Instanţa supremă a decis revocarea măsurii controlului judiciar dispus împotriva Laurei Codruța Kovesi

Instanţa supremă a admis miercuri plângerea fostei şefe a DNA şi a decis revocarea măsurii controlului judiciar dispus împotriva ei de procurorii Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa, conform Agerpres.ro

Decizia ÎCCJ este definitivă.

''A admis contestaţia pe care am formulat-o şi s-a dispus revocarea măsurii controlului judiciar. Nu comentez decizia. Am contestat faptul că această măsură care a fost dispusă a fost nelegală. Am arătat în contestaţie toate motivele de nelegalitate şi de netemeinicie. O să vedem motivarea'', le-a spus Laura Codruţa Kovesi jurnaliştilor, după ce a participat la citirea hotărârii în sala de judecată.


Ea a arătat că au fost revocate toate măsurile dispuse în cadrul controlului judiciar. ''Acum pot să părăsesc şi ţara, s-a revocat controlul judiciar, s-au revocat toate măsurile şi mi s-a admis contestaţia'', a adăugat ea.

Săptămâna trecută, Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de procurorii SIIJ, ea fiind obligată să se prezinte în fiecare săptămână la Secţia 18 Poliţie din Capitală.

Kovesi avea mai multe interdicţii, ea neavând voie să părăsească ţara şi să vorbească cu presa despre dosarul în care este cercetată. De asemenea, nu putea activa ca procuror la Parchetul General.

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 932

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 775

În dosar cu foști șefi și adjuncți SRI Clasare la Curtea Supremă pentru procurorul constănțean Adina Florea și Laura Codruța Kovesi! (MINUTA)

15 Jul 2022 2354

Laura Codruța Kovesi analizează o posibilă sesizare la Comisia Europeană. Parlamentul a votat o lege care descurajează semnalarea actelor de corupție

30 Jun 2022 969

Prima condamnare într-un dosar deschis de noul Parchet european, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi

23 Nov 2021 1648

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru funcția de procuror european delegat

29 Jan 2021 4482

Laura Codruţa Kovesi Parchetul European va apăra nu doar cetăţenii şi bugetul UE, ci şi statul de drept

16 Oct 2020 2163

Consiliul UE a numit azi procurorii din cadrul Parchetului European care va fi condus de Codruţa Kovesi. Cine va reprezenta România

27 Jul 2020 1744

Curtea Supremă a respins recursul Inspecției Judiciare privind acțiunea disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi

02 Jun 2020 2587

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman salută decizia Curții Europene a Drepturilor Omului privind-o pe Laura Codruța Kovesi

06 May 2020 2175

Laura Codruța Kovesi, discurs în Parlamentul European „Ne vom confrunta cu oameni puternici şi periculoşi”

03 Dec 2019 2382

CSM propune eliberarea din funcţie a Laurei Codruța Kovesi, de la DIICOT Sibiu

31 Oct 2019 2026

Laura Codruţa Kövesi a fost validată în funcţia de procuror-şef european de Parlamentul European

16 Oct 2019 2364

Laura Codruţa Kövesi, în urma acordului dintre Parlamentul European și Consiliul UE, va deveni procuror-șef european

24 Sep 2019 2103

„Pentru mine este o continuare a activității de la DNA” Kovesi cere procurorilor și judecătorilor „să continue ce s-a început”

20 Sep 2019 1834