Incident pe aeroport. Un terminal a fost evacuat, iar mai multe zboruri au avut întârzieri

Un terminal al Aeroportului Internaţional din Los Angeles a fost evacuat ieri, iar mai multe zboruri au suferit întârzieri, după ce o arestare a dus la o încălcare a normelor de securitate, relatează Associated Press, citat de RTV.net.
 
Poliţia a scos cu forţa un bărbat suspectat de posesie de droguri dintr-o maşină, aparent furată, în faţa Terminalului 3 al LAX. În timpul operaţiunii, autorităţile le-au cerut unui număr de aproximativ 15 călători să iasă pe o uşă de urgenţă direct pe pistă, fără a mai trece prin controale de securitate, potrivit news.ro.
 
După arestarea suspectului, forţele de ordine au dus înapoi călătorii în aeroport, după care au evacuat terminalul, pentru a-l verifica. Echipe de genişti ajutate de câini au inspectat zona, pentru a se asigura că nu există substanţe periculoase.
 
Apoi, aproximativ 2.000 de pasageri evacuaţi au fost nevoiţi să treacă din nou prin controalele de securitate, la intrarea în aeroport. Mai multe zboruri au suferit întârzieri.
 
Evacuarea vine la o săptămână după ce persoane necunoscute au sunat la serviciile de urgenţă pentru a anunţa că s-au tras focuri de armă la LAX. Mii de pasageri speriaţi au ieşit pe stradă şi pe pistă. Autorităţile au verificat aeroportul, dar nu au găsit urme de gloanţe sau vreo persoană înarmată.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decretul privind Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare „Henri Coandă", semnat de președinte

08 Jul 2022 905

Traian Băsescu, primele declarații după ce a fost externat. Ce diagnostic i-au pus medicii. “A fost o boală netratată la timp” (VIDEO)

31 Mar 2022 3399

Proiecte majore ale Guvernului pentru Constanța Peste 1,3 miliarde de euro destinate exclusiv porturilor din județ. Drumuri expres și modernizarea aeroporturilor, pe lista investițiilor de milioane de euro (document)

03 Jul 2020 5349

Doi piloți în stare de ebrietate au fost reținuți chiar înainte să urce la manşa avionului

28 Aug 2016 1920

Fiul fostului director al Aeroportului Mihail Kogălniceanu, controlor de trafic aerian, reţinut pentru trafic de droguri (document)

05 Jan 2015 4608