Informaţii privilegiate la "Oil Terminal"

oil_terminal_sediu_01.jpgSuspiciuni de folosire a informaţiei privilegiate, înainte ca aceasta să fie accesibilă tututor investitorilor, planează asupra unei tranzacţii prin care "Fondul Proprietatea" (FP) a decis să îşi diminueze participaţia la "Oil Terminal" (OIL), în urmă cu circa două săptămâni, de la 10%, la 8,45%.
Tranzacţia cu pricina a avut loc pe 9 iunie, la trei zile după şedinţa Consiliului de Administraţie al "Oil Terminal" care a decis să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA). Cel mai important punct de pe Ordinea de zi a Adunării este majorarea capitalului social al companiei, cu aportul în natură din partea statului, prin Ministerul Economiei, constând în două terenuri, unul de 254.261 mp şi altul de 129.334 mp, situate în judeţul Constanţa. Propunerea de majorare este o informaţie importantă, putând să afecteze strategia investiţională a acţionarilor privaţi ai societăţii, în condiţiile în care aceştia vor fi nevoiţi să participe, la rîndul lor, cu bani la majorarea capitalului social (MCS), astfel încât să nu li se diminueze deţinerile.

Continuarea pe http://www.bursa.ro/?s=piata_de_capital&articol=131804


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii protestează în fața Poliției din Constanța! Iată ce nemulțumiri au (FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 258

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 352

LIVE VIDEO-TEXT Conferință AUR Constanța în care sunt dezbătute probleme de interes național și local (FOTO)

25 Apr 2024 239

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 235

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 207

Contracte publice Cerna Pro Construct SRL, din Cernavodă, cere să intre în insolvență!

25 Apr 2024 231

Tribunalul Constanța dispune intrarea în insolvență a LTA Mondial SRL, din Constanța! Decizia, contestată

25 Apr 2024 329

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 260

ZIUA LIVE Planurile lui Stelian Ion, candidatul dreptei unite pentru municipiul Constanța!

25 Apr 2024 292

Proiectul în atenția consilierilor locali Iată cât vor plăti consumatorii racordați la sistemul centralizat de termoficare din Constanța începând cu 1 aprilie (DOCUMENT)

25 Apr 2024 385

CFR În „Săptămâna verde”, elevii din Constanța află de ce trenul este cel mai ecologic mijloc de transport (FOTO)

25 Apr 2024 224

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 220

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 275

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 280

UPDATE. Procurorii din Constanța, percheziții în București, Ilfov și Cluj, pentru înșelăciune și șantaj!

25 Apr 2024 323