Indemnizaţiile veteranilor de război se majorează începând de la 1 iulie

 
Guvernul a decis majorarea de la 1 iulie a rentelor lunare acordate veteranilor de război cu 75% față de valoarea aflată acum în plată.

Potrivit Biroului de Presă al Executivului, măsura a fost luată prin adoptarea unei ordonanțe de urgență adoptate în ședința de astăzii, având în vedere că pe 29 aprilie în România este marcată Ziua Veteranilor de Război, informează România TV.

„Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcție de importanța ordinelor și medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei și 296 de lei, cu excepția celor șapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, ale căror rente lunare ajung la 850 de lei", precizează sursa citată.

Potrivit legislației în vigoare, pe lângă rentele lunare menționate, veteranii de război au dreptul la un spor de front, stabilit în raport cu durata participării la război.

„Prin actul normativ adoptat astăzi se dublează acest spor pe care îl primesc invalizii și veteranii de război pentru primul an de participare pe front, potrivit Legii 49/1991 privind acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor, veteranilor și văduvelor de război", menționează Guvernul.


Sursa: România TV
Sursa foto: cotidianul.ro

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Iohannis a semnat noi decrete! Vizați veteranii de război, invalizii şi văduvele

08 Jun 2023 1514