Incendiu violent la un centru de dezmembrări auto. Zeci de pompieri intervin pentru stingerea flăcărilor

Pompierii au fost solicitați să intervină în jurul prânzului, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un depozit de dezmembrări auto amplasat în cartierul craiovean Bariera Vâlcii, a informat ISU Dolj citat de Agerpres.ro. 

Potrivit sursei citate, focul se manifestă la materiale combustibile precum cauciucuri, mase plastice şi alte deşeuri care emană un fum dens şi face dificilă intevenţia.

După câteva ore de luptă cu flăcările, pompierii au anunțat că incendiul s-a extins din cauza cantităţii mari de materiale combustibile (cauciucuri, mase plastice, deşeuri), motiv pentru care ISU Dolj a mărit efectivele de la locul intervenţiei la peste 50 de pompieri care acţionează cu 10 autospeciale cu apă şi spumă.

Potrivit ISU Dolj, la faţa locului intervin şi două autospeciale de la un serviciu privat pentru situaţii de urgenţă şi una de la CET II, de unde se face şi alimentarea cu apă.

Intervenţia pompierilor este dificilă şi din cauza fumului dens degajat de arderea cauciucurilor. Animalele dintr-o gospodărie care se află în apropiere au fost evacuate.

Agerpres.ro. 
Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Garda de Mediu Constanța a amendat o societate de dezmembrări vehicule scoase din uz cu 15.000 lei. Iată de ce

19 Apr 2024 293

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 225

UPDATE Incendiu în localitatea Băltăgești, județul Constanța

17 Apr 2024 443

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 384

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 571

ISU Bihor Incendiu la o locuință din Cetariu

16 Apr 2024 247

Județul Constanța Mesaje de condoleanțe pentru bărbatul din Conacu, care s-a sinucis (FOTO)

15 Apr 2024 893

În Județul Constanța Locuitorii din satul Conacu deplâng dispariția tânărului spânzurat (VIDEO)

15 Apr 2024 979

Imaginile tragediei de la Conacu, județul Constanța Un bărbat de doar 44 de ani, găsit spânzurat în anexa unei case cuprinse de flăcări (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2093

Liniștea satului Conacu, județul Constanța nu ar fi prevestit o tragedie. Un bărbat s-ar fi sinucis din gelozie și a lăsat în urmă doi copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 3000

ISU Constanța Incendiile de vegetație uscată se propagă rapid! Măsuri de prevenire

15 Apr 2024 308

Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case incendiate din Conacu! Detalii de ultim moment de la IPJ Constanța

15 Apr 2024 1041

Știri Constanța Bărbat de 44 ani, găsit spânzurat într-o anexă a unei case din Conacu!

15 Apr 2024 1003

Incendiu într-o gospodărie din municipiul Tulcea! (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 554

Știri Constanța Incendiu în toiul nopții în stațiunea Mamaia! Panică în rândul a zeci de persoane, printre care și copii (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 1873