Info-sud-est.ro Un WC public din Constanța costă cât un apartament. Unde au fost amplasate toatelele publice

Primăria Constanța a plătit aproximativ 3 milioane de euro ca să reabiliteze Parcul Arheologic din oraș. Din toată suma, peste 150.000 de euro au fost cheltuiți pentru trei closete publice, de 18 mp fiecare. Așa se face că, în Constanța, un WC public a ajuns să coste 2.880 euro/mp. Această sumă nu include dotările interioare care au costat alți bani – în jur de 20.000 de euro.
 
În centrul orașului, un apartament de aproximativ 50 mp costă în jur de 1200-1500 euro/mp. Spre exemplu, în 28 august 2018, pe site-ul imobiliare.ro, un apartament de două camere (48 mp), a fost scos la vânzare cu 56.000 de euro. Apartamentul este situat în zona centrală a Constanței, la 600 de metri distanță de Parcul Arheologic unde coșmelia unui WC public a costat Primăria Constanța 50.000 de euro.
 
Pe lângă acest lucru, cele trei closete nici măcar nu sunt funcționale. Am vrut să vedem cum arată un WC de 50.000 de euro, așa că am încercat să intrăm într-unul dintre cele trei closete. Era închis. La fel și celelalte două. Am întrebat unul dintre paznicii parcului de ce nu putem intra în toaleta publică: ”Dacă aveți nevoie la baie, mergeți la cârciuma din parc. E o înțelegere între primărie și patronul de acolo, să lase oamenii să intre până când sunt gata astea”. Am mers la cârciumă, unde, un puști ne-a explicat de ce closetele publice nu sunt, de fapt, încă publice: ”N-au găsit oameni care să păzească budele și până angajează pe cineva ne-au pus pe noi să deschidem toaleta asta de-aici, ca să meargă oamenii care vin din parc”. Puștiul ne îndrumă către buda pe care patronul lui a deschis-o special pentru oamenii care ar trebui să se folosească de WC-urile de 50.000 de euro bucata. Coborâm treptele fostului closet public care funcționa pe vremea lui Ceaușescu, dar duhoarea nu ne permite să zăbovim mult.
  
Primăria Constanța, prin biroul de presă, ne-a confirmat spusele puștiului: Nu au găsit până acum oameni care să păzească cele trei closete. E drept, nu e lucru ușor să păzești o bijuterie de WC de 50.000 de euro. De la primărie ne-au asigurat, însă, că la 1 septembrie toaletele vor fi date în folosință pentru că administrația locală a bătut palma cu un terț care se va ocupa de paza coșmeliilor.
  
Din cele aproximativ 3 milioane de euro, alți 100.000 de euro au fost cheltuiți pentru ”amenajări dendrologice”. Adică, Primăria Constanța a plătit acești bani pentru ca în Parcul Arheologic să fie plantați arbuști, copaci și spații verzi de toate felurile. Doar că realitatea din teren arată diferit de notițele funcționarilor din caietul de sarcini. Printre altele, în graficul de execuție al lucrărilor este menționat următorul lucru: ”Gard viu, 1280 m”. Asta înseamnă că, astăzi, în parc ar trebui să existe 1,2 km de ”gard viu” proaspăt, abia plantat. Am fost în teren să căutăm spațiul verde care a costat Primăria Constanța, împreună cu arbuștii și copacii nou plantați, 100.000 de euro. Nu l-am găsit. Nu am identificat nici măcar 100 de metri de ”gard viu” nou în parcul din centrul Constanței.
 
Articolul integral poate fi citit pe info-sud-est.ro
Sursa foto: info-sud-est
Autor: Cristian Andrei Leonte

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#Dobrogea145 Delia Roxana Cornea, discurs manifest pentru salvarea Palatului Regal al Reginei Maria din Mamaia

04 Dec 2023 11424

Discursul lui Mihai Grecu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la vernisajul expoziției Dobrogea 145

29 Nov 2023 12395

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Noviodunum

27 Nov 2023 19645

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Argamum

27 Nov 2023 3368

#Dobrogea 145 Prof. univ. dr. Florin Anghel - Patrimoniul istoric dobrogean are nevoie de viziune, de proiecte și de realizări

27 Nov 2023 1738

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea (L)Ibida (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1396

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Halmyris (GALERIE FOTO)

26 Nov 2023 1360

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Callatis

25 Nov 2023 1726

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Dinogeția (GALERIE FOTO)

25 Nov 2023 1538

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Capidava (GALERIE FOTO)

24 Nov 2023 1783

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea de la Adamclisi și Monumentul Tropaeum Traiani

24 Nov 2023 1898

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Cetatea Histria

23 Nov 2023 1620

LIVE VIDEO+TEXT Expoziția „Dobrogea 145” și la Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Nov 2023 1637

Expoziția „Dobrogea 145” este lansată și la Constanța, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie

22 Nov 2023 1692

#Dobrogea145 Expoziție despre cetățile antice la Palatul Parlamentului. Tezaurul de la Tomis și statuia zeului Glykon

22 Nov 2023 1292