Încep preselecţiile ”iUmor”. Iată când juraţii ajung la Constanţa


”iUmor” începe preselecțiile pentru cel de-al șaselea sezon, iar înscrierile se pot face deja pe adresa http://casting.a1.ro/iumor/.

De-a lungul celor cinci sezoane, sute de umoriști din toate țările lumii și-au prezentat cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, iar artiștii care vor să participe în noul sezon se pot înscrie pe adresa casting.a1.ro sau pot veni la audițiile din:

•    24 noiembrie, Constanța – Hotel Ana - ora 10.30
•    26 noiembrie, Iași – Hotel Unirea - ora 10.30
•    28 noiembrie, Cluj Napoca – Royal Classic - ora 10.30
•    30 noiembrie, Timișoara – Hotel Boavista - ora 10.30

Concurenții care primesc minimum două ”Thumbs up” vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Astfel, câştigătorul fiecărei ediții se va califica direct în finală!

Cei cinci câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea), Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea) și Andrei Cojocaru (sezonul al V-lea).  

”iUmor” este singura emisiune TV din România cu peste un milion de abonați la canalul de YouTube care ”gustă” din plin clipurile concurenților și câștigătorilor care au făcut senzație pe scenă”. Canalul de YouTube ”iUmor”a acumulat peste 3.500.000 minute de vizionare.


Sursa foto: România TV

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Soția lui Dani Oțil, ironii la adresa Mihaelei Rădulescu. „Bunica lui Dani s-a mutat la Monaco" (FOTO+VIDEO)

17 Apr 2022 5853

Constanța culturală Dan Badea, într-o seară de umor, la Constanța

31 Mar 2022 3032

Cine se alătură juriului iUmor. „Nu voi juriza dur”

23 Mar 2022 1596

Cine va fi al patrulea jurat-surpriză la iUmor. „Voi încerca să dau like acolo unde Cheloo va da dislike”

17 Mar 2022 1678

Știați că...? Rapperul Cheloo, juratul de la iUmor, împlinește astăzi 43 de ani

24 Mar 2021 1764

Senzație și la show-ul ”iUmor” La 70 de ani, culturistul Vasile Șerban arată fantastic! ”Nu e omul de piatră?”

12 Oct 2020 5763

Câștigătorul iUmor 2020 este absolvent al Universității Ovidius Constanța. Marele premiu este de 20.000 de euro

07 Jun 2020 8857

“S-a creat o chimie între noi doi ca artiști”Constănţeanul Şerban Copoţ face din nou echipă cu Dan Badea în noul sezon iUmor

06 Sep 2019 1847

Începe iUmor. Constănțeanul Șerban Copoț și Dan Badea, din nou prezentatori

16 Aug 2019 3315

Finală fără precendent la iUmor. Irena Boclincă i-a donat marele premiu lui Vasi Borcan

02 Jun 2019 9394

Constănțeanul Șerban Copoț, în doliu. Tatăl lui a murit

13 Mar 2019 3359

Doina Teodoru a câştigat finala iUmor 2017 cu o serie de glume dure la adresa vedetelor

22 May 2017 4539

Câștigătoarea ediţiei 2016 „iUmor”, Maria Popovici, într-un spectacol la Constanţa

06 May 2017 5010

Constanţa Stand-up comedy cu Bogdan Nistor şi Paul Mirea

20 Feb 2017 2856

Spectacol susţinut de Marius Covache, finalist iUmor

14 Dec 2016 3038