Inculpaţi, reţinuţi pentru trafic internaţional de droguri (document)

La data de  13.09.2018  procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor M.A. şi C.I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată şi  V. Ș. I.,  pentru săvârsirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc şi trafic de droguri de mare risc.  

În fapt s-a reţinut că, în cursul lunii septembrie 2018, inculpatul V. Ș. I. a procurat din Spania cantitatea de aproximativ 250 grame cocaină, pe care a introdus-o în România, iar la data de 13.09.2018 acesta, împreună cu inculpaţii M. A. şi C.I.  au fost prinși în flagrant în timp ce o dețineau și o porționau  în vederea vânzării.

De asemenea, în urma activităţilor efectuate în cauză, s-a reţinut faptul că în perioada 14.03.2018 – 16.06.2018, în baza aceleiași rezoluții infracționale,  inculpaţii M. A. şi C.I. au vândut mai multe cantităţi de cocaină contra unor sume importante de bani.

Inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București şi Direcției de Combatere a Criminalității Organizate.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul  Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi de Criminalistică din cadrul DIICOT şi  Direcția Operațiuni Speciale.

"Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie", menţionează DIICOT.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peste 100 de elevi, ambasadori SAVE, la o conferință antidrog desfășurată la Constanța (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 512

Depistați cu droguri în Cernavodă, județul Constanța (FOTO)

14 Apr 2024 530

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Doi bărbați, prinși cu substanțe interzise asupra lor la Valu lui Traian

14 Apr 2024 469

Știri Constanța Incident rutier în Săcele. Tânăr șofer, tras pe dreapta de Poliție

13 Apr 2024 634

Poliția RomânăServiciul de Combaterea Criminalității Organizate Olt-Trafic de droguri

12 Apr 2024 318

Scandal între doi bărbați, în Constanța! Unul dintre ei avea droguri asupra sa

12 Apr 2024 540

Acțiune a polițiștilor în municipiul Constanța. Au fost aplicate amenzi

11 Apr 2024 489

Droguri vândute pentru sume între 120 și 450 de lei la Constanța! Doi suspecți au ajuns după gratii

11 Apr 2024 501

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 484

Poliția RomânăBCCO Târgu Mureș - Percheziții pentru trafic de droguri

10 Apr 2024 346

Bărbat din Năvodari, condamnat pentru trafic internaţional de droguri de mare risc

10 Apr 2024 495

Trafic de droguri, la Constanța! Cinci bărbați, din Marea Britanie, condamnați la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 459

Caravana "Fără bariere - TOT adevărul despre droguri", la Constanța

10 Apr 2024 540

„Blocada” în județul Constanța. Au fost legitimate, prin aplicația eDAC, peste 1.000 de persoane

08 Apr 2024 847

IPJ Constanța Sute de persoane verificate de polițiști, prin intermediul aplicației eDac (FOTO)

07 Apr 2024 452