Instanța a decis. Dana Dumitrescu este din nou director al Teatrului de Stat Constanța

Tribunalul Constanța s-a pronunțat astăzi în dosarul prin care Dana Dumitrescu, fost director al Teatrului de Stat Constanța, suspendat din funcție de către conducerea Consiliului Județean Constanța, a solicitat nulitatea actului. 

Conform avocatului Danei Dumitrescu, prin decizia instanței de a suspenda actul emis de președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, începând de mâine, 17 aprilie, Dana Dumitrescu este din nou director al Teatrului de Stat Constanța. 

Decizia instanței nu este definitivă, dar este executorie. Mandatul Danei Dumitrescu expiră în perioada următoare.  

Reamintim că, în locul Danei Dumitrescu a fost numit în funcție Erwin Simshenson. 

Menționăm că, urmare a primirii Notificării nr.1164/17.01.2019 privind încetarea contractului de management, Dumitrescu Daniela a formulat prima cerere de suspendare a executării acesteia – dosar nr.534/118/2019, Tribunalul Constanta. Prin sentința civilă nr.288/26.02.2019, instanța a respins cererea de suspendare. Împotriva acestei hotărâri Dumitrescu Daniela a declarat recurs. Recursul se află pe rolul Curtii de Apel Constanța cu termen de judecată 29.05.2019.

După pronunțarea hotărârii de respingere a cererii de suspendare în dosarul nr.534/118/2019, Dumitrescu Daniela a formulat o nouă cerere de suspendare a executării Notificării nr.1164/17.01.2019 – dosar nr.1285/118/2019, Tribunalul Constanța. La data de 16.04.2019, Tribunalul Constanța a admis cererea reclamantei și a dispus suspendarea executării notificării.

Hotărârea instanței pronunțată în dosarul nr.1285/118/2019 este executorie conform prevederilor Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, iar recursul nu suspendă executarea acesteia.

Președintele CJ Constanța, Marius Horia Țuțuianu a declarat pentru ZIUA de Constanța că nu comentează decizia instanței și că va lua măsurile care se impun. 

De asemenea, împotriva sentinței civile pronunțată cu privire la a 2-a cerere de suspendare va fi declarat recurs în termenul legal de 5 zile de la data la care hotărârea va fi comunicată.

Din informațiile noastre, vineri se va da pe ordinea de zi o hotărâre de consiliu prin care Erwin Simshenson va fi numit interimar începând cu data la care va expira mandatul Danei Dumitrescu. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Decizie definitivă în dosarul în care premierul Ciucă a fost amendat cu 20% din salariu, pe când era ministrul Apărării

12 Apr 2022 2682

Constanța culturală O piesă nouă, în locația cea nouă a Teatrului de Stat Constanța

07 Apr 2022 2561

Patru judecători noi pentru premierul Ciucă! Amendat cu 20% din salariu, pe când era ministrul Apărării!

06 Apr 2022 3242

O comisie formată din experți a reevaluat-o pe Dana Dumitrescu, de la Teatrul de Stat Constanța. A obținut nota 6.30 și contestă din nou rezultatul!

29 Sep 2021 2808

Actrița Dana Dumitrescu a pierdut apelul în dosarul în care fusese reîncadrată director artistic la Teatrul de Stat Constanța

02 Jun 2021 2524

Consiliul Județean Constanța obligat de Curtea de Apel să reia procedura de evaluare a Danei Dumitrescu. Pentru activitatea din 2018 a fost notată cu 5.87

11 May 2021 3151

“Spectacolul” continuă! Dublu recurs în dosarul actriței Dana Dumitrescu vs. Teatrul de Stat Constanța

29 Jan 2021 1711

​Tribunalul Constanța, decizie executorie Teatrul de Stat Constanța, obligat să o repună în funcția de director artistic pe actrița Dana Dumitrescu

20 Jan 2021 3624

Constănțeanca Diana Dumitrescu, despre copilărie "Copilul, va face și va vorbi, la școală sau la grădi, exact ce vede acasă"

17 Sep 2020 3854

Horia Țuțuianu pierde procesul cu fostul manager de la Teatrul de Stat Constanța. Cheltuieli de judecată și drepturi salariale plătite din banii noștri!

06 Jul 2020 3449

Astăzi ar fi fost ziua Zinei Dumitrescu. Câți ani ar fi împlinit „mama modei din România”? (video)

16 Jun 2020 3840

„Gaiţele”, cu replici savuroase şi bârfe suculente, pe scena Teatrului de Stat Constanţa

30 Jan 2020 4443

Ultima premieră națională, în triplă reprezentație „Lasă-mă să intru” și „Memoria apei”, invitațiile Teatrului de Stat

13 Dec 2019 2968

Actrița Dana Dumitrescu, „învinsă“ într-un dosar împotriva Consiliului Județean Constanța

04 Oct 2019 2014

O nouă organigramă la TSC. Se desfiinţează funcţia Danei Dumitrescu şi se creează un birou de organizare spectacole şi mai multe posturi de actor (document)

30 Sep 2019 2878