InfoTrafic Circulaţie deviată pe Autostrada Soarelui

Centrul InfoTrafic transmite că, în această perioadă se execută diferite tipuri de lucrări la suprafaţa carosabilă, motiv pentru care sunt impuse mai multe restricţii de circulaţie, astfel:

Pe DN7, în judeţul Vâlcea, se efectuează lucrări de înlocuire a dispozitivelor de acoperire a rosturilor de dilataţie la Podul peste râul Sasca Mare, aflat la kilometrul 157+762 metri, în localitatea Milcoiu, precum şi reparaţii la dispozitivele de acoperire a rosturilor de dilataţie la podul peste râul Sâmnicu, kilometrul 165+767 metri, respectiv podul peste râul Sâmnicel, kilometrul 169+760 metri, din localitatea Blidari. Traficul este restricţionat pe câte un sens de circulaţie, desfăşurându-se prin indicatoare rutiere montate la faţa locului.

În judeţul Ialomiţa, pe DN2, între localităţile Moviliţa şi Coşereni, se efectuează lucrări la partea carosabilă (decopertare şi asfaltare), pe ambele sensuri de mers, traficul desfăşurându-se alternativ, prin dirijarea piloţilor de trafic.

Şi în judeţul Prahova se execută lucrări (de întreținere a carosabilului) pe DN1, între kilometrii 103 și 101, precum și efectuarea de marcaje rutiere, pe tronsonul kilometric 92 - 98, pe ambele sensuri, alternativ, prin piloţi de trafic sau semafoare electrice.

Iar în judeţul Mehedinţi, pe DN6 Drobeta Turnu Severin - Orșova, la poziţia kilometrică 362+664 (viaductul Valea lui Stan), se execută lucrări de asfaltare, pe ambele sensuri de mers, alternativ, traficul desfăşurându-se dirijat, prin intermediul indicatoarelor rutiere.

Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 36, pe podul peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri.

De asemenea, pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia rutieră este deviată, de pe calea 1 (Bucureşti - Constanţa) pe calea 2 (Constanţa - Bucureşti), pe tronsonul kilometric 84 - 92, între localităţile Vlad Ţepeş şi Vâlcelele, judeţul Călăraşi, unde se desfăşoară pe câte o bandă pentru fiecare direcţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea - Ploiești

23 Apr 2024 236

Limitare de viteză spre Constanța, pe Autostrada Soarelui

23 Apr 2024 516

Centrul INFOTRAFIC 15 transporturi agabaritice, astăzi. Unul vizează Agigea!

22 Apr 2024 307

IGPR Infotrafic Circulație îngreunată pe DN 2

22 Apr 2024 209

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

22 Apr 2024 214

Centrul Infotrafic „Evitați aglomerația pe A2 București - Constanța! Folosiți rute alternative!”

21 Apr 2024 416

Infotrafic Circulația rutieră este oprită pe DN 22, pe ambele sensuri de mers, din cauza accidentului de la Sibioara, județul Constanța

20 Apr 2024 624

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 2826

Manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, suspendate. De ce a fost luată această decizie

20 Apr 2024 416

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe A 2 București-Constanța

20 Apr 2024 373

IGPR InfotraficTrafic îngreunat pe DN 1

19 Apr 2024 372

Un transport agabaritic va circula pe drumuri din județul Constanța

18 Apr 2024 587

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 13B

18 Apr 2024 255

IGPR InfotraficTrafic deviat pe A1

18 Apr 2024 252

IGPR InfotraficTrafic dirijat pe DN 7

18 Apr 2024 270