Indemnizatia pentru mame in tarile UE

Majoritatea mamelor din Uniunea Europeană stau în concediu de îngrijire a copilului cel puţin doi ani. Indemnizaţia diferă însă de la o ţară la alta. Cea mai mică sumă pentru creşterea copilului o primesc mamele din Danemarca, iar cea mai mare, femeile din Belgia.

Cea mai scurtă perioadă de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului este în Belgia. Mamele stau acasă între 3-6 luni. În această ţară, indemnizaţia pentru mame se acordă în funcţie de perioada de activitate profesională. Cuantumul poate fi cuprins între 342 şi 685 de euro.

În Austria , orice mamă, indiferent că a muncit sau nu, primeşte aproximativ 15 euro pe zi, până când copilul împlineşte doi ani şi jumătate. În cazul gemenilor, se acordă încă 50%.

În Bulgaria, indemnizaţia se acordă pe o perioadă de doi ani. Pentru primii trei copii, ajutorul este de 123 de euro pe lună.

În Cehia, alocaţia parentală se suportă din taxe. Dacă mama decide să stea acasă cu copilul, statul îi dă, timp de doi ani, 425 de euro pe lună. Dacă însă tatăl este cel care îngrijeşte copilul, ajutorul se acordă timp de trei ani şi este de 283 de euro.

În Ungaria, prestaţia se acordă până când copilul împlineşte doi ani şi reprezintă 70% din media veniturilor brute zilnice din anul anterior.

Danezii, în schimb, acordă indemnizaţie până când copilul împlineşte nouă ani. Suma este fixă, 1006 euro pe an.

În prezent, în România, suma reprezintă 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni şi se acordă timp de doi ani. Guvernul vrea să reducă însă acest ajutor. Ultima variantă în lucru reduce indemnizaţia cu 25 de procente de la 1 iunie.

Sursa: realitatea.net


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți părinți, în situații similare Ce decizie a luat Tribunalul Constanța în procesul în care o mămică se plânge legat de indemnizația pentru creșterea copilului

24 Dec 2020 1980

„Proces-etalon“? O mămică din Constanța se luptă cu statul român pentru indemnizația pentru creșterea copilului

10 Dec 2020 2422

O mămică din Constanţa a dat Primăria în judecată, pentru recuperarea indemnizaţiei suspendate din greşeală

05 Dec 2019 2400

Victorie uriaşă în instanţă pentru o mămică din Constanţa! Este vizată indemnizaţia pentru creşterea copilului

14 Sep 2018 6365

Ministrul Lia Olguța Vasilescu ”Nimeni din România" nu contribuie pentru indemnizația de creștere a copilului. Statul putea renunța la acordarea acestora

05 Sep 2017 3475

Incredibil, dar adevărat Un constănţean încasează, lunar, o indemnizație de creştere a copilului de circa 38.000 de euro

26 Jul 2017 5763

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea fi limitată. În topul indemnizaţiilor, un părinte din Constanţa

09 May 2017 3965

Bani mai mulţi pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Creşte stimulentul de inserţie

29 Mar 2017 28591

S-ar putea mări indemnizația de creștere a copilului

08 Mar 2016 1999

Hotărârea privind indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost publicată în Monitorul Oficial

27 Aug 2015 4878

Veste bună pentru toate mamele din România Ce se va întâmpla cu indemnizaţia de creştere a copilului

12 May 2015 2873