 de deţinuţi au fost evacuaţi, însă niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Focul a izbucnit de la acoperişul bazei de aprovizionare. Patru echipaje ale ISU Dobrogea au stins flăcările.

Pentru orice eventualitate, la faţa locului au fost trimise şi un echipaj de la Departamentul de Descarcerare şi mai multe echipaje SMURD şi de la Ambulanţă.

Cauza incendiului nu a fost stabilită încă.

UPDATE 2 ora 21.08


40 de deţinuţi au fost evacuaţi, aşa cum cer uzanţele. Conform ultimelor informaţii, nu sunt raportate victime până în acest moment.

UPDATE 20.55


Trei autospeciale de pompieri cu echipajele aferente intervin la incendiu. Nu se ştie deocamdată dacă deţinuţii trebuie evacuaţi. Printre numele grele închise aici se află şi cel al fostului parlamentar Miron Mitrea.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Prim adjunctul inspectorului șef al ISU Dobrogea, despre incendiul de amploare de la Poarta Albă. „În unele zone, flăcările depășeau 5-6 metri înălțime“

19 Jul 2023 995

Incendiu de amploare în apropierea Penitenciarului Poarta Albă! Trei clădiri ale închisorii, afectate de flăcări (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Jul 2023 1296

Incendiu la Penitenciarul-Spital Constanța – Poarta Albă

19 Jun 2020 3030

Exerciţiu Incendiu la Spitalul Penitenciar Poarta Albă

25 Jun 2015 2416

Poziţia ISU Dobrogea cu privire la incendiul de la Penitenciarul Poarta Albă

23 Apr 2015 2067